Stiri Legislative
Institutul Naţional al Patrimoniului
Ordinul Ministerului Culturii nr. 2.537 din 28 ianuarie 2025 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional al Patrimoniului a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 129 din 12 februarie 2025. Institutul Naţional al Patrimoniului, denumit în continuare Institutul, este o instituţie publică de cultură de importanţă naţională, cu personalitate juridică, cu activitate în domeniul protejării, restaurării, cercetării şi promovării patrimoniului cultural, aflată în subordinea Ministerului Culturii, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1033
Finanţarea cercetării ştiinţifice universitare din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat în anul 2025
Ministerul Educației și Cercetării a emis Ordinul nr. 3.259 din 13 februarie 2025 pentru aprobarea Metodologiei privind finanţarea cercetării ştiinţifice universitare din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat în anul 2025. Actul legislativ se regăsește în Monitorul Oficial al României nr. 135 din 14 februarie 2025. Astfel, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) constituie un fond dedicat finanţării cercetării ştiinţifice din instituţiile de învăţământ superior de stat pentru atingerea următoarelor obiective:a) creşterea calităţii resursei umane specializate în cercetarea ştiinţifică din instituţiile de învăţământ superior, inclusiv implicarea studenţilor în cercetare;b) dezvoltarea infrastructurii de cercetare-dezvoltare şi inovare, precum şi finanţarea activităţii de cercetare din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat;c) creşterea performanţei şi a vizibilităţii cercetării româneşti în plan internaţional.
- Andreea CTCE
- Actualitate
- Accesări: 1091
Promovarea magistraţilor-asistenţi
Hotărârea Curții Constituționale nr. 7 din 30 ianuarie 2025 pentru aprobarea Regulamentului privind selectarea, promovarea şi evaluarea personalului Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 124 din 11 februarie 2025. Regulamentul stabileşte modul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent, de personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor-asistenţi, de personal auxiliar de specialitate şi de personal contractual, evaluarea personalului Curţii, precum şi modul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru promovarea în funcţiile de prim-magistrat-asistent, magistrat-asistent-şef, grefier-şef şi în funcţiile de conducere corespunzătoare personalului contractual la Curtea Constituţională.
Posturile vacante din cadrul Curţii Constituţionale se ocupă în condiţiile Legii nr. 361/2023 privind personalul Curţii Constituţionale. Concursul se organizează şi se desfăşoară în cazul în care, pentru ocuparea unui post vacant, se înscriu cel puţin două persoane. Examenul are loc în cazul în care, pentru ocuparea unui post vacant, la concursul organizat s-a înscris o singură persoană sau numărul celor înscrişi este egal ori mai mic decât numărul posturilor vacante de acelaşi nivel scoase la concurs.
- Andreea CTCE
- Justiţie
- Accesări: 1033
Răspunderea disciplinară a judecătorilor Curţii Constituţionale
Curtea Constituțională a emis Hotărârea nr. 5 din 30 ianuarie 2025 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, actul normative regăsindu-se în Monitorul Oficial nr. 115 din 7 februarie 2025. Curtea Constituţională este organizată şi funcţionează în baza dispoziţiilor Constituţiei României, republicată, ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, ale Legii nr. 361/2023 privind personalul Curţii Constituţionale, precum şi ale prezentului regulament. Magistraţii-asistenţi ai Curţii Constituţionale sunt organizaţi şi funcţionează în baza dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, republicată, ale Legii nr. 361/2023, precum şi ale prezentului regulament.
- Andreea CTCE
- Justiţie
- Accesări: 1185
Modificări privind Metodologia de prevenire și combatere a hărțuirii la locul de muncă
Metodologia privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă a fost modificată în principiu, în vederea constituirii unui mediu sigur pentru elevi și studenți.
Astfel, în Monitorul Oficial nr. 97 din 3 februarie 2025, a fost publicată Hotărârea nr. 27 din 31 ianuarie 2025 pentru modificarea și completarea Metodologiei privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 970/2023.
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1392
Statutul elevului de colegiu național militar
Ministrul apărării naționale a emis Ordinul nr. M.5 din 10 ianuarie 2025 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind organizarea și funcționarea colegiilor naționale militare, precum și a Statutului elevului de colegiu național militar. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 98 din 3 februarie 2025.
Învățământul liceal militar are ca scop dezvoltarea și diversificarea competențelor-cheie și formarea celor specifice filierei vocaționale, profilului militar și specializării matematică-informatică militară, stabilite prin planurile-cadru de învățământ pentru învățământul liceal militar.
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1287