Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei a emis un ordin prin care s-a aprobat Procedura privind stabilirea și individualizarea sancțiunilor contravenționale raportate la cifra de afaceri rezultate din activitatea de control. Este vorba despre Ordinul nr. 12 din 23 februarie 2022, publicat marți, în Monitorul Oficial nr. 202 din 1 martie 2022.
Actul normativ se aplică activității de control desfășurate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) în sectorul energiei electrice și al gazelor naturale, având drept scop drept scop instituirea regulilor necesare stabilirii și individualizării sancțiunilor contravenționale raportate la cifra de afaceri prevăzute în Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare.
În situația în care, în urma unei acțiuni de control, agentul constatator/echipa de control constată săvârșirea unei fapte contravenționale care se poate încadra la sancțiune cu amendă raportată la cifra de afaceri, întocmește un raport de control în care sunt consemnate datele, verificările, prevederile legale încălcate și concluziile acțiunii de control desfășurate.
Etapele şi condiţiile privind racordarea la sistemul de transport al gazelor naturale sunt stabilite prin Regulamentul privind racordarea la sistemul de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul nr. 8 din 23 februarie 2022, act normativ emis de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei. Acesta se regăsește publicat în Monitorul Oficial nr. 187 din 25 februarie 2022. Astfel, se urmăreşte asigurarea unui cadru unitar, transparent şi nediscriminatoriu cu privire la derularea procesului de racordare la sistemul de transport al gazelor naturale.