Stiri Legislative
Valoarea stimulentelor financiare acordate elevilor premiaţi și a burselor acordate acestora
Stimularea performanţei şcolare înalte din învăţământul preuniversitar este reglementată prin Hotărârea Guvernului nr. 536 din 27 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 610 din 10 august 2016. Astfel, potrivit articolului 1 din acest act normativ, pentru stimularea performanţei şcolare înalte din învăţământul preuniversitar Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, inspectoratele şcolare judeţene, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ organizează pentru elevi competiţii şcolare pe discipline, multidisciplinare, interdisciplinare, transdisciplinare şi competiţii educative extraşcolare şi extracurriculare, la nivel judeţean, interjudeţean, regional, naţional şi internaţional.
Normele metodologice privind cheltuielile cu organizarea şi desfăşurarea competiţiilor şcolare, extraşcolare şi extracurriculare, cuantumul stimulentelor financiare acordate elevilor premiaţi şi unităţilor şcolare de provenienţă a premianţilor, regăsite în anexa la Hotărârea nr. 536/2016, au fost recent modificate prin Hotărârea nr. 1.146 din 14 septembrie 2022, act ce a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 909 din 15 septembrie 2022.
- Andreea CTCE
- Economie
- Accesări: 1703
Sprijin financiar pentru cuplurile şi persoanele singure din România
Guvernul României a emis Hotărârea nr. 1.103 din 7 septembrie 2022 pentru aprobarea Programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii. Actul legislativ a fost publicat în aceeași zi în Monitorul Oficial nr. 883.
Programul se derulează de către Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse în parteneriat cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi este finanţat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, în limita fondurilor aprobate anual în bugetul acestuia. Scopul Programului îl reprezintă sprijinirea financiară a cuplurilor şi a persoanelor singure din România, în vederea efectuării procedurilor medicale de specialitate recomandate, ca element principal de susţinere a creşterii natalităţii în România.
- Andreea CTCE
- Sănătate
- Accesări: 1700
Procedura de eliberare a certificatelor privind T.V.A., în cazul achiziţiilor intracomunitare de mijloace de transport
Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.611 din 5 septembrie 2022 pentru aprobarea Procedurii de eliberare a certificatelor privind taxa pe valoarea adăugată, în cazul achiziţiilor intracomunitare de mijloace de transport, precum şi pentru aprobarea unor formulare a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 891 din 9 septembrie 2022.
Procedura menționată mai sus se aplică pentru eliberarea certificatelor necesare înmatriculării în România a mijloacelor de transport achiziţionate din statele membre ale Uniunii Europene de către persoanele care nu sunt înregistrate şi care nu trebuie să se înregistreze în scopuri de TVA în România conform art. 316 din Codul fiscal. Ea nu se aplică pentru achiziţiile intracomunitare de mijloace de transport efectuate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România conform art. 316 din Codul fiscal. Nu se aplică nici pentru mijloacele de transport achiziţionate din România sau importate din afara Uniunii Europene.
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 4222
Organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2023-2024
Ministerul Educației emite pe 31 august 2022 Ordinul nr. 5.243 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2023-2024, act ce se regăsește publicat în Monitorul Oficial nr. 876 din 6 septembrie 2022.
Admiterea absolvenţilor clasei a VIII-a în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2023-2024 se desfăşoară în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011-2012, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011-2012. Prevederile anterioare se aplică şi pentru admiterea absolvenţilor clasei a VIII-a în unităţile de învăţământ liceal particular, autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate, care optează să organizeze şi să desfăşoare procesul de admitere conform prevederilor prezentului ordin.
- Andreea CTCE
- Actualitate
- Accesări: 2308
Avizarea organizațiilor de management al destinației în domeniul turismului
Ordinul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului nr. 1.293 din 8 august 2022 pentru aprobarea Procedurii de avizare a organizaţiilor de management al destinaţiei a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 818 din 19 august 2022.
Organizaţia de management al destinaţiei, denumită în continuare OMD, se constituie ca asociaţie, în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările şi completările ulterioare, cu personalitate juridică, de drept privat, în baza avizului emis de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului. Asocierea în scopul înfiinţării organizaţiilor de management al destinaţiei, cu obligaţia de a-şi asigura o reprezentativitate conform art. 2^4 alin. (1), (2), (3) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările şi completările ulterioare, se hotărăşte pentru unitatea administrativ-teritorială de către consiliile locale, consiliile judeţene şi, respectiv, Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
- Andreea CTCE
- Evenimente
- Accesări: 3232
A fost înființat Registrul naţional de informare toxicologică!
Guvernul României a emis Hotărârea nr. 1.008 din 10 august 2022 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Registrului naţional de informare toxicologică, act normativ publicat în Monitorul Oficial nr. 805 din 16 august 2022.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 2197