Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
- Detalii
- Andreea CTCE
- Actualitate
- Accesări: 956
Hotărârea nr. 1.518 din 27 noiembrie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1190 din 29 noiembrie 2024. Astfel, Administraţia Naţională a Penitenciarelor este instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Justiţiei, cu sediul în Bucureşti, strada Maria Ghiculeasa nr. 47, sectorul 2. Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate sunt instituţii ale administraţiei publice centrale de specialitate, fac parte din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională ale statului şi constituie sistemul administraţiei penitenciare, denumit în continuare poliţia penitenciară. Activitatea poliţiei penitenciare constituie serviciu public specializat şi se realizează în interesul comunităţii, precum şi în sprijinul instituţiilor statului, pe baza şi în executarea legii.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate pot fi furnizori de servicii sociale, în condiţiile legii. Personalul din sistemul administraţiei penitenciare este constituit din poliţişti de penitenciare, funcţionari publici şi personal contractual.
Activitatea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se desfăşoară în conformitate cu prevederile Constituţiei României, republicată, ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, ale Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, ale Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale protocoalelor adiţionale, cu recomandările Consiliului Europei cu privire la tratamentul deţinuţilor, cu dispoziţiile Legii nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, republicată, cu completările ulterioare, ale Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor aplică strategia Guvernului României în ceea ce priveşte executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate pronunţate de instanţele judecătoreşti. Administraţia Naţională a Penitenciarelor contribuie la asigurarea apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale prin organizarea pazei, escortării, însoţirii, supravegherii şi aplicării regimului de executare a pedepselor şi măsurilor privative de libertate care se execută în secţiile speciale de arestare preventivă şi în centrele de arestare preventivă, prin organizarea activităţilor de reintegrare socială a deţinuţilor, persoanelor internate şi arestate preventiv, precum şi prin activităţi de prevenire a criminalităţii şi terorismului în mediul penitenciar, desfăşurate potrivit legii.
Activitatea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a unităţilor din subordine este coordonată de către ministrul justiţiei.
Pentru asigurarea funcţionării Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi unităţilor din subordinea acesteia, ministrul justiţiei, la propunerea directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu consultarea sau la iniţiativa directorilor unităţilor subordonate, aprobă, prin ordin, statele de organizare, organigramele, precum şi tabelele de înzestrare cu armament, muniţie, mijloace tehnice şi materiale necesare Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi unităţilor subordonate.
În realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate, Administraţia Naţională a Penitenciarelor exercită următoarele atribuţii:
a) organizează, coordonează, îndrumă, evaluează şi controlează, în unităţile din subordinea sa, activităţile referitoare la modul de executare a pedepselor şi măsurilor privative de libertate pronunţate de instanţele judecătoreşti, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
b) organizează, coordonează, îndrumă, evaluează şi controlează asigurarea pazei, escortării, însoţirii şi supravegherii persoanelor private de libertate aflate în unităţile din subordinea sa, inclusiv cu ocazia misiunilor de prezentare a acestora în faţa organelor judiciare, pe timpul transferului între locurile de deţinere, cu ocazia internării în unităţi sanitare, pe timpul desfăşurării activităţilor la punctele de lucru exterioare sau la locurile de desfăşurare a demersurilor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială din exteriorul locului de deţinere;
c) elaborează strategia de aplicare a regimului de executare a pedepselor şi măsurilor privative de libertate, urmăreşte transpunerea ei în practică, potrivit principiilor privind respectarea demnităţii umane, exercitarea drepturilor prevăzute de lege de către persoanele private de libertate aflate în unităţile din subordinea sa, interzicerea supunerii la tortură, la tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente, precum şi interzicerea discriminării;
d) organizează, coordonează, îndrumă, evaluează şi controlează activitatea de asigurare a legalităţii deţinerii şi folosirii la muncă a persoanelor private de libertate, în conformitate cu prevederile legislaţiei penale şi execuţional penale în vigoare;
e) organizează, coordonează, îndrumă, evaluează şi controlează activităţile desfăşurate, potrivit legii, de unităţile subordonate privind preluarea sau predarea la punctele de trecere a frontierei de stat deschise traficului internaţional, în baza deciziilor emise de autorităţile judiciare române, a persoanelor escortate din străinătate pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei privative de libertate ori hotărâri de internare în centre educative sau de detenţie ori a celor care urmează să fie escortate în străinătate;
f) organizează, coordonează, îndrumă, evaluează şi controlează activităţile de intervenţie în situaţia producerii de incidente critice şi operaţionale în unităţile subordonate;
