Autorizația de securitate la incendiu, în noua sa reglementare


     Guvernul României a emis Ordonanța de urgență nr. 17 din 12 martie 2026 privind modificarea și completarea unor acte normative, actul fiind publicat în Monitorul Oficial nr. 199 din 13 martie 2026. Actul normativ intervine asupra mai multor reglementări din domenii conexe, între care Ordonanța de urgență nr. 46/2022 privind examinarea investițiilor străine directe (publicată în Monitorul Oficial nr. 379 din 18 aprilie 2022), Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului asupra mediului (publicată în Monitorul Oficial nr. 1043 din 10 decembrie 2018), precum și Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, care se regăsește în Monitorul Oficial nr. 297 din 17 aprilie 2019.

     Modificările aduse Legii nr. 307/2006 prin Ordonanța de urgență nr. 17/2026 marchează o intervenție legislativă orientată spre consolidarea controlului administrativ în materia securității la incendiu și corelarea acestuia cu funcționarea efectivă a construcțiilor și activităților economice. Intervenția normativă introduce mecanisme juridice distincte privind valabilitatea autorizației de securitate la incendiu, completează obligațiile dezvoltatorilor și redefinește modalitatea de organizare a responsabilităților în domeniu.

     Un element central al modificărilor îl constituie introducerea a două instituții juridice distincte: suspendarea și pierderea valabilității autorizației de securitate la incendiu. Suspendarea valabilității autorizației este configurată ca o măsură temporară, dispusă în situații determinate de neconformități, fără a produce efecte asupra dreptului de funcționare al construcției și fără a atrage sancțiuni pentru funcționarea fără autorizație. În contrapondere, pierderea valabilității autorizației produce efecte juridice directe asupra exploatării construcției, în sensul încetării dreptului de utilizare din perspectiva îndeplinirii cerinței fundamentale de securitate la incendiu, precum și asupra acordului de funcționare emis în baza legislației aplicabile.

     Prin această diferențiere, legiuitorul introduce un mecanism gradual de intervenție, care permite atât corectarea unor deficiențe, cât și sancționarea situațiilor grave.

     În completarea cadrului existent, art. 3 din lege este extins prin instituirea unor obligații de publicitate în sarcina autorităților competente.

     Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și inspectoratele teritoriale au obligația de a publica și actualiza lunar evidența obiectivelor care necesită și dețin autorizație de securitate la incendiu, precum și statistici privind incendiile și cauzele acestora. Informațiile publicate includ elemente de identificare ale operatorilor economici sau instituțiilor, precum și domeniul de activitate, configurând un instrument de acces public la date relevante privind conformarea la cerințele legale.

     Un alt element de noutate îl reprezintă completarea art. 6 din lege, prin instituirea obligației dezvoltatorilor de proiecte imobiliare cu destinația de locuințe colective de a dota spațiile de locuit cu detectoare autonome de incendiu. Obligația este aplicabilă construcțiilor pentru care certificatul de urbanism este emis ulterior intrării în vigoare a ordonanței și se corelează cu reglementările tehnice privind instalațiile de detectare și alarmare. Această intervenție extinde responsabilitatea în materia prevenirii incendiilor la nivelul fazei de proiectare și execuție a construcțiilor.

     Modificările aduse art. 12 și introducerea art. 12^2 în textul legii clarifică modul de îndeplinire a atribuțiilor specifice în domeniu. Astfel, instituțiile publice și operatorii economici pot opta între desemnarea unui angajat propriu cu atribuții specific și încheierea unui contract cu persoane fizice sau juridice autorizate. Totodată, este reglementată procedura de autorizare a acestor persoane, inclusiv condițiile de pregătire profesională și evaluare.

     Modificările sunt justificate de necesitatea consolidării siguranței în exploatarea construcțiilor, în contextul unor evenimente recente cu impact major, precum și de necesitatea corelării procedurilor administrative aplicabile investițiilor, mediului și securității la incendiu. Intervenția urmărește, în același timp, responsabilizarea operatorilor economici și simplificarea mecanismelor administrative. În acest sens, Ordonanța de urgență nr. 17/2026 reconfigurează regimul juridic al securității la incendiu prin introducerea unor instrumente diferențiate de control, extinderea obligațiilor preventive și creșterea transparenței administrative, cu impact direct asupra modului de autorizare și exploatare a construcțiilor.

În sinteză normativă:

  • Suspendarea autorizației reprezintă o măsură temporară fără afectarea dreptului de funcționare.
  • Pierderea autorizației determină încetarea dreptului de exploatare a construcției.
  • Autoritățile competente au obligația publicării lunare a evidențelor și statisticilor privind incendiile.
  • Dezvoltatorii de locuințe colective trebuie să asigure detectoare autonome de incendiu.
  • Atribuțiile în domeniu pot fi realizate prin personal propriu sau prin persoane autorizate.

Accesează AICI forma consolidată a Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, modificată prin Ordonanța de urgență nr. 17/2026