Stiri Legislative

Guvernul României a lansat miercuri, 5 ianuarie 2022, numărul unic gratuit pentru copii – 119, destinat semnalării cazurilor de abuz, exploatare, neglijare și orice altă formă de violență asupra copilului.

Proiectul este parte integrantă a Programului Național de Suport pentru copii, în contextul pandemiei de COVID 19 – Din grijă pentru copii, adoptat prin Ordonanța de urgență nr. nr. 105 din 23 septembrie 2021.

Așadar, toate situațiile în care un copil are de suferit, respectiv dacă acesta este subiectul unui abuz, al exploatării, al neglijării sau al unor violențe, și în care nu este nevoie de o intervenție promptă pot fi raportate autorităților, prin acest nou număr unic național - 119. În mod evident, în cazurile de urgență se va apela numărul unic 112.

✎ Ana-Maria CTCE Actualitate 📅 10 Ianuarie 2022 Accesari: 2,869 Citeste mai mult

În Monitorul Oficial nr. 18 din 6 ianuarie 2022, a fost publicată Hotărârea nr. 34 din 6 ianuarie 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 8 ianuarie 2022, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Una dintre principalele prevederi se referă la portul măștii de protecție care va rămâne obligatorie în toate spațiile publice, dar nu va mai fi permisă purtarea măștilor textile sau vizierelor de plastic, ci doar a măștilor chirurgicale sau a celor de tip FFP2. Condițiile în care se vor purta măștile de protecție amintite au fost deja stabilite printr-un ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

Este vorba despre Ordinul nr. 30/1/2022 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, publicat în Monitorul Oficial nr. 25 din 7 ianuarie 2022.

✎ Ana-Maria CTCE Actualitate 📅 10 Ianuarie 2022 Accesari: 1,878 Citeste mai mult
Noua versiune a declarației unice a fost oficializată de Agenția Națională de Administrare Fiscală pentru a include anumite modificări intervenite în legislația fiscală pe final de 2020 și în cursul lui 2021, potrivit unui ordin publicat recent, în Monitorul Oficial. Este vorba
✎ Ana-Maria CTCE Fiscalitate 📅 10 Ianuarie 2022 Accesari: 2,036 Citeste mai mult
     În temeiul Constituţiei României, republicată, al art. 25 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 3 lit. a) şi art. 111 alin. (1) lit. a) din Lege
✎ Andreea CTCE Actualitate 📅 03 Ianuarie 2022 Accesari: 2,244 Citeste mai mult
     Legea nr. 303 din 28 iunie 2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, emisă de Parlamentul României, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 826 din 13 septembrie 2005. Conform acestui act legislativ, magistratura este activitatea judiciară desfăşu
✎ Andreea CTCE Justiţie 📅 03 Ianuarie 2022 Accesari: 3,323 Citeste mai mult
     Ordonanța de urgență nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, emisă de Guvernul României,  a fost publicată în data de 5 iulie 2019, în Monitorul Oficial al României nr. 555. Prezentul cod reglementează cadrul general pentru organizarea ş
✎ Andreea CTCE Noile Coduri 📅 03 Ianuarie 2022 Accesari: 3,423 Citeste mai mult
     Ministerul Mediului a emis Ghidul de finanțare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, aprobat pr
✎ Andreea CTCE Actualitate 📅 03 Ianuarie 2022 Accesari: 3,599 Citeste mai mult
     Parlamentul României a emis și publicat pe 27 decembrie 2021, în Monitorul Oficial nr. 1229, Legea nr. 310 din 23 decembrie 2021 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport . Actul normativ intră în vigoare începând cu 30 decembrie 2021.  &n
✎ Andreea CTCE Actualitate 📅 03 Ianuarie 2022 Accesari: 2,277 Citeste mai mult
Guvernul a aprobat acordarea unui ajutor financiar în luna ianuarie 2022, ca măsură de protecție socială a persoanelor vulnerabile, mai ales în perioada de iarnă. Astfel, pensionarii din sistemul public de pensii, care au un venit mai mic sau egal cu 1.600 de lei, vor primi în l
✎ Ana-Maria CTCE Actualitate 📅 27 Decembrie 2021 Accesari: 2,825 Citeste mai mult
Persoanele care dețin asigurări sociale în străinătate pot fi exceptate de plata CASS în România, însă numai dacă depun la organele fiscale formularul 603. Noua procedură de exceptare de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate a persoanelor fizice care nu au calit
✎ Ana-Maria CTCE Fiscalitate 📅 27 Decembrie 2021 Accesari: 4,199 Citeste mai mult