g) organizează, coordonează, îndrumă, evaluează şi controlează activităţile privind asigurarea dreptului la asistenţă medicală al persoanelor private de libertate aflate în unităţile din subordinea sa şi al personalului din sistemul administraţiei penitenciare;
h) contribuie la realizarea politicilor şi programelor naţionale de sănătate şi la implementarea acestora, ţinând cont de specificul sistemului administraţiei penitenciare, organizează evidenţele statistice pe probleme de sănătate din unităţile subordonate şi centralizează datele statistice rezultate;
i) organizează, coordonează, îndrumă, evaluează şi controlează activităţile educative, de asistenţă psihologică, de asistenţă socială şi de asistenţă moral-religioasă, desfăşurate cu persoanele private de libertate aflate în unităţile din subordinea sa, şi stabileşte strategia şi modalităţile de realizare a acestora;
j) colaborează cu Direcţia Naţională de Probaţiune, precum şi cu alte instituţii, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, în scopul realizării obiectivelor prevăzute în Strategia naţională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate;
k) elaborează, fundamentează, implementează, monitorizează şi evaluează programe de interes naţional destinate facilitării accesului persoanelor private de libertate la servicii educaţionale, psihologice şi sociale; normele tehnice de realizare a acestor programe se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei;
l) asigură cadrul organizatoric şi îndrumă activităţile de învăţământ, precum şi activităţile de formare profesională a persoanelor private de libertate aflate în unităţile din subordinea sa;
m) planifică, organizează şi coordonează activităţile destinate înzestrării, dotării şi asigurării cu bunuri şi mijloace materiale, în funcţie de obiectivele sistemului administraţiei penitenciare, priorităţile şi resursele materiale şi financiare avute la dispoziţie;
n) elaborează programe anuale şi de perspectivă pentru investiţii şi reparaţii capitale la nivelul sistemului administraţiei penitenciare, inclusiv pentru locuinţele de serviciu şi intervenţie;
o) planifică, coordonează, îndrumă, evaluează şi controlează activităţile economico-administrative ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi ale unităţilor din subordinea sa;
p) elaborează şi fundamentează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi unităţilor subordonate, pe care îl propune spre aprobare ordonatorului principal de credite, şi asigură executarea bugetului în condiţiile legii;
q) asigură administrarea patrimoniului propriu, precum şi alocarea, mişcarea şi evidenţa mijloacelor şi echipamentelor aflate în dotarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, potrivit dispoziţiilor legale;
r) coordonează activitatea de administrare a patrimoniului desfăşurată de unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi activităţile de alocare, mişcare şi evidenţă a mijloacelor şi echipamentelor din dotarea acestora, potrivit dispoziţiilor legale;
s) organizează, coordonează, îndrumă, evaluează şi controlează activitatea de management al resurselor umane la nivelul sistemului administraţiei penitenciare;
ş) organizează, coordonează, îndrumă, evaluează şi controlează activităţile de formare profesională a personalului din sistemul administraţiei penitenciare desfăşurate de unităţile subordonate, centrele de formare profesională, odihnă şi recuperare sau de către furnizorii de formare profesională, precum şi activităţile de învăţământ desfăşurate de instituţiile de învăţământ proprii;
t) colaborează, în domeniul formării profesionale a personalului din sistemul administraţiei penitenciare, cu unităţile sau centrele de formare profesională ale altor instituţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi cu instituţiile de învăţământ din afara sistemului penitenciar, care pregătesc personal pentru poliţia penitenciară; relaţia cu unităţile sau centrele de formare profesională ale altor instituţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi cu instituţiile de învăţământ din afara sistemului penitenciar, care pregătesc personal pentru poliţia penitenciară, se reglementează prin protocol încheiat la nivelul ministerelor de resort;
ţ) colaborează, în alte situaţii decât cele prevăzute la lit. u), cu instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau cu alte instituţii publice, în vederea realizării unor activităţi de pregătire profesională a personalului, care asigură specializarea acestuia potrivit nevoilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi unităţilor subordonate, în baza unor acorduri sau protocoale de colaborare încheiate între Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi aceste instituţii publice. Condiţiile privind participarea personalului poliţiei penitenciare la activităţile de pregătire profesională, precum şi suportarea cheltuielilor aferente acestor activităţi se stabilesc prin acordul sau protocolul de colaborare încheiat între părţi;
u) organizează, coordonează, îndrumă, evaluează şi, după caz, desfăşoară activităţile de evaluare psihologică în cadrul concursurilor de ocupare a posturilor vacante din poliţia penitenciară, de evaluare psihologică în scopul selecţiei candidaţilor înscrişi pentru instituţiile de învăţământ care pregătesc personal pentru poliţia penitenciară, de evaluare şi asistenţă psihologică a personalului, precum şi activităţile de psihologie organizaţională;
v) organizează, coordonează, îndrumă, evaluează şi controlează activităţile de menţinere a capacităţii de luptă şi de întocmire a documentelor de mobilizare pentru trecerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a unităţilor din subordinea sa de la starea de pace la starea de mobilizare sau de război;
