Procedura de suspendare şi de retragere a autorizaţiilor şi licenţelor în domeniul energiei electrice


     Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a emis Ordinul nr. 6 din 12 martie 2025 privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea licenţelor şi autorizaţiilor în sectorul energiei electrice. Actul legislativ se regăsește în Monitorul Oficial al României nr. 262 din 26 martie 2025. Astfel, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei este abilitată să acorde, să modifice, să suspende şi să retragă autorizaţiile de înfiinţare şi licenţele din sectorul energiei electrice şi/sau al energiei termice produse din centrale electrice în cogenerare, în condiţiile Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prezentului regulament.

     Regulamentul se aplică operatorilor economici cărora li se acordă, li se modifică, li se suspendă sau li se retrag autorizaţii de înfiinţare/licenţe în sectorul energiei electrice şi/sau al energiei termice produse din centrale electrice în cogenerare. El stabileşte:

  1. condiţiile privind acordarea autorizaţiilor de înfiinţare şi a licenţelor prevăzute de lege;
  2. condiţiile privind modificarea, suspendarea sau retragerea autorizaţiilor de înfiinţare sau a licenţelor acordate;
  3. condiţiile privind refuzul de acordare/modificare de autorizaţii de înfiinţare şi licenţe.

     Art. 17 din regulament prevede că, pentru obţinerea/modificarea unei autorizaţii/ licenţe, solicitantul depune la ANRE o cerere care conţine datele şi informaţiile din modelele nr. 1.1-1.3 prevăzute în anexa nr. 1 la același act normativ, după caz, însoţită de documentele necesare acordării/modificării autorizaţiei/licenţei conform prezentului regulament. Solicitantul are obligaţia să furnizeze ANRE în cuprinsul cererii de acordare/modificare a autorizaţiei/licenţei datele de contact ale acestuia complete, respectiv adresa sediului social, numărul de telefon/fax şi adresa de e-mail ale solicitantului, precum şi ale reprezentantului legal al acestuia.

     Cererea şi documentele anexate acesteia, precum şi corespondenţa purtată între solicitant şi ANRE se redactează în limba română. Documentele anexate cererii trebuie să fie semnate pe fiecare pagină de reprezentantul legal al solicitantului sau de o persoană împuternicită de acesta şi se transmit la ANRE împreună cu cererea, prin următoarele modalităţi:

  1. prin intermediul unui portal pus la dispoziţie de ANRE în acest scop;
  2. prin e-mail la o adresă publicată pe pagina de internet a ANRE;
  3. pe suport hârtie transmise/depuse la registratura ANRE.

     În caz de neîndeplinire de către titularul autorizaţiei de înfiinţare, respectiv al licenţei a obligaţiilor sale legale prevăzute în legislaţia primară sau în cea secundară, precum şi în caz de nerespectare a condiţiilor generale şi specifice asociate licenţei/autorizaţiei, constatate de ANRE din oficiu ori la sesizarea unor terţi sau la notificarea de către titular, ANRE va aplica măsurile prevăzute mai jos, după caz.

     În cazul în care neîndeplinirea sau nerespectarea obligaţiilor nu este imputabilă titularului de autorizaţie/licenţă, ANRE dispune, după caz:

  1. acordarea unui termen de conformare de maximum 6 luni titularului autorizaţiei/licenţei respective, în cazul în care situaţia creată se poate remedia, sub sancţiunea suspendării autorizaţiei/licenţei;
  2. retragerea autorizaţiei/licenţei, în cazul în care situaţia creată este iremediabilă.

     În cazul în care neîndeplinirea sau nerespectarea obligaţiilor este imputabilă titularului de autorizaţie/licenţă, ANRE dispune, după caz:

  1. suspendarea autorizaţiei/licenţei pe o perioadă stabilită, pentru remedierea situaţiei create, dacă aceasta este remediabilă; sau
  2. retragerea autorizaţiei/licenţei, dacă situaţia creată este iremediabilă.

     Suspendarea autorizaţiei/licenţei se decide în şedinţa Comitetului de reglementare al ANRE, se face prin decizie a preşedintelui ANRE şi produce efecte în perioada stabilită de ANRE în cuprinsul acesteia. În cazul încetării motivelor care au condus la suspendarea autorizaţiei/licenţei, în baza unei cereri însoţite de o notă explicativă, ANRE emite o decizie de încetare a suspendării, care produce efecte la data stabilită de ANRE în cuprinsul acesteia. Retragerea autorizaţiei/licenţei se decide în şedinţa Comitetului de reglementare al ANRE, se face prin decizie a preşedintelui ANRE şi produce efecte de la data stabilită de ANRE în cuprinsul acesteia.

