Data de 31 august 2026 marchează un punct decisiv pentru investițiile finanțate prin Planul național de redresare și reziliență. Activitățile din proiecte trebuiau finalizate până la această dată sau până la termenul prevăzut în contractul, decizia ori ordinul de finanțare, dacă acesta era anterior. Cheltuielile aferente activităților desfășurate ulterior nu mai sunt, ca regulă, autorizate la plată din fondurile Planului naţional de redresare şi rezilienţă, denumit în continuare PNRR.
Legea nr. 183 din 28 august 2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 721 din aceeași zi și intrată în vigoare la 31 august, stabilește mecanismul prin care PNRR va fi închis operațional și financiar. Dincolo de procedurile care revin autorităților, una dintre cele mai importante probleme este soarta investițiilor care nu au ajuns la final până la termen.

Aceste investiții vor fi evaluate la nivel de proiect și împărțite în mai multe categorii: investiții finalizate care au contribuit la atingerea țintei, investiții nefinalizate care au determinat neîndeplinirea țintei, investiții nefinalizate care nu au afectat atingerea țintei și investiții eliminate din PNRR. Clasificarea trebuie realizată până la 31 octombrie 2026, pe baza documentelor justificative și a stadiului fizic și financiar existent la 31 august.
Pentru investițiile rămase în implementare există însă o posibilitate de continuare. Beneficiarii trebuie să le finalizeze până la 31 decembrie 2026, cu respectarea indicatorilor asumați, dar finanțarea necesară continuării va proveni din surse proprii și/sau din alte surse legal constituite. Totodată, beneficiarii trebuie să raporteze lunar stadiul fizic și financiar al investiției, iar situația finală trebuie comunicată până la 15 ianuarie 2027.
Consecința nerespectării noului termen este una financiară: dacă investiția nu este finalizată până la 31 decembrie, sumele se recuperează de la beneficiar proporțional cu gradul de neîndeplinire a indicatorilor asumați. Legea modifică în acest sens și mecanismul general de recuperare, cerând ca proporționalitatea să țină cont de specificul și divizibilitatea investiției și de utilitatea socială și economică a părții efectiv realizate.
Nu toate proiectele care ies din finanțarea PNRR sunt însă abandonate. Pentru anumite categorii sunt prevăzute soluții de transfer către alte surse. Documentațiile de urbanism care nu mai pot fi finanțate prin PNRR pot fi preluate, în limita bugetului disponibil, în programul multianual destinat planurilor urbanistice generale. Unele investiții din managementul apei și al deșeurilor pot continua din bugetul Administrației Fondului pentru Mediu, iar transferul anumitor obiective către Programul național de construcții de interes public sau social este, de asemenea, posibil.
Închiderea PNRR nu înseamnă nici încetarea obligațiilor pentru proiectele deja finalizate. Beneficiarii trebuie să mențină destinația bunurilor achiziționate și a obiectivelor de investiții realizate pentru cel puțin cinci ani de la 31 august 2026. În aceeași perioadă continuă monitorizarea durabilității investițiilor, verificările și accesul autorităților naționale și europene la informațiile necesare. Unele obligații de raportare, arhivare și control se prelungesc chiar până în 2031.
PNRR trece astfel de la etapa implementării la cea în care fiecare investiție trebuie evaluată, închisă sau continuată din alte surse, iar sumele cheltuite trebuie clarificate definitiv. Pentru beneficiarii cu proiecte neterminate, 31 decembrie 2026 devine următorul termen esențial, pentru că de respectarea lui poate depinde inclusiv recuperarea unei părți din finanțarea primită.
În sinteză normativă:
- Activitățile finanțate trebuie finalizate până la termenul contractual sau cel târziu la 31 august 2026, după caz.
- Investițiile nefinalizate aflate încă în implementare trebuie continuate din surse proprii sau din alte surse legal constituite.
- Termenul pentru finalizarea acestor investiții este 31 decembrie 2026.
- Nerealizarea indicatorilor până la termen poate determina recuperarea proporțională a sumelor de la beneficiari.
- Destinația bunurilor și a obiectivelor realizate trebuie menținută cel puțin cinci ani de la 31 august 2026.
Prevederile Legii nr. 183/2026 privind închiderea operaţională şi financiară a Planului naţional de redresare şi rezilienţă, pe larg, AICI