Codul muncii se va modifica în sensul majorării termenului în care pot fi formulate cererile de soluționare a unui conflict de muncă, atunci când este vorba despre decizii unilaterale ale angajatorilor.
Astfel, prin Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative privind raporturile de muncă, ce a fost adoptat marți la Senat și care se îndreaptă acum spre votul decisiv al Camerei Deputaților, membrii Parlamentului vor să modifice legislația muncii, astfel încât termenul de contestare a unei măsuri de modificare unilaterală a raportului de muncă să se mărească.
Miercuri, 12 mai 2021, Președintele României a promulgat legea care modifică Codul de procedură penală și care prevede că termenul maxim în care instanțele sunt obligate să pronunțe deciziile în procesele penale este de maximum 120 de zile de la finalizarea dezbaterilor.
Legea nr. 130 din 12 mai 2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 493 din 12 mai 2021.
Reamintim că CCR a admis excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 400 alin. (1), ale art. 405 alin. (3) și ale art. 406 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, constatând că acestea sunt neconstituționale.
