Recuperarea ajutoarelor de stat: cum se calculează dobânda și care este rolul Consiliului Concurenței


     În contextul sprijinului acordat întreprinderilor prin ajutoare de stat sau de minimis, apar adesea situații în care aceste sume trebuie recuperate, integral sau parțial, ca urmare a unor decizii emise de autorități sau de Comisia Europeană. O componentă esențială a acestor recuperări este dobânda aferentă, al cărei calcul este reglementat detaliat prin Instrucțiunile Consiliului Concurenței privind procedura de calculare a dobânzii în cazul ajutorului de stat sau de minimis care trebuie rambursat sau recuperat, aprobate prin Ordinul nr. 386/2020 și publicate în Monitorul Oficial nr. 375 din 11 mai 2020.

     Potrivit art. 33 alin. (2) din Ordonanța de urgență nr. 77 din 3 decembrie 2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, publicată în Monitorul Oficial nr. 893 din 9 decembrie 2014, ajutorul de stat sau de minimis care trebuie rambursat sau recuperat include și dobânda aferentă, calculată din momentul plății și până la recuperarea completă.

     Totodată, procedura de calcul a dobânzii este detaliată în Instrucțiunile emise de Consiliul Concurenței, în baza art. 26 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21 din 10 aprilie 1996, republicată în Monitorul Oficial nr. 153 din 29 februarie 2016, conform căruia autoritatea poate emite regulamente, instrucțiuni și ordine în aplicarea legii.

     Astfel, dobânda se datorează de la data acordării ajutorului până la recuperarea integral, se calculează compus, adăugând dobânzi la dobânzi în fiecare an și se actualizează la fiecare 12 luni, dacă rambursarea întârzie. Rata aplicabilă este cea stabilită de Comisia Europeană pentru România, la care se adaugă 100 de puncte de bază. Aceasta este publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și pe site-ul DG Competition.

     Decizia privind cuantumul dobânzii poate fi emisă de furnizorul ajutorului, de administrator, de organul fiscal competent sau direct de Consiliul Concurenței, în funcție de situația juridică și instituțională a cazului.

     Transparența și rigurozitatea în calculul dobânzii pentru ajutoarele de stat recuperate sunt esențiale pentru a evita sancțiunile europene și pentru a proteja bugetul public. Consiliul Concurenței are un rol-cheie în stabilirea metodologiei și în emiterea deciziilor relevante, asigurând astfel respectarea cadrului legal intern și european.

Pentru a consulta Exemplul de calculare a dobânzii de recuperare, cuprins în anexa la Instrucțiunile aprobate prin Ordinul nr. 386/2025, click AICI