Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate privind două dispoziții din Codul de procedură penală: imposibilitatea atacării încheierii prin care se soluționează abținerea sau recuzarea și regulile referitoare la folosirea investigatorilor sub acoperire și a dispozitivelor de înregistrare. Soluția a fost pronunțată prin Decizia nr. 192 din 5 martie 2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 819 din 25 septembrie 2026.

    Excepția a fost ridicată într-o cauză penală aflată în etapa camerei preliminare, în cadrul unei contestații formulate împotriva unei încheieri pronunțate în această etapă. Autorul a invocat neconstituționalitatea art. 68 alin. (7) și a art. 148 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, formulând critici diferite pentru fiecare dintre cele două chestiuni.

     Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate privind două dispoziții din Codul de procedură penală: imposibilitatea atacării încheierii prin care se soluționează abținerea sau recuzarea și regulile referitoare la folosirea investigatorilor sub acoperire și a dispozitivelor de înregistrare. Soluția a fost pronunțată prin Decizia nr. 192 din 5 martie 2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 819 din 25 septembrie 2026.

    Excepția a fost ridicată într-o cauză penală aflată în etapa camerei preliminare, în cadrul unei contestații formulate împotriva unei încheieri pronunțate în această etapă. Autorul a invocat neconstituționalitatea art. 68 alin. (7) și a art. 148 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, formulând critici diferite pentru fiecare dintre cele două chestiuni.

     Potrivit art. 68 alin. (7), „Încheierea prin care se soluționează abținerea ori recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac.” Autorul excepției a susținut că încheierea reprezintă o hotărâre judecătorească și că partea interesată ar trebui să o poată contesta. A invocat dreptul de a exercita căile de atac și a arătat că, în procedura civilă, încheierea de respingere a cererii de recuzare poate fi atacată, apreciind că diferența de tratament nu este justificată.

     În privința art. 148 alin. (1) și (3), critica a pornit de la folosirea, în cauza sa, a unor dispozitive tehnice pentru obținerea de fotografii și înregistrări de către un colaborator cu identitate reală. Autorul a susținut că măsura fusese autorizată de procuror fără un control judecătoresc prealabil și că o asemenea posibilitate ar afecta dreptul la viață privată și dreptul la un proces echitabil. Alin. (3) prevede că, atunci când procurorul apreciază necesară folosirea dispozitivelor de către investigatorul sub acoperire, sesizează judecătorul de drepturi și libertăți pentru emiterea mandatului de supraveghere tehnică, dispozițiile art. 141 aplicându-se în mod corespunzător.

     Curtea Constituțională nu a examinat însă pe fond niciuna dintre aceste critici. În cazul art. 68 alin. (7), a verificat mai întâi legătura dintre textul contestat și procesul în care fusese ridicată excepția. Din încheierile analizate nu rezulta că autorul formulase o cerere de recuzare. Prin urmare, dispoziția referitoare la încheierea de soluționare a recuzării nu avea legătură cu soluționarea cauzei sale.

     Curtea a explicat că excepția de neconstituționalitate este un mijloc de control legat de un litigiu concret. Pentru a fi admisibilă, dispoziția criticată trebuie să fie aplicabilă în acel litigiu, iar invocarea excepției să fie relevantă pentru soluționarea lui. În lipsa acestor condiții, Curtea nu poate analiza o critică în mod abstract, desprinsă de cauza în care a fost formulată. Acesta este motivul pentru care excepția privind art. 68 alin. (7) a fost respinsă ca inadmisibilă.

     Pentru art. 148 alin. (1) și (3), motivul inadmisibilității a fost diferit. Curtea a constatat că autorul nu formulase, în realitate, critici privind contradicția dintre normele legale și Constituție, ci își exprima nemulțumirea față de modul în care organele judiciare interpretaseră și aplicaseră legea în dosarul său. Verificarea măsurilor dispuse și a probelor obținute într-o cauză penală revine judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată. Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității normelor, fără a interveni în judecarea faptelor din dosarul în care a fost ridicată excepția.

     În consecință, Decizia nr. 192/2026 nu stabilește dacă înregistrările invocate de autor au fost obținute legal și nici nu tranșează pe fond criticile privind imposibilitatea atacării încheierii de recuzare. Curtea a respins întreaga excepție ca inadmisibilă, pentru motive distincte în raport cu fiecare dispoziție analizată. Decizia este definitivă și general obligatorie.