Stiri Legislative
Programul social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii
În ultimii ani, România se confruntă cu o scădere accentuată a natalității, fenomen care afectează direct sustenabilitatea sistemelor sociale și echilibrul demografic. În acest context, statul a început să implementeze politici publice menite să încurajeze decizia de a avea copii, adresându-se nu doar familiilor tradiționale, ci și persoanelor singure care doresc să devină părinți.
Astfel, pe data de 21 mai 2025, a fost publicat în Monitorul Oficial al României Ordinul nr. 1.175 din 15 mai 2025 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii. Actul normativ a fost emis de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Normele metodologice au ca scop stabilirea principiilor, a cadrului general şi a procedurii privind acordarea unui sprijin financiar, prin intermediul Programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii, denumit în continuare Programul. Sprijinul financiar se acordă cuplurilor infertile, căsătorite sau necăsătorite, sau femeilor singure infertile din România, în vederea asigurării medicamentelor şi a efectuării procedurilor medicale de specialitate recomandate, ca element principal de susţinere a creşterii natalităţii în România.
- Andreea CTCE
- Sănătate
- Accesări: 898
Atestarea personalului de specialitate în domeniul protejării monumentelor istorice
Ministerul Culturii a emis Ordinul nr. 2.866 din 14 mai 2025 pentru aprobarea Normelor metodologice privind atestarea personalului de specialitate în domeniul protejării monumentelor istorice. Actul legislativ se regăsește în Monitorul Oficial nr. 459 din 16 mai 2025.
Potrivit art. 1 din normele metodologice, intervenţiile asupra monumentelor istorice, aşa cum sunt definite în Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de regimul lor juridic, vor fi efectuate numai de persoane fizice atestate, denumite în continuare personal de specialitate, înscrise în registrul special, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Atestarea se face de Ministerul Culturii prin Institutul Naţional al Patrimoniului, denumit în continuare Institutul. Atestarea persoanelor fizice are drept scop asigurarea condiţiilor necesare pentru cercetarea şi inventarierea monumentelor istorice, expertizarea, proiectarea, execuţia şi dirigenţia lucrărilor şi urmărirea comportării în timp, în conformitate cu actele normative în vigoare.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 937
Autorizarea activităţilor specifice domeniului transfuzional
Normele privind autorizarea funcţionării şi a activităţilor specifice domeniului transfuzional desfăşurate la nivelul Institutului Naţional de Transfuzie Sanguină "Prof. Dr. C. T. Nicolau", al centrelor de transfuzie sanguină, precum şi al unităţilor de transfuzie sanguină din cadrul unităţilor sanitare cu paturi, aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1.297 din 29 aprilie 2025, au fost publicate în Monitorul Oficial al României nr. 455 bis din 16 mai 2025.
- Andreea CTCE
- Sănătate
- Accesări: 1008
Controlul utilizării spațiului aerian național: un nou cadru legal pentru siguranță și securitate
Odată cu adoptarea Legii nr. 73 din 19 mai 2025, România își consolidează mecanismele juridice și operaționale privind supravegherea și controlul utilizării spațiului aerian național. Publicată în Monitorul Oficial nr. 462 din 19 mai 2025, legea introduce un cadru unitar și ferm pentru combaterea zborurilor neautorizate și gestionarea amenințărilor aeriene. Ea stabileşte măsurile pentru controlul utilizării spaţiului aerian naţional, în scopul prevenirii şi contracarării riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, a integrităţii spaţiului aerian naţional şi siguranţei aeronautice, a vieţii şi sănătăţii persoanelor şi a patrimoniului.
- Andreea CTCE
- Evenimente
- Accesări: 1050
Pescuitul comercial a resurselor acvatice vii din habitatele acvatice naturale, cu excepţia celor din Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării"
În Monitorul Oficial nr. 429 din 9 mai 2025, a fost publicat Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 165 din 7 mai 2025 pentru aprobarea măsurilor privind exploatarea prin pescuit comercial a resurselor acvatice vii din habitatele acvatice naturale, cu excepţia celor din Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării“.
Pescuitul comercial în habitatele acvative naturale, cu excepţia celor din Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării“, denumită în continuare RBDD, se practică anual de la 1 ianuarie până la 31 decembrie, cu respectarea prevederilor regulamentelor europene şi a legislaţiei naţionale.(2) Habitatele acvatice naturale sunt definite la art. 2 din Legea pescuitului şi a protecţiei resursei acvatice vii nr. 176/2024, denumită în continuare lege.
- Andreea CTCE
- Actualitate
- Accesări: 779
Norme actualizate pentru verificarea aprofundată a antecedentelor în aviația civilă
În data de 12 mai 2025, a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435, Ordinul nr. 267/9.514/58/M.68/2025, emis în comun de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Serviciul Român de Informații, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apărării Naționale. Acest ordin aprobă noile Norme privind efectuarea verificării aprofundate a antecedentelor persoanelor, în conformitate cu art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2022.
Potrivit art. 4 din OUG nr. 7/2022, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 161 din 17 februarie 2022, categoriile de persoane prevăzute la pct. 11.1.2 din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1.998, care necesită o verificare aprofundată a antecedentelor, se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii, la propunerea fundamentată a Autorităţii Aeronautice Civile Române, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Verificarea aprofundată a antecedentelor se efectuează de către Serviciul Român de Informaţii, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Apărării Naţionale, conform atribuţiilor ce le revin, la solicitarea Autorităţii Aeronautice Civile Române, după ce persoana a trecut cu succes prin verificarea standard a antecedentelor.
- Andreea CTCE
- Evenimente
- Accesări: 1027
- Depunerea dosarelor pentru domeniul patrimoniului cultural imaterial, în vederea acordării indemnizaţiei de merit
- Taxa pentru activitatea minieră
- Se modifică Codul de procedură penală: cale de atac pentru refuzul măsurilor asigurătorii
- Finanțare pentru incluziune - proiecte în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi pentru anul 2025