Ministerul Educației și Cercetării a oficializat, prin Ordinul nr. 4.442 din 30 iunie 2025 privind aprobarea programelor şcolare pentru discipline opţionale din oferta naţională, parte a curriculumului la decizia elevului din oferta şcolii - "Ora de fotbal", clasa pregătitoare, clasa I şi clasa a II-a, învăţământul primar, şi "Ora de fotbal", clasele a III-a şi a IV-a, învăţământul primar, publicat în Monitorul Oficial nr. 634 bis din 7 iulie 2025, introducerea programei școlare pentru disciplina opțională „Ora de fotbal”. Ea este destinată elevilor din ciclul primar, de la clasa pregătitoare până la clasa a IV-a. Noua disciplină face parte din curriculumul la decizia elevului (CDȘ), în categoria Educație fizică, sport și sănătate.
Această inițiativă legislativă aduce în prim-plan rolul educației fizice timpurii, îmbinată cu valori morale și sociale, având un cadru pedagogic clar, structurat pe competențe și evaluare echitabilă.
Administrația Natională a Penitenciarelor a emis Ordinul nr. 223 din 30 iunie 2025 pentru aprobarea Procedurii privind întocmirea Registrului unic al cabinetelor medicale şi emiterea certificatelor de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medicale din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Actul normativ se regăsește publicat în Monitorul Oficial nr. 617 din 1 iulie 2025.