Într-un context geopolitic tot mai complex, România actualizează mecanismele de monitorizare a conformării la regimurile de sancțiuni internaționale. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a adoptat Regulamentul nr. 3 din 11 iulie 2025 privind supravegherea punerii în aplicare a sancţiunilor internaţionale de către entităţile reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, un act normativ esențial pentru integritatea financiară a piețelor și alinierea la obligațiile internaționale asumate.
Oficiul pentru Licență Industrială a emis Ordinul nr. 178 din 11 iulie 2025 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind avizarea procedurilor autorităţilor competente pentru eliberarea acordurilor necesare obţinerii licenţei industriale unice. Actul legislativ se regăsește publicat în Monitorul Oficial al României nr. 665 din 16 iulie 2025.
Procedura de acordare a licenţei industriale unice reprezintă totalitatea etapelor necesare în vederea acordării, reînnoirii sau modificării unei licenţe industriale unice. Procedura presupune transpunerea procesului şi activităţilor care se desfăşoară la nivelul fiecărei autorităţi competente implicate în eliberarea de licenţe, autorizaţii, acorduri, avize, permise sau alte acte administrative, aprobate prin acte normative, ulterior solicitării formulate de către o persoană fizică sau juridică pentru acordarea unei licenţe industriale unice, în vederea desfăşurării unei activităţi industriale.