Stiri Legislative
Activitatea de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat
Autoritatea Vamală Română a emis Ordinul nr. 5.697 din 24 octombrie 2022 privind aprobarea Procedurii de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial nr. 1062 din 2 noiembrie 2022.
- Andreea CTCE
- Economie
- Accesări: 5806
Autorizarea cercetării arheologice a patrimoniului cultural subacvatic
Ordinul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național nr. 2.562 din 4 octombrie 2010 privind aprobarea Procedurii de acordare a autorizaţiilor pentru cercetarea arheologică a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 768 din 17 noiembrie 2010. Potrivit ordinului, cercetarea arheologică se realizează de către instituţiile organizatoare numai pe baza autorizaţiilor emise de către Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, prin direcţia de specialitate, potrivit legii.
- Andreea CTCE
- Actualitate
- Accesări: 1925
Stimulente financiare pentru elevii de 10!
Guvernul României a emis Hotărârea nr. 1.282 din 19 octombrie 2022 privind aprobarea acordării de stimulente financiare absolvenţilor care au obţinut media 10 la evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a, sesiunea 2022, şi la examenul naţional de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022, act legislativ ce a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1022 din 20 octombrie 2022.
- Andreea CTCE
- Actualitate
- Accesări: 1525
Procedura de solicitare şi transmitere a certificatului de atestare fiscală
Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 3.894 din 18 octombrie 2022 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare, precum şi a atribuţiilor Comisiei de autorizare a activităţii de schimb valutar, a Procedurii de solicitare şi transmitere a certificatului de atestare fiscală, a modelului autorizaţiei şi scrisorii de atribuire a codului statistic, precum şi a modelului unor declaraţii a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1043 din 27 octombrie 2022.
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 2392
Noi completări aduse Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului!
Legea nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului, act emis de Parlament și publicat în Monitorul Oficial nr. 440 din 24 iunie 2002, prevede că poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege, ca instituţie specializată a statului. Exercitarea profesiei de poliţist implică, prin natura sa, îndatoriri şi riscuri deosebite. Statutul special este conferit de îndatoririle şi riscurile deosebite, de portul de armă şi de celelalte diferenţieri prevăzute în prezentul statut.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 2536
Se înfiinţează Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior
Începând cu data de 28 octombrie 2022, Ordonanța de urgență nr. 147 din 28 octombrie 2022 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2017 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agenţiilor pentru întreprinderi mici şi mijlocii, atragere de investiţii şi promovare a exportului își produce efectele. Ea a fost publicată în aceeași zi în Monitorul Oficial nr. 1048.
- Andreea CTCE
- Economie
- Accesări: 2855