Stiri Legislative

     Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 3.745 din 8 aprilie 2025 pentru aprobarea Metodologiei şi criteriilor privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat în sesiunea 2025 a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 322 din 11 aprilie 2025. Astfel, metodologia reglementează procedura şi criteriile de acordare a gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat, sesiunea 2025.

     Gradaţia de merit se acordă personalului didactic de predare, personalului didactic auxiliar şi personalului didactic de conducere, de îndrumare şi control. Gradaţia de merit, prevăzută de Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 cu modificările şi completările ulterioare, se acordă prin concurs şi reprezintă 25% din salariul de bază deţinut, conform legii. Prin unităţi/instituţii de învăţământ se au în vedere unităţile şi instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică, inclusiv unităţile conexe şi inspectoratele şcolare.

✎ Andreea CTCE Noutăţi legislative 📅 14 Aprilie 2025 Accesari: 1,405 Citeste mai mult

     Autoritatea Vamală Română a emis Ordinul nr. 1.208 din 20 martie 2025 pentru aprobarea Normelor tehnice de utilizare a Sistemului automatizat de export, actul legislativ regăsindu-se în Monitorul Oficial nr. 322 din 11 aprilie 2025. Normele tehnice stabilesc procedura de export şi formalităţile de ieşire a mărfurilor de pe teritoriul vamal al Uniunii prin utilizarea Sistemului automatizat de export.

     Ordinul nr. 1.208/2025 a fost emis în contextul implementării la nivel european a Sistemului Automatizat de Export (AES), parte integrantă a Codului Vamal al Uniunii. Scopul principal al acestui sistem este de a facilita procesul de export prin digitalizarea completă a declarațiilor vamale și a fluxurilor de informații între operatorii economici și autoritățile vamale.

✎ Andreea CTCE Economie 📅 14 Aprilie 2025 Accesari: 1,684 Citeste mai mult
     La data de 10 aprilie 2025, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319, Hotărârea Guvernului nr. 329/2025 privind aprobarea Ghidului carierei cadrelor militare în activitate din Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și
✎ Andreea CTCE Noutăţi legislative 📅 14 Aprilie 2025 Accesari: 1,658 Citeste mai mult
     Programul de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate în România este o măsură guvernamentală care vizează sprijinirea fermierilor pentru a crește producția internă de legume, în special în sere și solarii, și pentru a reduce depende
✎ Andreea CTCE Actualitate 📅 14 Aprilie 2025 Accesari: 1,378 Citeste mai mult
     Hotărârea nr. 311 din 3 aprilie 2025 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Mediu şi Arii Protejate a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 295 din 3 aprilie 2025. Astfel, potrivit art. 1 din hotărâre, Agenţia Naţional
✎ Andreea CTCE Noutăţi legislative 📅 07 Aprilie 2025 Accesari: 2,457 Citeste mai mult
     Hotărârea Colegiului Psihologilor din România nr. 1 din 26 februarie 2025 pentru aprobarea procedurii privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru forurile de conducere ale Colegiului Psihologilor din România şi ale filialelor teritoriale ale Col
✎ Andreea CTCE Sănătate 📅 07 Aprilie 2025 Accesari: 1,146 Citeste mai mult
     Colegiul Medicilor Stomatologi din România a emis Decizia nr. 1/2CN din 20 martie 2025 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei de etică a cercetării ştiinţifice din cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi din România, a mod
✎ Andreea CTCE Evenimente 📅 07 Aprilie 2025 Accesari: 1,290 Citeste mai mult
     Ordinul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale nr. 374 din 21 martie 2025 pentru aprobarea Metodologiei pentru Concursul naţional de proiecte de tineret şi studenţi a intrat în vigoare la data publicării sale în Monitorul Ofic
✎ Andreea CTCE Actualitate 📅 07 Aprilie 2025 Accesari: 1,445 Citeste mai mult
     Agenția Națională de Administrare Fiscală a emis Ordinul nr. 405 din 20 martie 2025 pentru aprobarea Procedurii privind modalitatea de ducere la îndeplinire a atribuţiilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în domeniul sancţiunilor internaţionale.
✎ Andreea CTCE Fiscalitate 📅 07 Aprilie 2025 Accesari: 1,266 Citeste mai mult
     Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a emis Ordinul nr. 6 din 12 martie 2025 privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea licenţelor şi autorizaţiilor în sectorul energiei electrice. Actul legislativ se regăsește în Monitorul Of
✎ Andreea CTCE Noutăţi legislative 📅 31 Martie 2025 Accesari: 2,191 Citeste mai mult