Stiri Legislative
În Monitorul Oficial nr. 65 din 20 ianuarie 2021 a fost publicat Ordinul comun al Ministerului Sănătății, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale și al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației nr. 10/11/M.15/47/2021 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii, ministrului afacerilor interne, ministrului apărării naţionale şi al ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei nr. 2.171/181/M.223/4.380/2020 pentru stabilirea Normelor privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19. Acest act normativ își produce efectele începând cu data la care a fost publicat în Monitorul Oficial.
În Monitorul Oficial nr. 24 din 11 ianuarie 2021, a fost publicată Hotărârea din 7 iulie 2020, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Michnea împotriva României.
Cererea reclamantului se referă la încălcarea dreptului său la respectarea vieţii sale de familie, în măsura în care o decizie a unei instanţe naționale i-a respins cererea de înapoiere a copilului său în Italia, unde îşi are domiciliul reclamantul şi unde locuiau el şi soţia lui la data naşterii copilului, în martie 2017.
În speță, Curtea de Apel Bucureşti a refuzat să dispună înapoierea copilului în Italia din motivul că nu se putea considera că reşedinţa obişnuită a copilului era în acea ţară.