     ANRE suspendă titularului autorizaţia şi/sau licenţa în următoarele situaţii:

  1. la cererea motivată, transmisă de titularul autorizaţiei/ licenţei şi acceptată de ANRE;
  2. dacă altă instituţie publică a suspendat valabilitatea unuia dintre documentele care au stat la baza acordării autorizaţiei/licenţei (autorizaţie, acord, aviz, permis sau aprobare) conform prevederilor prezentului regulament;
  3. dacă înfiinţarea capacităţilor energetice sau a uneia ori mai multora dintre componentele acestora pune în pericol sau dăunează persoanelor fizice, proprietăţii şi/sau mediului înconjurător, situaţie constatată de o autoritate/instituţie publică sau de o instanţă de judecată;
  4. pe parcursul verificărilor întreprinse de ANRE cu privire la o contestaţie având ca obiect acordarea autorizaţiei/licenţei;
  5. în alte situaţii prevăzute în mod expres de Lege sau de reglementările ANRE.

    În cazul în care înfiinţarea capacităţilor energetice s-a realizat cu încălcarea drepturilor de proprietate şi/sau folosinţă asupra unor bunuri imobile ale altor persoane fizice/juridice, suspendarea autorizaţiei/licenţei se realizează numai pe baza unei hotărâri judecătoreşti definitive care stabileşte încălcarea drepturilor respective.

     Pe lângă situaţiile prevăzute la art. 43 din regulament, ANRE retrage titularului autorizaţia şi/sau licenţa în următoarele situaţii:

  1. la cererea motivată a titularului; în cazul solicitantului titular de licenţă pentru activitatea de furnizare a energiei electrice, cererea va fi însoţită de o declaraţie din care să rezulte că, la momentul depunerii solicitării, nu are contracte de furnizare a energiei electrice în derulare;
  2. în cazul decăderii, incapacităţii, falimentului sau radierii titularului;
  3. la încetarea concesiunii sau a locaţiunii capacităţilor energetice exploatate, la vânzarea acestora de către titular;
  4. în cazurile în care anularea de către emitent/expirarea valabilităţii a unuia/unuia dintre actele (autorizaţie, acord, aviz, permis sau aprobare) care au stat la baza acordării autorizaţiei/licenţei conform prevederilor prezentului regulament este iremediabilă, conducând la imposibilitatea desfăşurării activităţilor permise de autorizaţie/licenţă sau a respectării condiţiilor asociate acestora;
  5. pierderea titlului legal privind deţinerea de bunuri imobile în sau pe care se amplasează capacităţile energetice sau pierderea titlului legal privind deţinerea capacităţilor energetice, care conduce la imposibilitatea desfăşurării activităţii permise de licenţă, constatată prin hotărâre judecătorească definitivă;
  6. ca rezultat al unei contestaţii referitoare la acordarea autorizaţiei/licenţei, care a fost soluţionată favorabil;
  7. în cazul prezentării unor dovezi (ordine de restricţionare sau de interzicere a activităţii, hotărâri judecătoreşti etc.) emise de o autoritate publică, ce atestă că înfiinţarea/funcţionarea capacităţilor energetice sau a uneia ori mai multora dintre componentele acestora pune în pericol sau dăunează grav persoanelor fizice, proprietăţii şi/sau mediului înconjurător;
  8. în cazul în care titularul de licenţă pentru activitatea de furnizare a energiei electrice încalcă interdicţia legală prevăzută la art. 58 alin. (1^1) din Lege prin transmiterea unor notificări de denunţare unilaterală a contractelor de furnizare de energie electrică încheiate cu clienţii finali;
  9. în cazul în care titularul unei licenţe nu plăteşte sumele datorate ANRE sub formă de contribuţie anuală sau nu poate fi contactat în vederea achitării sumelor datorate ANRE, în termen de un an de la data emiterii facturii, caz în care licenţa se poate retrage fără preaviz sau notificare prealabilă.

Totalitatea reglementărilor din sfera regimului autorizaţiilor şi licenţelor în domeniul energiei electrice, disponibile AICI