Regulile pentru adopția copiilor devin aplicabile!


În Monitorul Oficial nr. 761 din 5 august 2021 a fost publicată Hotărârea nr. 798 din 28 iulie 2021 privind modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 579/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției.

În contextul în care, în luna martie, Legea adopției a suferit modificări substanțiale, s-au identificat în practică dificultăți în aplicarea acestor proceduri.

Reamintim că prin Legea nr. 268 din 25 noiembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, precum și pentru abrogarea art. 5 alin. (7) lit. ş) şi cc) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale şi pentru modificarea și completarea unor acte normative s-au adus importante modificări precum:

  • a fost prelungită valabilitatea atestatului de la 2 ani la 5 ani, DGASPC având obligația să verifice anual îndeplinirea condițiilor care au stat la baza eliberării atestatului; s-au simplificat demersurile, prin eliminarea căutării rudelor pe parcursul procedurii de adopție, aceasta realizându-se la momentul intrării copilului în sistemul de protecție specială;
  • s-au introdus stimulente financiare care să susțină familiile care adoptă. Aceste stimulente cresc progresiv pentru susținerea familiilor care adoptă copii de vârstă mai mare, cu handicap, ori care fac parte dintr-un grup de frați;
  • s-a modificat cuantumul concediului de acomodare de la 3.4 ISR la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei emiterii hotărârii judecătorești de încredințare în vederea adopției;
  • s-a acordat managerului de caz posibilitatea ca, în situații excepționale și temeinic justificate, să poată stabili adopția ca finalitate a planului individualizat de protecție, anterior împlinirii termenelor prevăzute de lege, dacă este în interesul superior al copilului;
  • s-au introdus în categoria familiilor sau persoanelor care au prioritate la adopție, pe lângă rudele copilului din cadrul familiei extinse, și persoanele alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie pentru o perioadă de minimum 6 luni, a celor care au adoptat frați ai copilului sau care se află în procedură de adopție cu un frate al acestuia, dacă acest lucru nu contravine interesului său superior.

    Ca urmare a acestor modificări, era necesară aprobarea  unor norme care să flexibilizeze procedurile actuale și să crească sprijinul acordat de stat familiilor care adoptă. Astfel, Guvernul a adoptat Hotărârea nr. 798 din 28 iulie 2021.

    În acest mod se asigură accesul echitabil pentru intrarea pe liste în procesul de potrivire pentru toți adoptatorii sau familiile adoptatoare, stabilind un singur criteriu de ierarhizare, respectiv vechimea atestatelor, și se introduce obligativitatea anunțării adoptatorului sau familiei adoptatoare cu privire la rezultatul potrivirii, prezentarea motivelor pentru care procedura de potrivire practică nu a fost inițiată și stabilirea unui termen în acest sens.

    Având în vedere prelungirea valabilității atestatului de la 2 ani la 5 ani, normele de aplicare ale legii stabilesc procedura de verificare anuală a îndeplinirii condițiilor care au stat la baza eliberării atestatului. Verificarea presupune realizarea cel puțin a unei vizite la domiciliul adoptatorului/familiei adoptatoare și a unei ședințe de consiliere psihologică cu cel puțin 60 de zile calendaristice înainte de împlinirea termenului de un an de la eliberarea atestatului sau, după caz, de la ultima evaluare.

    De asemenea perioada maximă în care se poate derula potrivirea practică a fost stabilită la 3 luni de la acordul adoptatorului sau al familiei adoptatoare cu privire la continuarea procedurii de potrivire practică.

Mai mult, consilierea copilului de către psihologul echipei multidisciplinare devine obligatorie după fiecare potrivire practică încetată în cadrul căreia a avut cel puțin o întâlnire a copilului cu adoptatorul/familia adoptatoare.

    Nu în ultimul rând, normele de aplicare a Legii adopției introduc o soluție legislativă pentru copil în situația în care pe parcursul potrivirii practice acesta nu se acomodează cu adoptatorul, stabilindu-se că în acest caz se reia procedura de potrivire inițială.

    Noile prevederi elimină birocratizarea excesivă a anumitor etape ale procesului de adopție, prin înlocuirea copiilor legalizate după anumite documente cu copii certificate pentru conformitate cu originalul, după cum se menționează într-un comunicat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

 

Noile norme se pot accesa AICI.