Stiri Legislative
Măsuri pentru prevenirea şi combaterea antiţigănismului
Parlamentul a emis Legea nr. 2 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antiţigănismului, act normativ ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 8 din 5 ianuarie 2021, producându-și efectele începând cu data de 8 ianuarie 2021. În sensul prezentei legi, prin antiţigănism se înţelege atât percepţia referitoare la romi exprimată ca ură împotriva acestora, cât şi manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva romilor, îndreptate împotriva romilor ori a proprietăţilor acestora, împotriva instituţiilor/ONG-urilor, liderilor comunităţilor rome sau lăcaşurilor lor de cult, tradiţiilor şi limbii romani.
- Andreea CTCE
- Actualitate
- Accesări: 1590
Certificatul de amânare de la plata în vamă a TVA
Ministerul Finanțelor publice a emis Normele privind procedura de acordare a certificatului de amânare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată şi de eliberare a garanţiei pentru importurile de bunuri, aprobate prin Ordinul nr. 3.225 din 30 decembrie 2020, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1331 din 31 decembrie 2020, norme care își produc efectele începând cu prima zi a anului 2021.
- Andreea CTCE
- Actualitate
- Accesări: 4849
Noutăți legislative - 1 ianuarie 2021
Dacă ar fi să luăm în considerare contextul bugetar în care ne aflăm, utilizarea fondurilor publice trebuie să fie ţintită şi atent direcţionată în principal pentru stimularea investiţiilor în economie şi finanţarea măsurilor în planul sănătăţii publice care au impact pozitiv în limitarea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2. Ținând cont de faptul că în continuare o mare parte din activităţile din sfera impozitului specific unor activităţi nu se desfăşoară în condiţii de rentabilitate, neadoptarea unor măsuri imediate în vederea stabilirii cadrului normativ potrivit ar putea avea consecinţe negative, în sensul că ar genera:
- un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat, afectând sustenabilitatea finanţelor publice;
- întârzieri în adoptarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021, afectând posibilităţile de finanţare în anul 2021 a acţiunilor de limitare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi a măsurilor în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice;
- majorarea cheltuielilor bugetare, ceea ce creează premisele unui dezechilibru bugetar;
- lipsa fondurilor necesare continuităţii în sistemul de pregătire, calificare şi participare la Jocurile Olimpice, începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an;
- riscul unui impact negativ asupra imaginii României în domeniul sportului.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 2010
Ajutor pentru șomerii angajați !
În contextual pandemic actual, este necesar a se lua în considerare necesitatea adoptării unor măsuri active de sprijin imediat pentru angajatorii a căror activitate a fost redusă sau întreruptă total sau parţial ca urmare a efectelor răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 şi de stimulare a angajatorilor care încadrează în muncă persoane care au împlinit vârsta de 50 de ani ale căror contracte individuale de muncă au încetat în perioada stării de urgenţă sau a stării de alertă, precum şi a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi 29 de ani, categorii pentru care inserţia/reinserţia pe piaţa muncii este mai dificil de realizat. În acest sens, asemănător Ordonanței de urgență nr. 92/2020 pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru modificarea unor acte normative, Guvernul emite și publică în Monitorul Oficial nr. 1326 din 31 decembrie 2020, Ordonanța de urgență nr. 220 din 30 decembrie 2020 privind aplicarea unor măsuri de protecţie socială după 1 ianuarie 2021 în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru modificarea unor acte normative.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1550
Activitățile de cercetare-dezvoltare și inovare primesc finanțare de la stat !
În 25.05.2015 a intrat în vigoare Ordinul nr. 3.822 din 11 mai 2015 pentru aprobarea schemei de ajutor de stat "Finanţarea activităţilor de cercetare-dezvoltare şi inovare (CDI) şi a investiţiilor în CDI prin Programul operaţional Competitivitate (POC)", emis de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice și publicat în Monitorul Oficial nr. 360 din 26 mai 2015. Pe data de 29 decembrie 2020, în Monitorul Oficial nr. 1307, a fost publicat Ordinul nr. 6.360 din 23 decembrie 2020, act normativ ce aduce o serie de modificări asupra schemei de ajutor de stat citate anterior.
- Andreea CTCE
- Economie
- Accesări: 2002
Majorarea din vară a alocațiilor copiilor – eliminată?!
În vara anului 2019, Parlamentul a stabilit prin lege ca alocațiile copiilor să fie dublate, începând cu luna februarie 2020. De la bugetul de stat au fost susţinute o serie de cheltuieli neprevăzute pentru combaterea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, fapt pentru care resursele financiare sunt insuficiente, și ţinând cont de faptul că din bugetul anului 2021 trebuie să fie acoperite atât cheltuielile pentru susţinerea măsurilor de redresare economică şi de protecţie socială pentru combaterea efectelor răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, cât şi cheltuielile generate de majorarea unor drepturi sociale, inclusiv a alocaţiei de stat pentru copii, a fost emisă Ordonanța de urgență nr. 123 din 31 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 688 din 31 iulie 2020.
- Andreea CTCE
- Actualitate
- Accesări: 1767