Stiri Legislative

Joi, în Monitorul Oficial nr. 1178 din 8 decembrie 2022, a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 165 din 8 decembrie 2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, suportate parțial din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestuia

Prin aprobarea acestui act normativ, Guvernul prelungește până la data de 31 decembrie 2023 măsura de acordare a tichetelor sociale de 250 lei, din 2 în 2 luni, pentru anumite categorii de persoane și familii vulnerabile, pentru alimente și mese calde.

✎ Ana-Maria CTCE Actualitate 📅 12 Decembrie 2022 Accesari: 5,596 Citeste mai mult

Legislația care reglementează concediul și indemnizația de creștere a copilului va fi modificată în curând, România trebuind să transpună o serie de prevederi adoptate la nivel European.

Astfel, miercuri, în Monitorul Oficial nr. 1173 din 7 decembrie 2022, a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 164 din 29 noiembrie 2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.

✎ Ana-Maria CTCE Noutăţi legislative 📅 12 Decembrie 2022 Accesari: 43,671 Citeste mai mult
La propunerea ministerului Energiei, Executivul a aprobat Ordonanța de urgență pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, precum și modificarea și completarea unor acte normative. Este vorba despre Ordonanța de urgență nr. 163 di
✎ Ana-Maria CTCE Noutăţi legislative 📅 12 Decembrie 2022 Accesari: 2,778 Citeste mai mult
În Monitorul Oficial nr. 1164 din 5 decembrie 2022 s-a publicat Ordinul nr. 2.031 din 17 noiembrie 2022 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 114/2019 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de
✎ Ana-Maria CTCE Actualitate 📅 12 Decembrie 2022 Accesari: 2,403 Citeste mai mult
     Ordonanța de urgență nr. 77 din 24 iunie 2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, emisă de Guvern și publicată în Monitorul Oficial nr. 439 din 26 iunie 2009, prevede că organizarea şi exploatarea activităţii de jocuri de noroc pe terit
✎ Andreea CTCE Actualitate 📅 05 Decembrie 2022 Accesari: 2,529 Citeste mai mult
     Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2.053 din 21 noiembrie 2022 pentru aprobarea Procedurii privind organizarea Registrului achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA de 5%, începând cu 1 ianuarie 2023 a fost publicat în Monitorul O
✎ Andreea CTCE Economie 📅 05 Decembrie 2022 Accesari: 4,076 Citeste mai mult
     Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, precum și Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse au emis Ordinul nr. 2.155/20.197/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului social de interes naţional de susţinere a
✎ Andreea CTCE Noutăţi legislative 📅 05 Decembrie 2022 Accesari: 2,289 Citeste mai mult
     Ordinul comun al Ministerului Afacerilor Externe și al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 167/1.994/C/2022 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1144 din 28 noiembrie 2022. Conform actului normativ, în scopul realizării act
✎ Andreea CTCE Noutăţi legislative 📅 05 Decembrie 2022 Accesari: 1,639 Citeste mai mult
Luni, 21 noiembrie 2022, au intrat în vigoare două acte normative care modifică și completează Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății. Este vorba despre Legea nr. 308 din 16 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1113 din 18 noiembrie 2
✎ Ana-Maria CTCE Sănătate 📅 28 Noiembrie 2022 Accesari: 2,463 Citeste mai mult
Sâmbătă, 26 noiembrie 2022, a intrat în vigoare Legea nr. 265 din 22 iulie 2022 privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului. Una dintre cele mai importante modificări se referă l
✎ Ana-Maria CTCE Actualitate 📅 28 Noiembrie 2022 Accesari: 1,997 Citeste mai mult