Noutăţi legislative (521 articole)

     Guvernul României a emis Hotărârea nr. 46 din 18 ianuarie 2023 privind organizarea, funcţionarea şi repartizarea numărului de posturi pentru Garda Forestieră Naţională şi gărzile forestiere, act ce se regăsește publicat în Monitorul Oficial nr. 58 din 20 ianuarie 2023.

     Garda Forestieră Naţională este instituţie publică ce funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale care răspunde de silvicultură, cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, în subordinea autorităţii publice centrale pentru silvicultură, cu atribuţii în controlul aplicării regimului silvic în fondul forestier naţional şi în vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional şi în aplicarea controlului cinegetic pentru întreg teritoriul naţional. Garda Forestieră Naţională are în subordine gărzile forestiere, denumite în continuare Gărzi, prevăzute în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2021 privind înfiinţarea Gărzii Forestiere Naţionale, cu completările ulterioare, instituţii publice cu personalitate juridică, finanţate integral de la bugetul de stat, cu atribuţii în implementarea, monitorizarea şi controlul aplicării regimului silvic în fondul forestier naţional şi în vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional şi cu atribuţii în implementarea, monitorizarea şi controlul activităţii cinegetice la nivel teritorial.

✎ Andreea CTCE Noutăţi legislative 📅 30 Ianuarie 2023 Accesari: 3,754 Citeste mai mult

     Guvernul României a emis Ordonanța nr. 7 din 18 ianuarie 2023 privind calitatea apei destinate consumului uman, act publicat în Monitorul Oficial nr. 63 din 25 ianuarie 2023. Prezenta ordonanţă reglementează calitatea apei destinate consumului uman şi are ca obiective:

  1. protejarea sănătăţii umane împotriva efectelor adverse ale contaminării apei destinate consumului uman, prin asigurarea calităţii ei de apă sanogenă şi curată;
  2. îmbunătăţirea accesului la apă potabilă.
✎ Andreea CTCE Noutăţi legislative 📅 30 Ianuarie 2023 Accesari: 3,960 Citeste mai mult
Cadrul legal pentru recondiționarea și reutilizarea aparatelor electrice și electronice a fost oficializat printr-un act normativ publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial. Este vorba despre Legea nr. 42 din 12 ianuarie 2023 privind aprobarea procedurii de pregătire pentru
✎ Ana-Maria CTCE Noutăţi legislative 📅 23 Ianuarie 2023 Accesari: 2,218 Citeste mai mult
În Monitorul Oficial nr. 44 din 16 ianuarie 2023, a fost publicat Ordinul nr. 1.073 din 28 decembrie 2022 pentru modificarea și completarea Procedurii de profilare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă înregistrate la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, aprobată prin
✎ Ana-Maria CTCE Noutăţi legislative 📅 23 Ianuarie 2023 Accesari: 2,012 Citeste mai mult
Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, 18 ianuarie, o serie de modificări la Legea nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor. Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat este un program multianual, finanțat d
✎ Ana-Maria CTCE Noutăţi legislative 📅 23 Ianuarie 2023 Accesari: 2,367 Citeste mai mult
În Monitorul Oficial nr. nr. 44 din 16 ianuarie 2023 a fost publicat Ordinul nr. 5.745/C din 27 decembrie 2022 pentru aprobarea Procedurii privind înregistrarea online în vederea accesării Registrului beneficiarilor reali ai asociațiilor și fundațiilor, ținut de Ministerul Justiț
✎ Ana-Maria CTCE Noutăţi legislative 📅 23 Ianuarie 2023 Accesari: 7,906 Citeste mai mult
În ședința de miercuri, 11 ianuarie 2022, Guvernului României a adoptat printre altele și  Ordonanța nr. 3 din 11 ianuarie 2023 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor d
✎ Ana-Maria CTCE Noutăţi legislative 📅 16 Ianuarie 2023 Accesari: 2,855 Citeste mai mult
O nouă reglementare care va rezolva una dintre problemele persoanelor care doresc să își reconstituie vechimea pentru pensie a fost oficializată. Prin noul act normativ, care a intrat în vigoare sâmbătă, în locul tarifelor aleatorii, care pot fi excesiv de mari, percepute de fir
✎ Ana-Maria CTCE Noutăţi legislative 📅 16 Ianuarie 2023 Accesari: 2,224 Citeste mai mult
Luni, 9 ianuarie 2023 a intrat în vigoare Legea nr. 7 din 4 ianuarie 2023 privind susținerea procesului de dezinstituționalizare a persoanelor adulte cu dizabilități și aplicarea unor măsuri de accelerare a acestuia și de prevenire a instituționalizării, precum și pentru modifica
✎ Ana-Maria CTCE Noutăţi legislative 📅 16 Ianuarie 2023 Accesari: 5,024 Citeste mai mult
Joi, 12 ianuarie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 17 din 6 ianuarie 2023 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 21 din 9 ianuarie 2023 Legea are ca obiect de reglementare transpunerea în l
✎ Ana-Maria CTCE Noutăţi legislative 📅 16 Ianuarie 2023 Accesari: 4,894 Citeste mai mult