Prin Decizia nr. 327 din 22 septembrie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 941 din 10 octombrie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit o interpretare esențială a art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea și sancționarea faptelor de corupție. Această hotărâre clarifică distincția dintre incompatibilitatea administrativă și fapta penală asimilată corupției, delimitând cu precizie momentul în care simpla încălcare a unei interdicții de funcție poate căpăta relevanță penală.

     Art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancționarea faptelor de corupţie incriminează două conduite aparent apropiate. El prevede că sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:

1. efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informaţiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale;

2. folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

     În practică, diferența dintre aceste două ipoteze a generat numeroase interpretări. O parte a instanțelor a considerat că simpla desfășurare de activități comerciale de către un funcționar aflat în incompatibilitate este suficientă pentru existența infracțiunii. Altele au apreciat că este necesar un element suplimentar – folosirea informațiilor privilegiate obținute în virtutea funcției – fără de care nu se poate vorbi despre o faptă penală de corupție, ci doar despre o abatere administrativă.

     Această divergență a determinat Curtea de Apel Bacău să sesizeze Înalta Curte pentru unificarea practicii.

     În analiza sa, instanța supremă a urmărit să clarifice domeniul de aplicare al legii penale în raport cu regimul incompatibilităților. Rezultatul interpretării este unul echilibrat și coerent cu scopul Legii nr. 78/2000, și anume sancționarea folosirii funcției publice pentru obținerea de foloase necuvenite, nu simpla încălcare formală a unei interdicții. Prin urmare, elementul central al infracțiunii devine utilizarea informațiilor obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării. În absența acestui element, fapta nu depășește sfera administrativă, putând fi analizată doar sub aspectul integrității și al regimului disciplinar.

     Această interpretare respectă logica internă a Legii nr. 78/2000, care tratează faptele de la art. 12 ca fiind asimilate celor de corupție. Or, toate infracțiunile din această categorie presupun o legătură directă între exercitarea funcției și scopul de obținere a unui avantaj patrimonial.
Simpla participare la activități comerciale, chiar dacă este interzisă prin lege, nu implică un abuz penal, dacă funcționarul nu folosește efectiv prerogativele funcției sale în beneficiu propriu sau al altuia.

     Prin această decizie, Înalta Curte trasează o graniță clară între incompatibilitatea de natură administrativă și fapta penală de corupție. Astfel, dacă o persoană deține o funcție publică și, paralel, administrează o societate comercială, fără a valorifica informațiile sau influența dobândite prin funcție, se află în situația unei incompatibilități sancționabile de Agenția Națională de Integritate. În schimb, dacă respectiva persoană folosește informații interne, acces la date confidențiale ori puterea de decizie conferită de funcție pentru a obține foloase, fapta capătă caracter penal și intră în sfera Legii nr. 78/2000. Decizia contribuie astfel la uniformizarea practicii judiciare și la prevenirea extinderii nejustificate a răspunderii penale asupra unor situații care țin exclusiv de regimul incompatibilităților.

      Hotărârea are efect obligatoriu pentru toate instanțele din România și reprezintă o orientare de principiu în materia infracțiunilor asimilate corupției, impactul fiind dublu. Astfel, pentru organele de urmărire penală, se impune obligația de a proba clar utilizarea informațiilor din funcție, nu doar existența unei activități comerciale incompatibile. Pentru instanțe, se conturează un criteriu de analiză obiectiv, care previne interpretările extinse ale normei penale. În cele din urmă, pentru funcționari, decizia are un efect de clarificare, arătând că răspunderea penală nu se declanșează automat prin simpla constatare a unei incompatibilități, ci doar atunci când există o exploatare a funcției publice în scop personal.

     În plan mai larg, soluția contribuie la consolidarea principiului proporționalității în aplicarea legii penale și la protejarea echilibrului dintre integritate și libertatea de exercitare a profesiei.

     Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 327/2025 marchează un moment important în evoluția jurisprudenței privind faptele asimilate corupției. Prin stabilirea caracterului esențial al utilizării informațiilor obținute în virtutea funcției, instanța supremă reafirmă că răspunderea penală nu poate fi confundată cu răspunderea administrativă.

Textul integral al Deciziei nr. 327/2025, disponibil AICI