Economie
Înscrierea în Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi a solicitantului (persoană fizică)
Ordinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 1.231 din 23 aprilie 2025 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic 2025-2030 a intrat în vigoare pe 24 aprilie 2025, zi în care a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 364.
Ghidul de finanţare constituie un suport informativ, având rolul de a furniza informaţii esenţiale privind derularea Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic 2025-2030, denumit în continuare program.
Obiectul programului constă în acordarea din Fondul pentru mediu de sume/ajutoare de minimis, cu titlu de finanţare nerambursabilă, sub formă de ecotichete, pentru achiziţionarea autovehiculelor noi, în schimbul predării spre casare şi radiere din evidenţele de circulaţie a autovehiculelor uzate. Scopul programului îl constituie îmbunătăţirea calităţii mediului prin achiziţionarea de autovehicule noi, mai puţin poluante şi eficiente din punct de vedere energetic.
- Andreea CTCE
- Economie
- Accesări: 984
Declaraţia predepusă în Sistemul Automatizat de Export
Autoritatea Vamală Română a emis Ordinul nr. 1.208 din 20 martie 2025 pentru aprobarea Normelor tehnice de utilizare a Sistemului automatizat de export, actul legislativ regăsindu-se în Monitorul Oficial nr. 322 din 11 aprilie 2025. Normele tehnice stabilesc procedura de export şi formalităţile de ieşire a mărfurilor de pe teritoriul vamal al Uniunii prin utilizarea Sistemului automatizat de export.
Ordinul nr. 1.208/2025 a fost emis în contextul implementării la nivel european a Sistemului Automatizat de Export (AES), parte integrantă a Codului Vamal al Uniunii. Scopul principal al acestui sistem este de a facilita procesul de export prin digitalizarea completă a declarațiilor vamale și a fluxurilor de informații între operatorii economici și autoritățile vamale.
- Andreea CTCE
- Economie
- Accesări: 993
Transmiterea concediilor medicale în sistemul REGES-Online
În data de 31 martie 2025 intră în vigoare Hotărârea nr. 295 din 27 martie 2025 privind Registrul general de evidenţă a salariaţilor - REGES-ONLINE, act publicat în aceeași zi, în Monitorul Oficial nr. 279 din 31 martie 2025.
- Andreea CTCE
- Economie
- Accesări: 18909
Controlul ex-post din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
Ordinul comun al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al Ministerului Finanțelor nr. 22/487/2025 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 24/2010 privind controlul operaţiunilor care fac parte din sistemul de finanţare prin Fondul European de Garantare Agricolă a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 257 din 25 martie 2025. Ordinul actualizează procedurile în contextul cadrului financiar multianual actual și aliniază legislația națională cu noile reguli europene privind controlul FEGA.
Normele metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 24/2010 sunt esențiale pentru implementarea corectă și eficientă a mecanismului de control al operațiunilor finanțate prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Această ordonanță reglementează modul în care se derulează controalele administrative și pe teren ale cheltuielilor efectuate din fonduri europene destinate agriculturii.
- Andreea CTCE
- Economie
- Accesări: 1093
Împrumuturi din Trezoreria Statului pentru autoritățile locale
Marți, în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1178 din 26 noiembrie 2024, a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 133 din 21 noiembrie 2024 pentru asigurarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului.
Prin acest act normativ, Guvernul dă posibilitatea autorităților locale, prin derogare de la reglementările actuale, să se împrumute pentru asigurarea cheltuielilor neeligibile aferente proiectelor cu finanțare nerambursabilă din perioada de programare 2014-2020, aflate în implementare și care trebuiau finalizate până la 31 decembrie 2023.
Astfel, autoritățile locale pot solicita de la Ministerul Finanțelor, până cel târziu la data de 15 februarie 2025, contractarea în anii 2024-2025 a unor împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în limita a 1 miliard de lei.
- Ana-Maria CTCE
- Economie
- Accesări: 890
Accesul în profesia de practician în insolvenţă
Hotărârea nr. 3 din 29 septembrie 2007 privind aprobarea Statutului privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă şi a Codului de etică profesională şi disciplină ale Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România a fost republicată în Monitorul Oficial nr. 1108 din 6 noiembrie 2024. Astfel, potrivit Statutului, primirea în profesie se face pe baza unui examen organizat de Uniune, cu excepţia persoanelor care pot solicita înscrierea în profesie beneficiind de scutirea de examen şi de perioadă de stagiu, în condiţiile art. 30 alin. (2) din O.U.G.
- Andreea CTCE
- Economie
- Accesări: 1735
- Procedura de acordare a amânării la plată
- Legea privind protecţia consumatorilor cu privire la costul total al creditării şi la cesiunea de creanţe
- Legea nr. 111/2022 privind reglementarea activităţii prestatorului casnic – modificări și completări
- Modul de încasare şi plată a taxelor prevăzute de Legea nr. 297/2018 privind publicitatea mobiliară