Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate
- Detalii
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 493

Hotărârea nr. 311 din 3 aprilie 2025 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Mediu şi Arii Protejate a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 295 din 3 aprilie 2025. Astfel, potrivit art. 1 din hotărâre, Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate este instituţia publică cu personalitate juridică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, finanţată de la bugetul de stat, cu competenţe în implementarea politicilor şi legislaţiei în domeniul protecţiei mediului şi ariilor naturale protejate şi funcţionează în subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. ANMAP are sediul în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, sectorul 6. În cadrul ANMAP funcţionează direcţii judeţene de mediu, fără personalitate juridică, în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti.
Conducerea ANMAP este asigurată de un preşedinte cu rang de secretar de stat, ajutat de trei vicepreşedinţi cu rang de subsecretar de stat, un secretar general şi un secretar general adjunct, înalţi funcţionari publici, numiţi prin decizie a prim-ministrului în conformitate cu prevederile legale în vigoare, la propunerea conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
Preşedintele ANMAP îndeplineşte funcţia de ordonator terţiar de credite. În cazul absenţei preşedintelui sau al imposibilităţii exercitării atribuţiilor, acestea se exercită de către vicepreşedinţi, cu excepţia atribuţiei de a îndeplini calitatea de ordonator terţiar de credite care va fi exercitată de către secretarul general. Pentru aceste cazuri, se emite o decizie a preşedintelui, cu avizul conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, apelor şi pădurilor, act administrativ care stabileşte ordinea exercitării de către vicepreşedinţi. În exercitarea funcţiei sale, preşedintele ANMAP emite decizii şi aprobă instrucţiuni tehnice sau metodologice. Preşedintele asigură îndeplinirea atribuţiilor care revin ANMAP şi reprezintă instituţia în raporturile cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, apelor şi pădurilor cu alte autorităţi şi instituţii publice, cu persoane juridice şi fizice române şi străine, precum şi în justiţie.
Secretarul general şi secretarul general adjunct exercită atribuţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi alte atribuţii stabilite prin decizie a preşedintelui ANMAP, cu avizul conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, apelor şi pădurilor. Preşedintele ANMAP numeşte şi eliberează din funcţie personalul acesteia, în condiţiile legii. Prin decizie a preşedintelui ANMAP pot fi înfiinţate grupuri sau colective temporare de lucru ori echipe de proiect pentru realizarea unor activităţi din domeniul său de competenţă, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare aplicabile.
Structura organizatorică a ANMAP este prevăzută în anexa nr. 1 la hotărâre. ANMAP funcţionează cu un număr maxim de 2.001 de posturi, exclusiv demnitarii. Atribuţiile, sarcinile şi răspunderile individuale ale personalului ANMAP se stabilesc prin fişa postului, în baza regulamentului de organizare şi funcţionare al acesteia. Personalul ANMAP este format din funcţionari publici şi personal contractual. Salarizarea personalului ANMAP se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile fiecărei categorii de personal.
Atribuţiile în domeniul mediului şi ariilor naturale protejate, deținute de ANMAP, ca autoritate de execuţie şi implementare, în subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, pot fi consultate AICI