w) organizează, coordonează, îndrumă, evaluează şi controlează activităţile referitoare la protecţia informaţiilor clasificate în Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi în unităţile din subordinea sa;
x) elaborează studii, cercetări şi analize privind activitatea poliţiei penitenciare şi fenomenele specifice mediului penitenciar, editează buletine informative şi publicaţii de specialitate;
y) întocmeşte proiecte de acte normative din sfera de activitate a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a unităţilor din subordinea sa şi participă la elaborarea proiectelor de acte normative care au legătură cu sistemul administraţiei penitenciare, iniţiate de alte autorităţi sau instituţii publice;
z) reprezintă în faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie interesele Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi coordonează administrativ această activitate la nivelul unităţilor din subordinea sa;
aa) organizează, coordonează, îndrumă, evaluează şi controlează activităţile de relaţii publice şi de soluţionare a petiţiilor în Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile din subordinea sa;
bb) organizează, coordonează, îndrumă, evaluează şi controlează activitatea din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, inclusiv activităţile de creare de programe pentru calculator, asigură un sistem informatic unitar care să permită prelucrarea datelor, implementarea şi exploatarea aplicaţiilor informatice pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile din subordinea sa;
cc) organizează, coordonează, îndrumă, evaluează şi controlează activităţile desfăşurate de unităţile subordonate, potrivit legii, în scopul aplicării politicilor anticorupţie şi de prevenire a radicalizării în mediul penitenciar;
dd) desfăşoară activităţi de identificare, cunoaştere şi prevenire, în limitele competenţelor sale, a acţiunilor specifice criminalităţii, criminalităţii organizate, terorismului şi corupţiei, a faptelor sau evenimentelor cu consecinţe periculoase pentru siguranţa deţinerii, precum şi a oricăror situaţii ori împrejurări din care pot rezulta asemenea pericole şi colaborează cu instituţiile abilitate în vederea combaterii acestora;
ee) organizează, coordonează, îndrumă, evaluează şi controlează activităţile efectuate de către Unitatea de Logistică şi Achiziţii Centralizate a Poliţiei Penitenciare pentru asigurarea produselor şi serviciilor necesare îndeplinirii activităţilor specifice Ministerului Justiţiei, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi unităţilor din subordinea sa;
ff) organizează şi asigură, în condiţiile legii, exercitarea activităţilor de audit public intern la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi al unităţilor din subordinea sa;
gg) organizează, coordonează, îndrumă, evaluează şi controlează activitatea de management al situaţiilor de urgenţă la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi al unităţilor din subordinea sa;
hh) organizează, coordonează, îndrumă, evaluează şi controlează activitatea de securitate şi sănătate în muncă, precum şi activitatea de protecţia mediului în sistemul administraţiei penitenciare;
ii) desfăşoară, potrivit prevederilor legale, activităţi de inspecţie, control şi verificare în toate domeniile de activitate, la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi unităţilor din subordinea sa;
jj) organizează activitatea de inspecţia muncii în sistemul administraţiei penitenciare;
kk) asigură, prin intermediul centrelor de formare profesională, odihnă şi recuperare, condiţiile de odihnă, recuperare a stării de sănătate şi, în funcţie de dotările existente, tratament balnear şi recuperare a capacităţii de muncă şi avizează tarifele practicate în cadrul acestor centre;
ll) organizează, coordonează, îndrumă, evaluează şi controlează activitatea de accesare a fondurilor externe şi de implementare a proiectelor finanţate din astfel de fonduri;
mm) organizează, coordonează, îndrumă şi evaluează activităţile de secretariat, registratură, arhivă, relaţii cu publicul, protecţia datelor cu caracter personal, comunicare şi mass-media în sistemul administraţiei penitenciare;
nn) cooperează cu structuri similare din alte state, precum şi cu instituţii şi organisme naţionale şi internaţionale, acordă consultanţă de specialitate şi prestează servicii în domeniile de competenţă;
oo) monitorizează activitatea sanitar-veterinară desfăşurată de unităţile subordonate pentru prevenirea şi controlul bolilor majore ale animalelor şi pentru asigurarea salubrităţii produselor şi subproduselor de origine animală.
În realizarea atribuţiilor privind organizarea, coordonarea, îndrumarea, evaluarea şi controlul activităţilor de învăţământ desfăşurate de instituţiile de învăţământ preuniversitar proprii, Administraţia Naţională a Penitenciarelor fundamentează şi propune ministrului justiţiei spre aprobare sau, după caz, spre însuşire documentele specifice procesului de şcolarizare, în conformitate cu legislaţia aplicabilă învăţământului militar preuniversitar. În realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate, Administraţia Naţională a Penitenciarelor îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.
În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, Administraţia Naţională a Penitenciarelor cooperează cu instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, cu alte instituţii ale statului şi colaborează cu asociaţii şi organizaţii neguvernamentale, precum şi cu persoane fizice şi juridice, în limitele legii.
Prevederi legate de structura organizatorică, precum și cele legate de unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, disponibile AICI