Economie
Planul preventiv de remediere al societăților
Parlamentul României a emis Legea nr. 17 din 12 ianuarie 2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, act legislativ ce se regăsește publicat în Monitorul Oficial nr. 36 din 16 ianuarie 2024.
Legea nr. 237 din 19 octombrie 2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, publicată în Monitorul Oficial nr. 800 din 28 octombrie 2015, reglementează:
a) autorizarea şi funcţionarea societăţilor de asigurare şi reasigurare cu sediul pe teritoriul României, denumite în continuare societăţi;
b) supravegherea desfăşurării activităţii societăţilor prevăzute la lit. a) în România, pe teritoriul celorlalte state membre şi pe teritoriul statelor terţe;
c) modalitatea prin care asigurătorii din statele terţe pot desfăşura activitate pe teritoriul României prin intermediul unor sucursale, autorizate şi supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F.;
c^1) procedura specială de redresare financiară aplicabilă societăţilor şi măsurile pe care A.S.F. le poate dispune în cadrul acesteia;
c^2) regimul juridic al societăţilor cărora le este retrasă autorizaţia de funcţionare şi supravegherea exercitată de A.S.F. asupra acestora;
c^3) dispoziţii privind dizolvarea şi lichidarea societăţilor, inclusiv a celor prevăzute la lit. c^2), cu excepţia reasigurătorilor;
d) supravegherea grupurilor de asigurare şi de reasigurare;
e) atribuţiile A.S.F. în calitate de autoritate competentă cu reglementarea, autorizarea şi supravegherea societăţilor, relaţia acesteia cu supraveghetorii din state membre sau din state terţe, cu Autoritatea Europeană pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale, denumită în continuare EIOPA, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1.094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/79/CE a Comisiei, cu modificările şi completările ulterioare, cu Comisia Europeană şi cu alte autorităţi, instituţii sau organisme.
- Andreea CTCE
- Economie
- Accesări: 1306
Registrului Naţional de Publicitate Mobiliară – Regulament de organizare și funcționare
Guvernul României a emis Hotărârea nr. 1.080 din 9 noiembrie 2023 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Registrului Naţional de Publicitate Mobiliară. Actul normativ se regăsește publicat în Monitorul Oficial nr. 1029 din 13 noiembrie 2023 și își produce efectele începând cu 23 noiembrie 2023.
Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară, registru public în sensul prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Registru, reprezintă sistemul naţional electronic de interes public, structurat pe persoane şi bunuri, care asigură înregistrarea operaţiunilor privind ipotecile mobiliare, a operaţiunilor asimilate acestora, a înscrisurilor sub semnătură privată care sunt titluri executorii în condiţiile legii, a altor drepturi prevăzute de lege, precum şi accesul la informaţiile din avizele de înscriere. Registrul include o bază de date unică la nivel naţional.
- Andreea CTCE
- Economie
- Accesări: 1845
Legea privind reforma fiscală a fost modificată!
Guvernul României a adoptat în ședința de săptămâna trecută Ordonanța de urgență nr. 98 din 9 noiembrie 2023 pentru modificarea articolului LXIV din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung. Actul normativ a fost publicat vineri, în Monitorul Oficial nr. 1026 din 10 noiembrie 2023.
După ce prevederile Legii reformei fiscale referitoare la plafoanele aplicabile operațiunilor de încasări și plăți cu numerar au provocat reacții puternice atât în spațiul public, cât și la nivelul societății și, luând în considerare îngrijorarea societății de eliminare a numerarului, precum și cea cu privire la îngreunarea activității zilnice, mai ales în cazul micilor afaceri, respectiv îngreunarea relației cu furnizorii/clienții, precum și cu privire la costurile suplimentare generate de comisioanele și taxele pentru procesarea plăților electronice, după cum reiese din preambulul noii ordonanțe de urgență, Guvernul a hotărât revenirea la majoritatea plafoanelor existente anterior apariției Legii nr. 296 din 26 octombrie 2023.
- Ana-Maria CTCE
- Economie
- Accesări: 1791
Legea privind reforma fiscală – primele măsuri care intră în vigoare!
Legea nr. 296 din 26 octombrie 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung a fost publicată vineri seară în Monitorul Oficial nr. 977 din 27 octombrie 2023.
Actul normativ cuprinde reforma fiscală pe care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament la final de septembrie și își propune oprirea risipei bugetare, combaterea evaziunii şi asigurarea echității fiscale.
Legea prevede o serie de măsuri antievaziune și măsuri de optimizare a cheltuielilor bugetare care vor intra în vigoare la date diferite; unele se vor aplica începând cu veniturile aferente lunii următoare publicării în Monitorul Oficial; o serie de măsuri vor intra în vigoare în 15 zile de la publicare, iar restul, din ianuarie 2024 sau în cursul anului viitor.
- Ana-Maria CTCE
- Economie
- Accesări: 2112
Reforma pensiilor de serviciu
Legea nr. 282 din 19 octombrie 2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, emisă de Parlamentul României, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 950 din 20 octombrie 2023. Atenție! Actul normativ își produce efectele începând cu data de 1 ianuarie 2024!
Planul Național de Redresare și Reziliență prevede, printre altele, și reforma pensiilor de serviciu. Aceasta prevede ca judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, să se poată pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
- Andreea CTCE
- Economie
- Accesări: 1993
Constituirea Comisiei Naţionale pentru Finanţarea Învăţământului Superior
Ordinul Ministerului Educației nr. 6.270 din 14 septembrie 2023 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Finanţarea Învăţământului Superior a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 841 din 19 septembrie 2023. Conform art. 1 din ordin, Comisia Naţională pentru Finanţarea Învăţământului Superior, denumită în continuare CNFIS, este o comisie consultativă de nivel naţional a Ministerului Educaţiei.
- Andreea CTCE
- Economie
- Accesări: 1737