Stiri Legislative
Impozite mai mari, scutiri mai puține - Radiografia Legii 141/2025
Publicată în Monitorul Oficial nr. 699 la 25 iulie 2025, Legea nr. 141 din 25 iulie 2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare introduce un pachet amplu de măsuri fiscal-bugetare menite să corecteze dezechilibrele structurale și să asigure sustenabilitatea finanțelor publice. Această lege vine ca răspuns la angajamentele asumate de România în fața instituțiilor europene și urmărește reducerea deficitului excesiv. În cele ce urmează, prezentăm principalele modificări cu impact asupra mediului economic și cetățenilor.
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 2286
Vocea copilului în administrația publică
Într-o societate democratică matură, participarea activă a tuturor categoriilor de cetățeni, inclusiv a copiilor, este esențială. Recunoscută ca atare de documentele internaționale și naționale, această participare devine, din iulie 2025, nu doar un principiu de bună practică, ci și o obligație formalizată, odată cu intrarea în vigoare a Ghidului privind organizarea şi desfăşurarea consultărilor cu copiii de către autorităţile publice centrale şi locale. Documentul, aprobat prin Ordinul Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului Şi Solidarităţii Sociale nr. 1.541 din 7 iulie 2025 și publicat în Monitorul Oficial nr. 664 din 15 iulie 2025, stabilește reguli detaliate și uniforme pentru implicarea reală a copiilor în procesele decizionale ale autorităților publice centrale și locale.
Până nu demult, implicarea copiilor în luarea deciziilor care îi privesc era privită mai degrabă ca o inițiativă simbolică. Ghidul schimbă fundamental această percepție, subliniind că dreptul copilului de a fi ascultat este unul recunoscut legal și trebuie exercitat real. Nu se mai discută despre „invitații onorifice”, ci despre consultări efective, bazate pe principiul respectului față de opinia copilului și pe asumarea de către autorități a obligației de a ține cont de aceasta.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 710
Acordarea licenţei industriale unice
Oficiul pentru Licență Industrială a emis Ordinul nr. 178 din 11 iulie 2025 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind avizarea procedurilor autorităţilor competente pentru eliberarea acordurilor necesare obţinerii licenţei industriale unice. Actul legislativ se regăsește publicat în Monitorul Oficial al României nr. 665 din 16 iulie 2025.
Procedura de acordare a licenţei industriale unice reprezintă totalitatea etapelor necesare în vederea acordării, reînnoirii sau modificării unei licenţe industriale unice. Procedura presupune transpunerea procesului şi activităţilor care se desfăşoară la nivelul fiecărei autorităţi competente implicate în eliberarea de licenţe, autorizaţii, acorduri, avize, permise sau alte acte administrative, aprobate prin acte normative, ulterior solicitării formulate de către o persoană fizică sau juridică pentru acordarea unei licenţe industriale unice, în vederea desfăşurării unei activităţi industriale.
- Andreea CTCE
- Economie
- Accesări: 850
Cum se înființează (și cum se desființează) un colegiu teritorial al Fizioterapeuților
Odată cu intrarea în vigoare a Procedurii de înfiinţare şi desfiinţare a colegiilor teritoriale ale Colegiului Fizioterapeuţilor din România, Colegiul Fizioterapeuților din România (CFZRO) dispune de un cadru normativ detaliat privind înființarea și desființarea colegiilor teritoriale. Actul normativ, aprobat prin Hotărârea nr. 2 din 14 iulie 2025 și publicat în Monitorul Oficial nr. 675 din 18 iulie 2025, reglementează toate etapele și condițiile instituționale pentru reorganizarea structurilor teritoriale ale profesiei.
- Andreea CTCE
- Sănătate
- Accesări: 776
Ce trebuie să știe operatorii din minerit despre noile reguli de exploatare
Începând cu 21 iulie 2025, au intrat în vigoare Instrucțiunile privind conţinutul documentaţiilor pentru avizarea metodelor de exploatare cadru în mine şi cariere/balastiere, emisă de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon și aprobate prin Ordinul nr. 510 din 4 iulie 2025, publicat în Monitorul Oficial nr. 679 din 21 iulie 2025. Documentul reglementează detaliat conținutul documentațiilor tehnice necesare pentru avizarea metodelor de exploatare cadru aplicabile în mine, cariere și balastiere.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1142
Arhitectul și dreptul de semnătură
Ordinul Arhitecților din România a adoptat în 14 iunie 2025 un nou Regulament privind dobândirea și exercitarea dreptului de semnătură, document esențial pentru arhitecții care își doresc exercitarea deplină a profesiei. Acesta este aprobat prin Hotărârea nr. 722 din 14 iunie 2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 661 din 15 iulie 2025 și stabilește un cadru detaliat, adaptat noilor cerințe legislative, academice și tehnologice.
Arhitecţii dobândesc drept de semnătură acordat de către Ordinul Arhitecţilor din România, în condiţiile legii, dacă au exerciţiul deplin al drepturilor civile, dacă îndeplinesc condiţiile de onorabilitate şi de stagiu sau, după caz, de experienţă profesională practică, potrivit condiţiilor prevăzute de lege, de prezentul regulament, de prevederile Directivei şi de Normele metodologice de acordare a dreptului de semnătură. Dobândirea dreptului de semnătură de către arhitecţi atrage obligatoriu înscrierea acestora în Tabloul Naţional al Arhitecţilor, în condiţiile legii.
- Andreea CTCE
- Actualitate
- Accesări: 1246
- Evaluarea nevoilor sociale ale persoanelor cu dizabilități: un cadru metodologic consolidat pentru intervenție locală
- „Ora de fotbal” devine disciplină opțională în învățământul primar
- Respectarea drepturilor minorului în programele audiovizuale
- Cum stabilește autoritatea vamală gravitatea abaterilor: noile norme tehnice