Stiri Legislative
În Monitorul Oficial nr. 912 din 10 septembrie 2024 a fost publicat Ordinul nr. 142 din 4 septembrie 2024 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Direcţiei generale pentru relaţiile cu instituţiile prefectului. Direcţia generală pentru relaţiile cu instituţiile prefectului, denumită în continuare direcţia generală, este structura de specialitate a aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne, denumit în continuare ministerul, fără personalitate juridică, având competenţă în domeniul monitorizării, îndrumării metodologice şi coordonării activităţii prefecţilor, subprefecţilor şi a personalului din cadrul instituţiilor prefectului, raportat la prerogativele ce le revin potrivit prevederilor art. 123 din Constituţia României, republicată, coroborate cu prevederile art. 252-260 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 906/2020 pentru punerea în aplicare a unor prevederi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Ordinul Ministerului Sănătății nr. 4.533 din 10 septembrie 2024 privind aprobarea Metodologiei de organizare a examenului pentru obţinerea titlului de medic specialist în specialitatea Anestezie şi terapie intensivă a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 921 din 12 septembrie 2024.
Ministerul Sănătăţii organizează anual o sesiune de examen pentru obţinerea titlului de specialist în specialitatea Anestezie şi terapie intensivă, proba scrisă a examenului fiind susţinută simultan cu examenul organizat anual de Comitetul de examene al Societăţii Europene de Anestezie (ESA), în vederea obţinerii Diplomei Europene în Anestezie partea I (EDA), testele probei scrise la cele două examene fiind identice.