Regulamentul de organizare şi funcţionare a Arhivelor Naţionale a fost publicat în Monitorul Oficial!


     Într-un stat de drept, respectarea obligațiilor legale privind păstrarea documentelor nu este doar o formalitate birocratică, ci o garanție de transparență, responsabilitate și continuitate juridică. Arhivarea corectă a documentelor este esențială atât pentru buna funcționare a instituțiilor, cât și pentru apărarea drepturilor cetățenilor. Iar instituția care veghează la această ordine documentară este Arhivele Naționale ale României (ANR).

     Arhivele Naționale ale României (ANR) își desfășoară activitatea în temeiul Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicatăAceastă lege stabilește regimul juridic al documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Național al României și reglementează obligațiile instituțiilor publice și private privind păstrarea și predarea documentelor cu valoare istorică. În plus, ANR funcționează sub autoritatea Ministerului Afacerilor Interne, având personalitate juridică și fiind organizată la nivel central și județean, inclusiv pentru municipiul București.

     Astfel, Ministerul Afacerilor Interne a emis Ordinul nr. 61 din 7 aprilie 2025 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Arhivelor Naţionale. Actul normativ a fost publicat pe 11 aprilie 2025, în Monitorul Oficial al României nr. 324.

     Articolul 1 din regulament prevede că Arhivele Naţionale funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, la nivel de direcţie, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Activitatea Arhivelor Naţionale se desfăşoară, în principal, potrivit prevederilor Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.376/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Arhivelor Naţionale, cu modificările ulterioare, în scopul asigurării administrării, supravegherii şi protecţiei speciale a Fondului Arhivistic Naţional al României.

     Finanţarea activităţii Arhivelor Naţionale se asigură integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne. În îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin, Arhivele Naţionale cooperează cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, cu autorităţile publice centrale şi locale, precum şi cu persoane juridice de drept public sau privat şi cu persoane fizice. Pe plan extern, Arhivele Naţionale colaborează/cooperează cu organisme internaţionale şi cu instituţii similare din alte state, în domeniile de competenţă.

      Arhivele Naționale ale României (ANR) reprezintă instituția centrală responsabilă cu păstrarea, administrarea și valorificarea patrimoniului arhivistic național. Înființate în 1831 în Țara Românească și în 1832 în Moldova, sub denumirea de „Arhivele Statului”, acestea au fost redenumite în 1996 ca Arhivele Naționale ale României. Sediul central se află în București, pe Bulevardul Regina Elisabeta nr. 49, iar instituția are 42 de filiale județene, inclusiv una pentru Municipiul București .

     A.N.R. nu este doar un simplu depozitar de documente vechi, ci o instituție esențială în garanția continuității statului de drept, prin:

  • păstrarea actelor de proprietate, identitate, funcționare instituțională;
  • susținerea probelor în instanță prin certificate, extrase și copii conforme;
  • documentarea drepturilor istorice ale statului român în plan intern și internațional.

     Arhivele Naționale adăpostesc așa-numitul Fond Arhivistic Național, format din:

  • acte administrative și juridice,
  • documente de identitate, registre de stare civilă,
  • hărți, planuri, manuscrise,
  • înregistrări audio, foto și video,
  • documente diplomatice sau ale firmelor de stat și private.

     Practic, tot ce are valoare istorică, juridică sau culturală și trebuie conservat „pentru posteritate” ajunge, mai devreme sau mai târziu, la Arhive.

     Fie că ești jurist, funcționar public, istoric sau simplu cetățean, e important să cunoști ce înseamnă această instituție, ce reglementări o guvernează și cum ne influențează activ, zi de zi.

Consultă TEXTUL complet al Regulamentului de organizare şi funcţionare a Arhivelor Naţionale, aprobat prin Ordinul nr. 61/2025