Atestarea personalului de specialitate în domeniul protejării monumentelor istorice
- Detalii
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 892
Ministerul Culturii a emis Ordinul nr. 2.866 din 14 mai 2025 pentru aprobarea Normelor metodologice privind atestarea personalului de specialitate în domeniul protejării monumentelor istorice. Actul legislativ se regăsește în Monitorul Oficial nr. 459 din 16 mai 2025.
Potrivit art. 1 din normele metodologice, intervenţiile asupra monumentelor istorice, aşa cum sunt definite în Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de regimul lor juridic, vor fi efectuate numai de persoane fizice atestate, denumite în continuare personal de specialitate, înscrise în registrul special, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Atestarea se face de Ministerul Culturii prin Institutul Naţional al Patrimoniului, denumit în continuare Institutul. Atestarea persoanelor fizice are drept scop asigurarea condiţiilor necesare pentru cercetarea şi inventarierea monumentelor istorice, expertizarea, proiectarea, execuţia şi dirigenţia lucrărilor şi urmărirea comportării în timp, în conformitate cu actele normative în vigoare.
Atestarea persoanelor fizice se face pe baza evaluării competenţelor în domeniul protejării monumentelor istorice, potrivit prezentelor norme metodologice. Aceste competenţe sunt stabilite luându-se în considerare:
- studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în unul dintre domeniile de atestare sau studii universitare (regim Bologna) ciclul 1, absolvite cu diplomă de licenţă în unul dintre domeniile de atestare, şi ciclul 2, absolvite cu diplomă de master în specialitate, inclusiv oferite comasat într-un program unitar de studii universitare;
- activitatea profesională în specialitate, atestată prin studii postuniversitare în domeniul de atestare şi/sau în cadrul unor programe de studii acreditate potrivit legii, precum şi în alte forme de specializare-perfecţionare în domeniul de atestare şi prin calitatea activităţilor prestate în domeniul protejării monumentelor istorice;
- experienţa dobândită prin participarea nemijlocită la activităţi din domeniul protejării monumentelor istorice sub coordonarea altor persoane atestate.
Evaluarea candidaţilor în vederea acordării atestării constă în:
- susţinerea unui interviu, cu scopul verificării cunoştinţelor teoretice specifice, a legislaţiei şi a reglementărilor tehnice specifice profesiei şi domeniului protejării monumentelor istorice;
- prezentarea portofoliului de studii/expertize/lucrări/ proiecte.
Așa cum prevede art. 12 din norme, în vederea atestării, persoanele interesate vor depune la Institut, direct, prin poştă cu confirmare de primire sau prin platforma Punctul de contact unic electronic - PCUe, un dosar care va cuprinde:
- cerere-tip, potrivit modelului din anexa nr. 2 la norme;
- copie de pe actul de identitate;
- fotografie actuală în format digital;
- certificat de cazier judiciar;
- curriculum vitae;
- declaraţie pe propria răspundere, sub sancţiunea falsului în declaraţii, potrivit prevederilor Codului penal, privind neimplicarea în activităţi care au adus atingere sau care au condus la deteriorarea sau distrugerea de monumente istorice, potrivit modelului din anexa nr. 3 la norme;
- memoriul de activitate, în concordanţă cu documentele ataşate, privind experienţa în domeniul protejării monumentelor istorice, portofoliul de lucrări, detaliate în funcţie de specializările şi domeniile pentru care se solicită atestarea, incluzând lista lucrărilor efectuate în domeniul monumentelor istorice; pentru fiecare caz se specifică atât calitatea, cât şi responsabilităţile deţinute, cu obligativitatea prezentării unui documentar fotografic sau extras-album de lucrări, a cărţilor publicate şi a unei mape cu principalele articole publicate;
- copii ale diplomelor de studii, titlurile ştiinţifice dobândite, certificate probând participarea şi absolvirea unor forme de pregătire profesională sau alte acte de echivalare a diplomelor, eliberate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în domeniul de atestare;
- copii ale certificatelor privind dreptul de semnătură şi înscrierea în Tabloul Naţional al Arhitecţilor din România sau în Registrul Urbaniştilor din România ori copii ale atestatelor valabile la data depunerii solicitării, eliberate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei sau de Inspectoratul de Stat în Construcţii, după caz, conform condiţiilor de atestare de la art. 11 alin. (2) din norme, vizate pentru conformitate cu originalul de către solicitant;
- copii ale avizelor eliberate de Ministerul Culturii sau de serviciile publice deconcentrate, pentru proiecte ori lucrări la care a colaborat în domeniul pentru care se solicită atestarea, sau, după caz, procesele-verbale de recepţie pentru lucrările executate şi pentru care au asigurat dirigenţia, vizate pentru conformitate cu originalul de solicitant;
- două scrisori de recomandare din partea unor persoane atestate de Ministerul Culturii, cu care solicitantul a colaborat, care să evidenţieze activităţile din domeniul de atestare solicitat la care a participat solicitantul;
- acordul scris al cultului religios recunoscut de lege, pentru ca pictorul să poată fi atestat ca expert de Ministerul Culturii, pentru intervenţii cu pictură murală de nou asupra lăcaşurilor de cult monument istoric.
Detalii suplimentare din sfera acordării atestării, respectiv respingerii solicitării de atestare, disponibile AICI