CJUE – Contractul încheiat între o societate și directorul acesteia nu este un contract individual de muncă


     

      În data de 11 aprilie 2019, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronunțat în cauza C‑603/17 asupra unei cereri de decizie preliminară privind  interpretarea dispozițiilor titlului II secțiunea 5 (articolele 18-21) din Convenția privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială, semnată la 30 octombrie 2007, a cărei încheiere a fost aprobată în numele Comunității prin Decizia 2009/430/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2008 (denumită în continuare „Convenția de la Lugano II”).

 

      Hotărârea prezintă o deosebită importanță în calificarea contractelor încheiate între o societate și administratorul/directorul/managerul acesteia, în sensul că aceste contracte nu pot fi asimilate contractelor individuale de muncă. Astfel, potrivit hotărârii CJUE, dispozițiile invocate mai sus trebuie să fie interpretate în sensul că un contract încheiat între o societate și o persoană fizică ce exercită funcția de director al acesteia nu creează o legătură de subordonare între aceștia și, prin urmare, nu poate fi calificat drept „contract individual de muncă”, atunci când, persoana respectivă este în măsură să decidă sau decide efectiv termenii contractului menționat și dispune de o putere autonomă de control al administrării cotidiene a afacerilor societății amintite, precum și al exercitării propriilor sale atribuții.

afaceri

Litigiul principal (Situația de fapt)

      Arcadia London, Arcadia Singapore și Arcadia Switzerland sunt societăți care desfășoară activități de comerț cu țiței neprelucrat și cu produse petroliere derivate. Aceste societăți fac parte din grupul Arcadia, care este deținut în proporție de 100 % de Farahead Holdings Ltd.

      Domnii Bosworth și Hurley sunt resortisanți britanici domiciliați în Elveția, care, la data faptelor în discuție în litigiul principal, erau chief executive officer (CEO) și, respectiv, chief financial officer (CFO) ai grupului Arcadia. Pe de altă parte, ei erau directorii societăților Arcadia London, Arcadia Singapore și Arcadia Switzerland și erau angajați la una dintre aceste societăți printr-un contract de muncă întocmit de ei înșiși sau în conformitate cu propriile lor instrucțiuni.

     Prin cererea introductivă depusă la 12 februarie 2015, Arcadia London, Arcadia Singapore, Arcadia Switzerland și Farahead Holdings (denumite în continuare, împreună, „Arcadia”) au introdus cereri împotriva mai multor persoane, printre care și domnii Bosworth și Hurley. Prin aceste cereri se urmărea obținerea reparării prejudiciului pe care l-ar fi suferit grupul Arcadia din cauza operațiunilor frauduloase în care erau implicate societățile din acest grup.

Întrebările preliminare adresate

      Instanța (Curtea Supremă a Regatului Unit) a adresat CJUE următoarele întrebări preliminare:

„1.  Care este criteriul adecvat pentru a stabili dacă o acțiune formulată de un angajator împotriva unui angajat sau a unui fost angajat (denumit în continuare «angajat») ține de «materia» contractelor individuale de muncă în sensul dispozițiilor titlului II secțiunea 5 (articolele 18-21) din Convenția de la Lugano ?

2. În cazul în care o societate și o persoană fizică încheie un «contract» [în sensul articolului 5 punctul 1 din [Convenția de la Lugano II]], în ce măsură este necesar, pentru existența unui raport de subordonare între societate și persoana fizică, ca respectivul contract să constituie un «contract individual de muncă» în sensul secțiunii 5 [din titlul II din această convenție]? Poate să existe un astfel de raport în cazul în care persoana fizică este în măsură să stabilească (și stabilește) clauzele contractului său cu societatea și deține controlul și autonomia asupra desfășurării de zi cu zi a activității societății și asupra executării propriilor atribuții, dar acționarul (acționarii) societății are (au) puterea de a decide cu privire la încetarea raportului?

