Ministerul Educației a aprobat, prin Ordinul nr. 6.423 din 24 septembrie 2025, o nouă Metodologie de organizare a orelor de învățare remedială în învățământul primar. Publicată în Monitorul Oficial nr. 908 din 2 octombrie 2025, metodologia redefinește cadrul legal pentru sprijinirea elevilor care întâmpină dificultăți de învățare, accentuând rolul școlii ca spațiu de incluziune și echitate educațională.
Programul de Învățare Remedială (ÎR) are ca obiectiv principal sprijinirea elevilor din ciclul primar care prezintă decalaje în formarea competențelor-cheie, cu accent pe competența de literație. Totodată, metodologia urmărește dezvoltarea gândirii critice, a creativității și a performanței școlare, prin activități adaptate nivelului fiecărui elev.
Intrarea în vigoare a Normelor metodologice privind salarizarea prin plata cu ora a personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, precum şi a cadrelor didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile de educaţie extraşcolară, aprobate prin Ordinul nr. 6.394 din 22 septembrie 2025 și publicate în Monitorul Oficial nr. 874 din 24 septembrie 2025, marchează un moment important pentru modul în care se realizează salarizarea cadrelor didactice în regim de plată cu ora. Aceste norme vin să detalieze și să facă aplicabile dispozițiile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, recent consolidată și actualizată.