Stiri Legislative
Autoritatea Națională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicații a emis Decizia nr. 333 din 26 iunie 2024 privind comunicarea documentelor prin intermediul serviciului „My ANCOM”. Actul normativ a fost oficializat, fiind publicat joi, în Monitorul Oficial nr. 666 din 11 iulie 2024.
Serviciul „My ANCOM“ constă în punerea la dispoziția beneficiarilor de către ANCOM, în mod gratuit, a unui spațiu virtual privat pentru fiecare beneficiar, aflat pe unul sau mai multe servere care oferă garanții de securitate, prin intermediul căruia se efectuează comunicarea electronică între ANCOM şi aceste persoane.
Mai mult, ANCOM poate realiza, prin intermediul serviciului „My ANCOM“, comunicarea oricăror documente, inclusiv, dar fără a se limita la solicitări de informații, decizii ANCOM, alte acte administrative, procese-verbale de constatare a contravenției şi de aplicare a sancțiunii, acte de executare silită, răspunsuri la diverse cereri ori petiții, informări, în original sau în copie conformă cu originalul, destinate beneficiarilor.
În ședința din data de 11 iulie, Executivul a adoptat o serie de acte normative printre care și Ordonanța nr. 25 din 11 iulie 2024 pentru prorogarea unor termene prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2023 privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaționale finanțate în perioada de programare 2014-2020. Actul adoptat de Guvern a fost publicat a doua zi, în Monitorul Oficial nr. 673 din 12 iulie 2024
Modificările aduse actului normativ care stabilește cadrul general pentru închiderea programelor operaționale finanțate în perioada de programare 2014-2020 vizează corelarea cu cele mai recente reglementări europene, respectiv Regulamentul (UE) 795/2024.