A fost aprobat modelul formularului 380


Au fost aprobate modelul, conținutul și instrucțiunile de completare a formularului 380 „Cerere de stabilire a taxei pe valoarea adăugată datorate în România de către misiunile diplomatice și oficiile consulare, personalul acestora și cetățenii străini cu statut diplomatic și consular pentru mijloacele de transport care au fost importate sau achiziționate în regim de scutire de la plata taxei pe valoarea adăugată și care se înstrăinează într-o perioadă mai scurtă de 2 ani de la data importului/achiziției”.

Astfel, joi, 5 august 2021, a fost publicat în Monitorul Oficial, Ordinul nr. 1.159 din 22 iulie 2021 privind aprobarea Procedurii de stabilire a taxei pe valoarea adăugată datorate în România de către misiunile diplomatice și oficiile consulare, personalul acestora și cetățenii străini cu statut diplomatic și consular pentru mijloacele de transport care au fost importate sau achiziționate în regim de scutire de la plata taxei pe valoarea adăugată și care se înstrăinează într-o perioadă mai scurtă de 2 ani de la data importului/achiziției, precum și a modelului și conținutului unor formulare.

Formularul se completează și se depune de către:

  • misiunile diplomatice și oficiile consulare, personalul acestora și cetățenii străini cu statut diplomatic sau consular în România ori într-un stat membru al Uniunii Europene, care au importat sau achiziționat în regim de scutire de la plata TVA mijloace de transport și le înstrăinează, în condițiile art. 294^1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (Codul fiscal), într-o perioadă mai scurtă de 2 ani de la data importului/achiziției;
  • altă persoană care ar beneficia de scutire de TVA conform art. 294 alin. (1) lit. j)-l) din Codul fiscal, în calitate de nou proprietar al mijlocului de transport, care are obligația de a achita TVA, potrivit art. 294^1 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, în cazul în care înstrăinează mijlocul de transport până la finalul perioadei de 2 ani calculate de la data când primul proprietar a importat/achiziționat mijlocul de transport în regim de scutire.

   Organul fiscal competent verifică dacă proprietarul mijlocului de transport a beneficiat de scutirea de TVA pentru mijlocul de transport importat sau achiziționat în regim de scutire de la plata TVA, după caz.

   De asemenea, organul fiscal verifică și dacă mijlocul de transport pentru care se solicită stabilirea TVA se înstrăinează într-o perioadă mai scurtă de 2 ani de la data când primul proprietar a importat/achiziționat mijlocul de transport în regim de scutire.

   Ordinul nr. 1.159 din 22 iulie 2021 nu se aplică în cazul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, personalului acestora sau cetățenilor străini cu statut diplomatic sau consular care au importat sau achiziționat în regim de scutire de la plata TVA mijloace de transport și le înstrăinează într-o perioadă mai scurtă de 2 ani de la data importului/achiziției dacă:

  1. mijlocul de transport este exportat de către persoana care a achiziționat/importat mijlocul de transport în regim de scutire;
  2. mijlocul de transport este înstrăinat către o persoană care ar beneficia de scutirea de TVA, cu obligația noului proprietar de a achita TVA în cazul în care înstrăinează mijlocul de transport până la finalul perioadei de 2 ani calculate de la data când primul proprietar a importat/achiziționat mijlocul de transport în regim de scutire;
  3. mijlocul de transport este distrus sau furat, în condițiile în care aceste situații sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător. În cazul mijloacelor de transport furate, persoana demonstrează furtul pe baza actelor doveditoare emise de organele judiciare.

 

Pentru detalii, accesați Ordinul nr. 1.159 din 22 iulie 2021!