3. În cazul în care titlul II secțiunea 5 din Convenția de la Lugano [II] se aplică numai acțiunilor care, în lipsa secțiunii 5, ar intra în domeniul de aplicare al articolului 5 punctul 1 din Convenția de la Lugano [II], care este criteriul adecvat pentru a stabili dacă o acțiune intră în domeniul de aplicare al articolului 5 punctul 1?

4. În cazul în care:

– societățile A și B fac parte din același grup de societăți;

– pârâtul X îndeplinește de facto rolul de director executiv al acestui grup de societăți (asemenea domnului Bosworth în cadrul grupului de societăți Arcadia; X este angajat de o societate a grupului, societatea A (prin urmare, are calitatea de angajat al societății A) (calitate deținută de domnul Bosworth pentru anumite perioade în împrejurările descrise în expunerea situației de fapt și a problematicii, punctul 15), și nu este, din punctul de vedere al dreptului național, angajat de societatea B;

– societatea A formulează o acțiune împotriva lui X, iar aceasta intră sub incidența articolelor 18-21 [din Convenția de la Lugano II] și

– cealaltă societate a grupului, societatea B, formulează de asemenea o acțiune împotriva lui X în ceea ce privește un comportament similar celui care stă la baza acțiunii formulate de societatea A împotriva lui X,

care este criteriul adecvat pentru a stabili dacă acțiunea formulată de societatea B intră în domeniul de aplicare al secțiunii 5 [din Convenția de la Lugano II]”?

Interpretarea CJUE

      CJUE a subliniat că potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, noțiunea de „angajat” trebuie definită potrivit unor criterii obiective ce caracterizează raportul de muncă, ținându-se seama de drepturile și de obligațiile persoanelor implicate. Or, caracteristica esențială a raportului de muncă o constituie împrejurarea că o persoană îndeplinește, într o anumită perioadă de timp, în favoarea unei alte persoane și sub îndrumarea acesteia, prestații în contrapartida cărora primește o remunerație.

      Prin urmare, raportul de muncă presupune existența unei legături de subordonare între angajat și angajatorul său, iar existența unei asemenea legături trebuie apreciată în fiecare caz specific în funcție de toate elementele și de toate circumstanțele ce caracterizează raporturile dintre părți.

      În speță, trebuie amintit că, potrivit indicațiilor furnizate de instanța de trimitere, domnii Bosworth și Hurley erau chief executive officer (CEO), respectiv, chief financial officer (CFO) ai grupului Arcadia, faptul că erau directorii societăților Arcadia London, Arcadia Singapore, precum și Arcadia Switzerland, și că încheiaseră cu una dintre aceste societăți un contract de muncă întocmit de ei înșiși sau în conformitate cu instrucțiunile lor precum și că au acționat întotdeauna în numele și pe seama tuturor societăților din grupul Arcadia.

      Din decizia de trimitere rezultă, de asemenea, că domnii Bosworth și Hurley exercitau un control asupra persoanei care i-a angajat, precum și asupra locului și a condițiilor în care erau angajați. În aceste împrejurări, rezultă că domnii Bosworth și Hurley dispuneau de o capacitate de influență semnificativă față de Arcadia și că, în consecință, trebuie să se concluzioneze că nu exista o legătură de subordonare, indiferent dacă dețineau sau nu o parte din capitalul social al Arcadia.

      S-a reținut că nu prezintă relevanță în această privință împrejurarea că domnii Bosworth și Hurley erau răspunzători în fața acționarilor grupului Arcadia care, prin intermediul Farahead Holdings, aveau puterea de a-i angaja și de a-i concedia. Asemenea directivelor generale primite de un director din partea acționarilor societății pe care o conduce în ceea ce privește orientarea afacerilor acestei societăți, mecanismele legale de control de către acționari nu caracterizează, în sine, existența unei legături de subordonare, astfel încât simpla împrejurare că acționarii au puterea de a revoca un director nu poate fi suficientă pentru a demonstra existența unei astfel de legături.

      Rezultă de aici că un contract încheiat între o societate și directorul acesteia nu constituie, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, un „contract individual de muncă” în sensul dispozițiilor titlului II secțiunea 5 (articolele 18-21) din Convenția de la Lugano II.