Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza Mîțu împotriva Republicii Moldova (cererea nr. 23524/14), constatând încălcarea articolului 3 din Convenție sub aspect substanţial și procedural.
Potrivit art. 3 din Convenție, „nimeni nu poate fi supus torturii sau tratamentelor inumane ori degradante”. Însă, după cum reiese din jurisprudența CEDO, pentru a cădea sub incidenţa art. 3, un tratament trebuie să atingă un minim de gravitate.
Astfel, un tratament este catalogat ca fiind inuman atunci când a fost aplicat premeditat timp de mai multă vreme şi a cauzat dacă nu veritabile leziuni, atunci cel puțin vii suferinţe fizice sau morale.
Într-o hotărâre pronunțată recent, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit că, atunci când vine vorba de o infracțiune intenționată săvârșită prin violență, nu se pune problema ca despăgubirile să acopere integral prejudiciile, dar nici nu trebuie să aibă valori derizorii. Cu alte cuvinte, statele membre trebuie să acorde o despăgubire oricărei victime a unei infracțiuni intenționate săvârșite prin violență, inclusiv celor care au reședința pe propriul teritoriu. Cu toate acestea, despăgubirea nu trebuie să acopere repararea integrală a prejudiciilor, însă cuantumul acesteia nu poate fi pur simbolic.
Potrivit Directivei 2004/80/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind despăgubirea victimelor infracționalității „toate statele membre asigură că dispozițiile de drept intern prevăd existența unui sistem de despăgubire a victimelor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență pe teritoriile lor respective care să garanteze o despăgubire echitabilă și corespunzătoare a victimelor”.