Consiliul Național de Integritate emite Hotărârea nr. 1 din 25 martie 2021 privind modificarea şi completarea Regulamentului de desfăşurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte şi/sau vicepreşedinte ai Agenţiei Naţionale de Integritate, aprobat prin Hotărârea Consiliului Naţional de Integritate nr. 2/2007. Actul legislativ se regăsește în Monitorul Oficial nr. 385 din 14 aprilie 2021.
Concursul sau examenul pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte şi vicepreşedinte ai Agenţiei Naţionale de Integritate, denumită în continuare Agenţia, se organizează şi se desfăşoară în conformitate cu prevederile art. 19-22 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza normelor procedurale instituite prin prezentul regulament.
Secretariatul General al Guvernului a emis Regulamentul pentru atestarea şi verificarea auditorilor de securitate cibernetică, aprobat prin Ordinul nr. 559 din 22 martie 2021, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 387 din 14 aprilie 2021. Regulamentul a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 387 din 14 aprilie 2021, producându-și efectele începând cu această data.
Regulamentul pentru atestarea şi verificarea auditorilor de securitate cibernetică stabileşte cadrul legal pentru atestarea auditorilor de securitate cibernetică pentru auditarea reţelelor şi sistemelor informatice ce susţin servicii esenţiale ori furnizează servicii digitale în condiţiile Legii nr. 362/2018 privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea NIS.