Impozite mai mari, scutiri mai puține - Radiografia Legii 141/2025


     Publicată în Monitorul Oficial nr. 699 la 25 iulie 2025, Legea nr. 141 din 25 iulie 2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare introduce un pachet amplu de măsuri fiscal-bugetare menite să corecteze dezechilibrele structurale și să asigure sustenabilitatea finanțelor publice. Această lege vine ca răspuns la angajamentele asumate de România în fața instituțiilor europene și urmărește reducerea deficitului excesiv. În cele ce urmează, prezentăm principalele modificări cu impact asupra mediului economic și cetățenilor.

     Potrivit art. 1 din lege, ea reglementează următoarele categorii de măsuri specifice care să determine atingerea scopului urmărit:

  1. măsuri fiscale proporţionale, rezonabile şi echitabile de aşezare justă a sarcinilor fiscale care reflectă principiul egalităţii în faţa legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice, şi să ţină cont, în acelaşi timp, de capacitatea contributivă a contribuabililor, luând în considerare elementele ce caracterizează situaţia individuală şi sarcinile sociale ale acestora;
  2. măsuri în domeniul bugetar de limitare a cheltuielilor publice la un nivel sustenabil şi care să asigure o corectare durabilă a deficitului excesiv;
  3. măsuri în domeniul sistemului de învăţământ pentru a elimina riscul imposibilităţii susţinerii financiare de către statul român, în actualul cadru legal, a dreptului la educaţie, garantat de Constituţia României, republicată;
  4. măsuri pentru asigurarea conformării fiscale în scopul sancţionării faptelor şi actelor de comerţ considerate ilicite în domeniul jocurilor de noroc, pentru a valorifica în mod corespunzător resursele fiscale ale statului român şi ale unităţilor sale administrativ-teritoriale;
  5. măsuri în domeniul sănătăţii, prin care sunt stabilite reguli clare şi previzibile pentru aplicarea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, inclusiv pentru veniturile din pensii, precum şi pentru persoanele aflate în întreţinere;
  6. măsuri în domeniul transporturilor şi infrastructurii care vizează aplicarea tarifelor de utilizare a reţelei de drumuri naţionale, în scopul menţinerii şi modernizării infrastructurii de transport, în condiţii de transparenţă şi predictibilitate pentru utilizatori.

    Una dintre cele mai dezbătute măsuri vizează majorarea cotei de impozit pe dividende de la 8% la 16%, aplicabilă începând cu 1 ianuarie 2026. Această măsură afectează atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice, fiind justificată prin necesitatea creșterii veniturilor la bugetul de stat. Fac excepție dividendele distribuite în 2025 rămân impozitate cu 10%, chiar dacă plata efectivă se face în 2026.

     Legea aduce o reformă în domeniul contribuției la asigurările sociale de sănătate. Astfel, pensionarii cu pensii de până la 3.000 lei vor fi exonerați de la plata CASS. Pensiile care depășesc acest plafon, însă,  vor fi impozitate doar pentru suma ce depășește 3.000 lei. Legiutorul introduce contribuții CASS și pentru alte forme de venituri, precum: veniturile din indemnizații pentru creșterea copilului și ajutoarele de incluziune și alte prestații sociale. Plătitorii acestor venituri (ex: ANPIS, CNPP, AJOFM) vor avea obligația reținerii și virării contribuției.

     Băncile vor plăti suplimentar un impozit pe cifra de afaceri, cu următoarele cote:

  • 2% în prima jumătate a anului 2025, respectiv
  • 4% în a doua jumătate a anului 2025 și tot anul 2026.

     Excepție fac băncile cu o cotă de piață sub 0,2%, ele urmând a plăti doar 2%, pe toată perioada.

     Veniturile din jocuri de noroc sunt impozitate progresiv, astfel: se aplică o cotă de 4% pentru sume de până la 10.000 lei, 20% pentru partea ce depășește această sumă până la 66.750 lei (cu un minim de 400 lei), iar pentru câștigurile care depășesc 66.750 lei se aplică un impozit de bază de 11.750 lei la care se adaugă 40% din suma ce depășește acest plafon. Aceasta reflectă intenția legiuitorului de a descuraja practicile abuzive și evaziunea fiscală din domeniul jocurilor de noroc.

     În cazul cotei T.V.A., apar o serie de modificări semnificative, cum ar fi:

  • cota standard de TVA se majorează de la 19% la 21%.
  • cota redusă de 9% pentru achiziția unei singure locuințe sub 600.000 lei este menținută până la 31 iulie 2026, dar numai dacă s-a plătit un avans de 20% până la 31 iulie 2025.

     Astfel, se restrânge aplicarea cotei de 11% pentru alimente, eliminând produsele cu zahăr adăugat >10g/100g (cu excepții specifice).

     Totodată, sunt introduse noi valori pentru accizele aferente produselor energetice, băuturilor alcoolice și tutunului, valabile pentru anii 2025 și 2026. De exemplu, în cazul benzinei fără plumb - acciza crește la 3.612,54 lei/tonă în 2025, iar în cel al țigaretelor - acciza specifică pentru perioada 1 aug. 2025 – 31 martie 2026 este fixată la 576,36 lei/1.000 de țigarete.

     Apar, de asemenea, noi reguli privind contribuția pentru întreținerea altor persoane, în sensul că persoanele fizice pot opta să plătească CASS pentru persoane aflate în întreținere, aplicând o cotă asupra valorii a 6 salarii minime brute. Plata se face în două tranșe.

     În materia măsurilor pentru eliminarea scutirilor nejustificate, Legea nr. 141/2025 abrogă sau restrânge numeroase excepții de la plata CASS. Printre acestea, enumerăm abrogarea scutirii pentru veniturile din proprietate intelectuală (cu anumite excepții), precum și reducerea cazurilor de scutire pentru beneficiarii de indemnizații sociale.

     Astfel, Legea nr. 141/2025 accentuează schimbarea de paradigmă în politica fiscal-bugetară a României. Accentul cade pe echitate, sustenabilitate și responsabilitate fiscală. Deși va genera controverse, în special privind impactul asupra investitorilor și pensionarilor, legea urmărește consolidarea bugetară necesară pentru evitarea dezechilibrelor macroeconomice majore.

Dispozițiile cuprinse în textul Legii nr. 141 din 25 iulie 2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, disponibile AICI