Stiri Legislative
Structura anului şcolar 2025-2026
Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 3.463 din 4 martie 2025 privind structura anului şcolar 2025-2026 a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 206 din 10 martie 2025. Potrivit ordinului, anul şcolar 2025-2026 începe la data de 1 septembrie 2025, se încheie la data de 31 august 2026 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Cursurile anului şcolar 2025-2026 încep la data de 8 septembrie 2025.
- Andreea CTCE
- Actualitate
- Accesări: 3356
Înscrierea în Registrul artelor spectacolului
Ordinul Ministerului Culturii nr. 2.668 din 3 martie 2025 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Registrului artelor spectacolului a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 224 din 13 martie 2025. Registrul artelor spectacolului constituie documentul unitar de evidenţă în care sunt înscrise instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi persoanele fizice titulare ale atestatului de impresar artistic şi persoanele juridice de drept privat care au obţinut avizul de impresariat artistic. În Registru pot fi înscrise aşezămintele culturale de drept public, care funcţionează ca instituţii gazdă de spectacole şi/sau concerte.
Registrul este administrat de Ministerul Culturii, prin Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, denumit în continuare Institutul. Registrul este ţinut pe suport hârtie şi în format electronic. Informaţiile cuprinse în Registru sunt publice. Operaţiunile în Registru, precum şi oferirea de informaţii din acesta se fac prin decizie a directorului general al Institutului, după caz, la solicitarea persoanelor fizice sau juridice îndreptăţite, în urma referatului întocmit de persoanele care asigură secretariatul.
- Andreea CTCE
- Evenimente
- Accesări: 1274
Organizarea examenului de certificare a calificării profesionale de agent de poliţie penitenciară
Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 400/C din 21 februarie 2025 pentru aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale de agent de poliţie penitenciară la Şcoala Naţională de Poliţie Penitenciară "Constantin Brâncoveanu" Târgu Ocna, actul regăsindu-se în Monitorul Oficial al României nr. 226 din 14 martie 2025.
Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale de agent de poliţie penitenciară la Şcoala Naţională de Poliţie Penitenciară "Constantin Brâncoveanu" Târgu Ocna reglementează organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare a calificării profesionale de agent de poliţie penitenciară pentru elevii şcolarizaţi în cadrul Şcolii Naţionale de Poliţie Penitenciară "Constantin Brâncoveanu" Târgu Ocna, denumit în continuare "examen de certificare". Cursul de nivel postliceal pentru obţinerea calificării de "agent de poliţie penitenciară" organizat la Şcoala Naţională de Poliţie Penitenciară "Constantin Brâncoveanu" Târgu Ocna este denumit în continuare curs, iar Şcoala Naţională de Poliţie Penitenciară "Constantin Brâncoveanu" Târgu Ocna este denumită în continuare SNPAP.
- Andreea CTCE
- Justiţie
- Accesări: 1365
Modificări în domeniul sănătății
În ședința din 6 martie 2025, Guvernului României a adoptat Ordonanța de urgență nr. 8 din 6 martie 2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și a altor acte normative din domeniul sănătății.
Actul normativ a fost publicat a doua zi în Monitorul Oficial nr. 202 din 7 martie 2025.
Potrivit Executivului, ordonanța de urgență urmărește armonizarea și corelarea normelor primare din sistemul de asigurări sociale de sănătate, astfel încât să se asigure claritate, coerență legislativă și aplicare unitară.
- Ana-Maria CTCE
- Sănătate
- Accesări: 1835
Noi măsuri în agricultură
În ședința din 6 martie 2025, Guvernului României a adoptat, printre altele, Hotărârea nr. 197 din 6 martie 2025 privind aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naționale tranzitorii în sectoarele vegetal și zootehnic pentru anul de cerere 2024 și Hotărârea nr. 198 din 6 martie 2025 privind aprobarea sumei alocate schemei de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor pentru anul 2025.
Ambele acte normative au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 198 din 6 martie 2025.
Potrivit Ministerului agriculturii și dezvoltării durabile, primul act normativ vizează:
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1149
Formarea inițială a polițiștilor locali
Ministrul afacerilor interne a emis Ordinul nr. 29 din 19 februarie 2025 privind formarea inițială, în anul 2025, în instituțiile de formare ale Ministerului Afacerilor Interne a polițiștilor locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice și în domeniul circulației rutiere.
Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 184 din 3 martie 2025. Potrivit acestuia, instituțiile de formare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne alocă, în anul 2025, un număr de 135 de locuri în vederea formării inițiale a polițiștilor locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice și în domeniul circulației rutiere, precum și un număr de 15 locuri în vederea parcurgerii modulului de management.
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1105
- A fost aprobat Regulamentul serviciului de salubrizare a localităților!
- Elaborarea Listei medicamentelor critice a României
- Exonerarea de răspundere materială a poliţiştilor pentru pagubele produse M.A.I.
- Monitorizarea video a localurilor secţiilor de votare din străinătate la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025