Stiri Legislative
Statutul elevului a fost publicat în Monitorul Oficial!
Ministerul Educației a emis Ordinul nr. 5.707 din 1 august 2024 privind aprobarea Statutului elevului, act normativ care a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 795 din 12 august 2024. Acesta reglementează drepturile şi îndatoririle beneficiarilor primari ai educaţiei înscrişi în unităţile de învăţământ de stat, particular şi confesional din România. În sensul prezentului statut, expresia beneficiari primari are semnificaţia: antepreşcolari, preşcolari, elevi, reprezentaţi de către părinţi/reprezentanţi legali.
Prezentul statut asigură cetăţenilor României şi cetăţenilor celorlalte state membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene drepturi egale de acces la toate nivelurile şi formele de învăţământ preuniversitar şi superior, precum şi la învăţarea pe tot parcursul vieţii, fără nicio formă de discriminare sau segregare şcolară. De aceste drepturi beneficiază şi persoanele care solicită sau au dobândit o formă de protecţie în România, respectiv minorii străini şi minorii apatrizi, a căror şedere pe teritoriul României este oficial recunoscută, conform legii.
- Andreea CTCE
- Actualitate
- Accesări: 1845
Statutul asistentului maternal
Vineri, în Monitorul Oficial nr. 789 din 9 august 2024, a fost publicată Ordonanța nr. 27 din 1 august 2024 privind condițiile de obținere a atestatului, procedura de atestare și statutul asistentului maternal.
Potrivit noului act normativ adoptat de Guvern, asistentul maternal este persoana fizică, atestată în condițiile ordonanței, angajată a direcției generale de asistență socială și protecția copilului, care asigură la domiciliul său sau, după caz, la reședința sa creșterea, îngrijirea și educarea copilului pe perioada aplicării măsurii de protecție specială a plasamentului, a plasamentului în regim de urgență pentru copilul separat, temporar sau definitiv, de părinții săi sau, după caz, în perioada de respiro a unui alt asistent maternal.
Poate fi atestată ca asistent maternal persoana care îndeplinește cumulativ, următoarele condiții:
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1236
Distribuirea tichetelor sociale pe suport electronic pentru categoriile de cupluri mamă–nou-născut defavorizate
Ministrul investițiilor și proiectelor europene, ministrul muncii și solidarității sociale și ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației au emis Ordinul nr. 4.221/1.928/2.786/2024 privind aprobarea Procedurii specifice de distribuire a tichetelor sociale pe suport electronic pentru categoriile de cupluri mamă–nou-născut defavorizate, precum și mecanismul de implementare aferent.
Actul normativ a fost publicat luni, în Monitorul Oficial nr. 763 din 5 august 2024 și reglementează distribuirea tichetelor sociale pe suport electronic pentru categoriile de cupluri mamă – nou-născut defavorizate, precum și mecanismul de implementare aferent.
Reamintim că vor beneficia de aceste tichete, mamele care au născut începând cu data de 12 aprilie 2024, care aveau un nou-născut de până la 3 luni la această dată și care se regăsesc într-una dintre următoarele situații:
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1299
Dobândirea calității de notar stagiar
Ministrul justiției a oficializat Ordinul nr. 1.727/C din 24 iulie 2024 privind aprobarea Regulamentului pentru organizarea și desfășurarea examenului sau a concursului pentru dobândirea calității de notar stagiar. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. nr. 767 din 6 august 2024.
Potrivit acestuia, Institutul Notarial Român, denumit în continuare INR, organizează de regulă anual, într-o zi lucrătoare, la solicitarea Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, denumit în continuare Consiliul Uniunii, examenul sau, după caz, concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar. Examenul sau concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar este național și se desfășoară la București, pe posturile destinate dobândirii calității de notar stagiar.
- Ana-Maria CTCE
- Justiţie
- Accesări: 1388
Statutul studentului militar
Ministrul apărării naționale a emis Ordinul nr. M.162 din 30 iulie 2024 pentru aprobarea Statutului studentului militar. Actul normativ a fost publicat joi, în Monitorul Oficial nr. 781 din 8 august 2024 și prevede regulile privind exercitarea calității de student militar cu drepturile, obligațiile, interdicțiile și sancțiunile care decurg din aceasta.
În termen de 60 de zile de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial al României, Partea I, instituțiile de învățământ superior militar trebuie să actualizeze regulamentele proprii de organizare și funcționare, în conformitate cu prevederile Statutului studentului militar.
Noul act normativ se aplică:
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1169
ÎCCJ: Furtul calificat prin violarea sediului profesional
Spațiul comercial - ce constituie punct de lucru al unei persoane juridice - reprezintă sediu profesional în sensul prevederilor art. 229 alin. (2) lit. b) din Codul penal, dacă în cadrul acestuia se desfășoară o viață privată societară, a decis Înalta Curte de Casație și Justiție printr-o decizie ce a devenit obligatorie săptămâna trecută.
Este vorba despre Decizia nr. 36 din 17 iunie 2024, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și care a fost publicată miercuri, în Monitorul Oficial nr. 776 din 7 august 2024.
Înalta Curte a fost sesizată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă reprezintă sediu profesional spațiul comercial - ce constituie punct de lucru al unei persoane juridice - în intervalul de timp în care accesul publicului nu este permis?
- Ana-Maria CTCE
- Justiţie
- Accesări: 2232
- Ocuparea funcţiilor specifice corpului instructorilor din unităţile de învăţământ ale M.A.I.
- Registrul RO e-Factura obligatoriu
- Emiterea scrisorilor de acceptare la studii
- Obţinerea avizului de oportunitate al Ministerului Sănătăţii în vederea implementării proiectelor din cadrul Programului naţional de investiţii în infrastructura unităţilor spitaliceşti