Stiri Legislative
Decontare combustibil pentru persoanele cu dizabilități.
Modificările aduse prin Legea nr. 193/2020 prevăd că persoanele cu handicap pot opta, la cerere, pentru acordarea gratuităţii la transportul interurban sau pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul aflat în proprietatea acestora, familiei, asistentului personal, însoţitorului sau furnizorului de servicii sociale, fără a depăşi suma de 1.500 lei, anual, pentru persoanele cu handicap grav, respectiv 750 lei, anual, pentru persoanele cu handicap accentuat.
- Bogdan CTCE
- Actualitate
- Accesări: 3331
Conducătorii auto vor putea prezenta polița RCA pe suport hârtie sau în format electronic.
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a aprobat, recent, modificarea și completarea Normei nr. 20/2017 privind asigurările auto din România în ceea ce privește articolul care reglementează dovada încheierii asigurării RCA în cazul controalelor efectuate de către autoritățile abilitate.
Cu ocazia controlului în trafic efectuat de poliția rutieră, conducătorii auto vor putea prezenta polița de asigurare RCA pe suport hârtie sau în format electronic.
- Bogdan CTCE
- Actualitate
- Accesări: 2332
Redeschiderea restaurantelor, cinematografelor și a sălilor de spectacol.
Hotărârea nr. 43/2020 a CNSU prevede că se aprobă reluarea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori.
Programul de lucru al operatorilor economici prevăzuți la alin. (1) nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu se poate prelungi după orele 24.00, ultima comandă putând fi preluată cel târziu la orele 23.00.
- Bogdan CTCE
- Actualitate
- Accesări: 2123
Includerea violenței cibernetice printre tipurile și formele de violență pedepsite în România.
Legea nr. 183/2020 are ca obiect modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul includerii violenței cibernetice printre tipurile și formele de violență pedepsite în România.
Odată cu evoluția tehnologiei și a extinderii mijloacelor de comunicare online, violența cibernetică a căpătat amploare, statele europene începând să incrimineze acest fenomen cu scopul de a-l preveni și combate.
- Bogdan CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 2562
Transparentizare și prevenire a incompatibilităților privind alegerile din septembrie 2020
În vederea creșterii nivelului de transparentizare și de prevenire a incompatibilităților și a conflictelor de interese, Agenția Națională de Integritate a lansat pe propria pagină de Internet secțiunea dedicată alegerilor locale programate pentru luna septembrie 2020.
Persoanele care candidează pentru funcțiile de consilier județean, consilier local sau primar sunt obligate să își declare averea și interesele. Declarațiile de avere și de interese se depun la Biroul Electoral Central sau, după caz, la biroul electoral de circumscripție, odată cu declarația de acceptare a candidaturii, în două exemplare.
- Bogdan CTCE
- Actualitate
- Accesări: 2199
Clarificări privind detașarea salariaților (prestări servicii transnaționale)
Legea nr. 16/2017 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale a fost modificată la data de 16 august 2020 prin Legea nr. 172/2020.
Au fost schimbate câteva definiții și au fost clarificate unele aspecte, dar în prim plan apar noile obligații impuse firmelor care detașează din România în străinătate, dar și învers.
În cazul în care durata efectivă a detaşării depăşeşte 12 luni, întreprinderile garantează salariaţilor detaşaţi pe teritoriul României, cu respectarea principiului egalităţii de tratament, suplimentar faţă de condiţiile de muncă şi de încadrare în muncă prevăzute la art. 6, toate condiţiile de muncă şi de încadrare în muncă aplicabile acestora potrivit legislaţiei naţionale şi contractelor colective de muncă aplicabile.
- Bogdan CTCE
- Economie
- Accesări: 2345
- Noi reglementări privind externalizarea către furnizorii de servicii de tip cloud.
- Măsuri actualizate privind funcționarea anumitor spații, în contextul prevenirii pandemiei COVID-19
- Dezlegarea unor chestiuni de drept – Comunicat din 18 august 2020
- Guvernul prelungeste perioada de acordare a finanțărilor pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă