Stiri Legislative
CEDO: Cauza Lungu împotriva României
Omisiunea audierii martorului în cursul judecății a adus o nouă condamnare a României la CEDO.
Hotărârea din 8 decembrie 2020, pronunțată în Cauza Lungu împotriva României, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial nr. 680 din 9 iulie 2021.
Cauza are la bază cererea îndreptată împotriva României, prin raportare la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, reclamantul supune atenției caracterul echitabil al procesului penal îndreptat împotriva sa, trimis în judecată pentru trafic de influență. De asemenea, ridică o problemă cu privire la obligațiile autorităților naționale ce decurg din art. 34 din Convenție.
- Ana-Maria CTCE
- Justiţie
- Accesări: 2836
ÎCCJ: Subiectul activ al infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere
Deținerea efectivă a permisului de conducere nu conferă titularului acestuia dreptul de a conduce în condițiile în care instanța de judecată a dispus, în mod definitiv, condamnarea sa pentru o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie publicată, marți, în Monitorul Oficial nr. 664 din 6 iulie 2021.
Cu alte cuvinte, șoferii condamnați penal definitiv pentru că au condus sub influența alcoolului riscă o nouă pedeapsă sau o amendă penală dacă se urcă la volan pe drumurile publice după pronunțarea hotărârii definitive de condamnare și până la anularea efectivă a permisului de conducere.
- Ana-Maria CTCE
- Justiţie
- Accesări: 3567
Noutăți privind măsurile de relaxare și starea de alertă
Starea de alertă a fost prelungită cu încă 30 de zile, începând cu 12 iulie și până pe 10 august, potrivit unei hotărâri adoptate joi de către Guvern. Concret, este vorba despre Hotărârea nr. 730 din 8 iulie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iulie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial nr. 682 din 9 iulie 2021.
Principala modificare față de măsurile aflate deja în vigoare vizează creșterea perioadei pentru care sunt aplicabile exceptările de la măsurile de prevenire și control al răspândirii COVID-19 pentru persoanele care au trecut prin boală.
- Ana-Maria CTCE
- Actualitate
- Accesări: 1503
ONRC: modele noi de declarații privind beneficiarii reali
Oficiul Național al Registrului Comerțului anunță că, în vederea simplificării formalităților de depunere și înscriere în Registrul Beneficiarilor Reali a declarației pe propria răspundere privind beneficiarii reali, prevăzute de dispozițiile Legii nr. 129/2019, au fost elaborate modele noi de declarații privind beneficiarii reali.
Formularele – tip vor fi adaptate, după caz, prin raportare la numărul reprezentanților legali ai persoanelor juridice și la numărul beneficiarilor reali declarați.
- Ana-Maria CTCE
- Actualitate
- Accesări: 3672
Reglementări privind doza primită de o persoană de la o sursă de radiații utilizată în scop medical
Miercuri, 7 iulie 2021, a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul nr. 961 din 22 iunie 2021 pentru aprobarea Reglementărilor specifice privind constrângerile de doză și recomandările pentru persoanele implicate în îngrijirea și susținerea pacienților care fac obiectul expunerii medicale la radiații ionizante
Potrivit actului normativ, reglementările se aplică persoanelor care, în cunoștință de cauză și voluntar, sunt implicate în îngrijirea și susținerea pacienților care fac obiectul expunerii medicale la radiații ionizante în scop de diagnostic sau de tratament.
- Ana-Maria CTCE
- Sănătate
- Accesări: 2241
A devenit operațional sistemul electronic One Stop Shop (Regimul special de TVA)!
Agenția Națională de Administrare Fiscală a anunțat luni, prin intermediul unui comunicat, că pune la dispoziția contribuabililor sistemul electronic One Stop Shop - OSS.
Astfel, ANAF a anunțat că sistemul electronic One Stop Shop - OSS este funcționabil și poate fi accesat de către contribuabilii interesați pe portalul https://www.anaf.ro/.
- Ana-Maria CTCE
- Economie
- Accesări: 3015
- Fără actul de proprietate la semnarea contractului de energie electrică !
- Noile reguli privind TVA-ul la import – publicate în Monitorul Oficiale !
- Noi prevederi în materia concediului paternal acordat angajaților din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională
- Totul despre autorizarea şi utilizarea mecanismului special pentru declararea şi plata TVA la import