Prevederi nou-introduse prin Ordonanța de urgență nr. 127/2023
- Detalii
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 2126

Ordonanța de urgență nr. 127 din 28 decembrie 2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri bugetare, emisă de către Guvernul României, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1.197 din 29 decembrie 2023. Aceasta aduce o serie de modificări și completări asupra unor acte normative, printre care merită menționate:
- Ordonanța de urgență nr. 115/2023;
- Ordonanța nr. 26/2013;
- Ordonanța de urgență nr. 34/2023;
- Ordonanța de urgență nr. 133/2021.
Astfel, în materia prevederilor referitoare la cheltuielile publice, cuprinse în cap. I din Ordonanța de urgență nr. 115 din 14 decembrie 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, legiutorul introduce noi clarificări.
Astfel, prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2024, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică locală şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX litera C la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023. De asemenea, prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2024, începând cu data de 1 ianuarie, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la această lege, altele decât cele prevăzute anterior, se menţin la nivelul aferent lunii decembrie 2023.
Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2024, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice potrivit prevederilor legale în vigoare se majorează cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023. Prin excepţie, pentru personalul care a beneficiat de majorarea salariilor de bază prin aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023 privind consolidarea capacităţii instituţionale a Ministerului Finanţelor, exercitarea controlului financiar de specialitate al statului, pentru unele reglementări specifice, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv aplicarea Legii nr. 371/2023 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul sănătăţii, precum şi pentru personalul din sistemul de justiţie pentru care în cursul anului 2023, prin acte administrative ale ordonatorilor de credite, au fost stabilite majorări ale salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, în anul 2024, începând cu data de 1 ianuarie, nivelul salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare se menţine la nivelul stabilit pentru luna decembrie 2023.
Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 29 august 2013, prevede ca bugetele de venituri şi cheltuieli ale operatorilor economici să se aprobe după cum urmează:
- prin hotărâre a Guvernului sau prin hotărâre a consiliului local, judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, iniţiată de ordonatorii principali de credite în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea sau în portofoliul cărora se află operatorii economici din categoria prevăzută la art. 1 lit. a) şi b). Proiectele de hotărâri ale Guvernului se avizează de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice din punctul de vedere al respectării politicii salariale stabilite de Guvern la elaborarea bugetelor de venituri şi cheltuieli şi ulterior de către Ministerul Finanţelor Publice;
- prin ordin comun al ordonatorului principal de credite, al ministrului finanţelor publice şi al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 1 lit. c) la care persoanele juridice prevăzute la lit. a) sau instituţiile publice centrale sunt acţionari unici ori deţin direct sau indirect o participaţie majoritară, precum şi, prin excepţie de la prevederile art. 1 lit. a), pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 1 lit. a) al căror număr mediu de personal realizat în anul precedent este mai mic sau egal cu 50 de persoane;
- prin hotărâre a consiliului local, judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 1 lit. c) la care persoanele juridice prevăzute la art. 1 lit. b) sau instituţiile publice locale sunt acţionari unici ori deţin direct sau indirect o participaţie majoritară.
- prin hotărâre a Adunării generale a acţionarilor sau, după caz, a Consiliului de administraţie, potrivit legii, în cazul în care mai multe unităţi administrativ-teritoriale au participaţii la capitalul social al operatorilor economici şi au delegat atribuţiile unor asociaţii pentru reprezentarea intereselor lor potrivit prevederilor Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată, sau în cazul operatorilor economici ale căror acţiuni sunt admise la tranzacţionare pe o piaţa reglementată şi filialelor acestora.
Operatorii economici care prin legi speciale au reglementat un alt mod de aprobare a bugetului de venituri şi cheltuieli nu aplică prevederile alin. (1) al art. 4 din Ordonanța de urgență nr. 26/2013. Pentru operatorii economici la care statul, unităţile administrativ-teritoriale sau persoanele juridice prevăzute la art. 1 lit. c) din același act normativ deţin, individual, direct sau indirect, numai o participaţie minoritară, bugetul de venituri şi cheltuieli se aprobă prin hotărâre a Adunării generale a acţionarilor sau, după caz, a Consiliului de administraţie, potrivit legii.
Operatorii economici pentru care a fost deschisă procedura insolvenţei, în condiţiile legii, inclusiv filialele acestora, nu au obligaţia aprobării bugetului de venituri şi cheltuieli potrivit prevederilor alin. (1) al art. 4. Operatorii economici ce intră sub incidenţa alin. (1) lit. d) al art. 4, aflaţi în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea organelor administraţiei publice centrale, prezintă Ministerului Finanţelor Publice, în vederea centralizării indicatorilor economico-financiari aprobaţi, bugetul de venituri şi cheltuieli însoţit de anexele de fundamentare, în termen de 10 zile de la aprobarea sau rectificarea acestuia, după caz, în condiţiile legii de către Adunarea generală a acţionarilor sau, după caz, de către Consiliul de administraţie.
Bugetele de venituri şi cheltuieli ale operatorilor economici se transmit Ministerului Finanţelor în vederea avizării în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii anuale a bugetului de stat şi se aprobă, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a legii anuale a bugetului de stat. Excepţie fac operatorii economici nou-înfiinţaţi, ale căror bugete de venituri şi cheltuieli se aprobă, până la finele exerciţiului financiar al anului curent. În situaţia nerespectării termenului de aprobare, se suspendă alocarea de fonduri de la bugetul de stat pentru operatorii economici respectivi.
Pentru a consulta totalitatea modificărilor și completărilor aduse de Ordonanța de urgență nr. 127/2023 asupra unor acte normative, precum și termenele prorogate de același act, click AICI