Cum se pot șterge dobânzile și penalitățile bugetare în baza OUG nr. 107/2024
- Detalii
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 804
Pe 26 august 2025 a intrat în vigoare Procedura de anulare a unor obligații bugetare accesorii, aprobată prin Ordinul Autorității pentru Administrarea Activelor Statului nr. 132 din 12 august 2025 și publicată în Monitorul Oficial nr. 792 din 26.08.2025. Documentul detaliază modalitatea în care debitorii pot beneficia de facilități fiscale reglementate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2024, ordonanță ce are ca obiect gestionarea creanțelor bugetare și reducerea deficitului bugetar.
Procedura se aplică obligațiilor bugetare administrate de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS). Acestea include creanțe preluate de la CNAS, constând în contribuții, dobânzi și penalități, dar și obligații rezultate din hotărâri judecătorești executorii. Astfel, accesoriile vizate sunt dobânzi, penalități de întârziere sau actualizări cu indicele de inflație. Debitorii eligibili sunt atât persoane fizice, cât și juridice, cu condiția să nu aibă obligații bugetare principale restante la 31 august 2024. Sunt expres prevăzuți și debitorii în insolvență ori cei declarați insolvabili.
AAAS poate dispune amânarea la plată a accesoriilor (până la soluționarea cererii de anulare, sau cel târziu până la 19 decembrie 2024), precum și anularea obligațiilor accesorii – în cazul îndeplinirii condițiilor legale. Nu pot fi anulate accesoriile aferente obligațiilor principale cu scadențe ulterioare datei de 31 august 2024, chiar dacă declarațiile au fost depuse anterior.
Debitorii interesați trebuie să urmeze doi pași esențiali:
- notificarea intenției – adresată AAAS (personal sau prin poștă), care are ca efect suspendarea executării silite și emiterea unui extras de cont cu sumele datorate. În caz de neconcordanțe, se întocmește un proces-verbal de punere de acord.
- cererea de anulare – depusă ulterior, dar nu mai târziu de 19 decembrie 2024. Condiția principală este achitarea tuturor obligațiilor scadente după 1 septembrie 2024 și până la momentul cererii.
În cazul plăților efectuate după 6 septembrie 2024 pentru accesorii care ar fi putut fi anulate, debitorul dobândește un drept la restituire, potrivit art. 165 și art. 168 din Codul de procedură fiscală. Restituirea se realizează conform regulilor generale de rambursare a creanțelor bugetare.
Debitorii pot renunța oricând la notificare sau la cererea de anulare, fără a pierde dreptul de a formula ulterior o nouă cerere. Pentru persoanele împotriva cărora s-a atras răspunderea solidară (art. 25 și art. 27 din Codul de procedură fiscală), cererea se depune cu indicarea debitorului principal și a cuantumului obligațiilor. Referitor la garanțiile procedurale, deciziile AAAS – fie de amânare, fie de anulare sau de respingere – pot fi contestate în condițiile art. 268–270 Cod procedură fiscală, în termenul prevăzut de lege. Contestarea se face direct la AAAS, iar nerespectarea termenului atrage decăderea din drept.
Procedura de anulare a unor obligaţii bugetare accesorii în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative creează un cadru mai predictibil pentru debitori și instituții în privința ștergerii accesoriilor fiscale, contribuind la deblocarea unor situații litigioase și la reducerea poverii financiare asupra mediului economic. În același timp, respectarea strictă a condițiilor (plata obligațiilor principale, depunerea în termen a notificărilor și cererilor) este esențială pentru a beneficia efectiv de facilitățile prevăzute.
Dispozițiile cuprinse în textul integral al Ordinului nr. 132/2025 , disponibile AICI