Justiţie
Legea privind statutul grefierilor
Vineri, în Monitorul Oficial nr. 26 din 12 ianuarie 2024, a fost publicată Legea nr. 11 din 8 ianuarie 2024 privind statutul grefierilor și al altor categorii de personal care ocupă funcții de specialitate în cadrul instanțelor judecătorești, al parchetelor de pe lângă acestea și al Institutului Național de Expertize Criminalistice.
Actul normativ reglementează statutul grefierilor și al altor categorii de personal care ocupă funcții de specialitate în cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și al personalului de specialitate criminalistică și al personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și va intra în vigoare în termen de 6 luni de la data publicării.
- Ana-Maria CTCE
- Justiţie
- Accesări: 1967
Organizarea Registrului achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA
Agenția Națională de Administrare Fiscală a emis Ordinul nr. 2.080 din 28 decembrie 2023 pentru aprobarea Procedurii privind organizarea Registrului achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA. Actul legislativ este publicat în Monitorul Oficial nr. 1.190 din 29 decembrie 2023. În temeiul dispoziţiilor art. 291 alin. (3^8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), se organizează Registrul achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA, denumit în continuare registru.
- Andreea CTCE
- Justiţie
- Accesări: 1389
Recrutarea asistenţilor judecătorului
Parlamentul României a emis Legea nr. 393 din 13 decembrie 2023 privind statutul asistentului judecătorului, act normativ publicat în Monitorul Oficial nr. 1132 din 14 decembrie 2023. Ea reglementează statutul asistentului judecătorului, a cărui activitate constituie un sprijin pentru judecători şi asigură premisele pentru îmbunătăţirea eficienţei şi calităţii actului de justiţie, prin îndeplinirea oricăror atribuţii stabilite în condiţiile legii de judecători.
Asistentul judecătorului este obligat ca, prin întreaga sa activitate, să respecte independenţa judecătorului, drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora.
- Andreea CTCE
- Justiţie
- Accesări: 2396
Personalul Curții Constituționale
Marți, în Monitorul Oficial nr. 1095 din 5 decembrie 2023 a fost publicată Legea nr. 361 din 5 decembrie 2023 privind personalul Curții Constituționale.
Actul normativ reglementează categoriile de personal ce își desfășoară activitatea în cadrul Curții Constituționale, condițiile specifice de ocupare a funcțiilor, de evaluare a activității și de promovare în funcții, drepturile, interdicțiile, incompatibilitățile și îndatoririle corespunzătoare fiecărei categorii, precum și răspunderea juridică a personalului.
Potrivit actului normativ, personalul Curții Constituționale asigură suportul necesar pentru realizarea actelor și procedurilor corespunzătoare îndeplinirii de către Curtea Constituțională, în calitate de unică autoritate de jurisdicție constituțională, a atribuțiilor stabilite de Constituție și de lege, precum și pentru desfășurarea în bune condiții a activității judecătorilor și a Plenului Curții Constituționale.
- Ana-Maria CTCE
- Justiţie
- Accesări: 1038
Procedura de soluţionare a sesizărilor disciplinare referitoare la activitatea și conduita judecătorilor și procurorilor
Hotărârea Plenului Consiliului Suprem al Magistraturii nr. 164 din 16 noiembrie 2023 pentru aprobarea Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1070 din 28 noiembrie 2023, producându-și efectele începând cu această dată. Astfel, normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie stabilesc metodologia pentru realizarea atribuţiilor Inspecţiei Judiciare de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate, în conformitate cu prevederile legale şi regulamentare.
- Andreea CTCE
- Justiţie
- Accesări: 1772
ÎCCJ: Termenul pentru obligația de a nu conduce anumite vehicule în cazul amânării aplicării pedepsei
Marți, în Monitorul Oficial nr. nr. 1052 din 21 noiembrie 2023 a fost publicată Decizia nr. 71 din 23 octombrie 2023 referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal.
Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal.
Concret, problema supusă interpretării a fost dacă instanța poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță, pe o perioada mai mică decât durata termenului de supraveghere.
- Ana-Maria CTCE
- Justiţie
- Accesări: 3066
- Calitatea de expert tehnic judiciar – noi reglementări!
- Concursul de ocupare a posturilor vacante/temporar vacante de execuţie şi de conducere din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului
- Modificări importante privind pensia anticipată a avocaților
- Noul nomenclator al specializărilor expertizei tehnice judiciare