Stiri Legislative
Expertiza medicală transfrontalieră în evaluarea invalidității
Ordinul Casei Naționale de Pensii Publice nr. 954 din 22 octombrie 2025 pentru aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a prevederilor specifice pensiilor de invaliditate, în aplicarea Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială şi a Regulamentului (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, a prevederilor Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice („Euratom“) şi ale Acordului Comercial şi de Cooperare între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte, şi a prevederilor acordurilor bilaterale de securitate socială la care România este parte, odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1059 din 18 noiembrie 2025.
- Andreea CTCE
- Sănătate
- Accesări: 827
Regimul special de scutire aplicat în România și în alte state membre
Cele două proceduri aprobate la 10 noiembrie 2025 de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Ordinul nr. 2.509/2025, publicat în Monitorul Oficial nr. 1067 din 20 noiembrie 2025, stabilesc cadrul juridic pentru aplicarea regimului special de scutire destinate întreprinderilor mici, atât în România, cât și în alte state membre ale Uniunii Europene.
Prima procedură vizează persoanele impozabile nestabilite în România, care aplică regimul special pentru operațiunile efectuate pe teritoriul României. A doua procedură reglementează modul în care persoanele impozabile stabilite în România pot aplica regimul special într-un alt stat membru.
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 878
Cum se derulează proiectele de cercetare în Ministerul Apărării Naționale
Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.207/2025 stabilește cadrul unitar de organizare, coordonare și control al activităților de cercetare-dezvoltare, inovare și omologare a produselor destinate apărării. Structura actului normativ delimitează clar atribuțiile entităților din subordinea Ministerului Apărării Naționale și instrumentele de planificare utilizate în derularea proiectelor. Actul legislativ a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1078 din 24 noiembrie 2025, producându-și efectele de la aceeași dată.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 911
Regimul restricțiilor pre- și postangajare în instituțiile și autoritățile publice
Modificările aduse Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicate în Monitorul Oficial nr. 621 din 2 septembrie 2010, prin Legea nr. 189/2025 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii, publicată în Monitorul Oficial nr. 1065 din 19 noimebrie 2025, conturează un cadru juridic distinct dedicat prevenirii influențelor nepermise între sectorul public și persoanele juridice de drept privat.
- Andreea CTCE
- Evenimente
- Accesări: 1507
Condiții de acordare a scutirii de la plata taxei de audiere pentru sportivi
Ordinul Agenției Naționale Anti-doping nr. 144 din 4 noiembrie 2025 pentru aprobarea cuantumului taxei pentru activitatea prestată de către Comisia de acordare a scutirilor pentru uz terapeutic, a taxei de audiere pentru soluţionarea cauzelor de către Comisia de audiere şi a condiţiilor în care se acordă ajutor public judiciar cu privire la taxa de audiere a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1043 din 12 noimebrie 2025, producând efecte începând cu aceeași dată.
Ajutorul public judiciar cu privire la taxa de audiere percepută pentru soluţionarea cauzelor de încălcare a reglementărilor anti-doping de către Comisia de audiere reprezintă acea formă de asistenţă care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la procedură pentru sportivi, personalul asistent al acestora sau alte persoane faţă de care Agenţia Naţională Anti-Doping a formulat o acuzaţie de încălcare a reglementărilor anti-doping. El se acordă persoanelor prevăzute mai sus care nu pot achita taxa de audiere fără a pune în pericol întreţinerea lor ori a familiei lor.
- Andreea CTCE
- Economie
- Accesări: 869
Calendarul reorganizării unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2026–2027
Ordinul nr. 6.636 din 30 octombrie 2025 aprobă calendarul activităților privind reorganizarea unor unități de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2026–2027. Documentul, publicat în Monitorul Oficial nr. . 1015 din 3 noiembrie 2025, stabilește o succesiune etapizată de obligații pentru inspectoratele școlare, autoritățile locale, ARACIP și Ministerul Educației și Cercetării, cu termene fixe și responsabilități distincte.
- Andreea CTCE
- Actualitate
- Accesări: 1540