Justiţie
Promovarea magistraţilor-asistenţi
Hotărârea Curții Constituționale nr. 7 din 30 ianuarie 2025 pentru aprobarea Regulamentului privind selectarea, promovarea şi evaluarea personalului Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 124 din 11 februarie 2025. Regulamentul stabileşte modul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent, de personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor-asistenţi, de personal auxiliar de specialitate şi de personal contractual, evaluarea personalului Curţii, precum şi modul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru promovarea în funcţiile de prim-magistrat-asistent, magistrat-asistent-şef, grefier-şef şi în funcţiile de conducere corespunzătoare personalului contractual la Curtea Constituţională.
Posturile vacante din cadrul Curţii Constituţionale se ocupă în condiţiile Legii nr. 361/2023 privind personalul Curţii Constituţionale. Concursul se organizează şi se desfăşoară în cazul în care, pentru ocuparea unui post vacant, se înscriu cel puţin două persoane. Examenul are loc în cazul în care, pentru ocuparea unui post vacant, la concursul organizat s-a înscris o singură persoană sau numărul celor înscrişi este egal ori mai mic decât numărul posturilor vacante de acelaşi nivel scoase la concurs.
- Andreea CTCE
- Justiţie
- Accesări: 1030
Răspunderea disciplinară a judecătorilor Curţii Constituţionale
Curtea Constituțională a emis Hotărârea nr. 5 din 30 ianuarie 2025 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, actul normative regăsindu-se în Monitorul Oficial nr. 115 din 7 februarie 2025. Curtea Constituţională este organizată şi funcţionează în baza dispoziţiilor Constituţiei României, republicată, ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, ale Legii nr. 361/2023 privind personalul Curţii Constituţionale, precum şi ale prezentului regulament. Magistraţii-asistenţi ai Curţii Constituţionale sunt organizaţi şi funcţionează în baza dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, republicată, ale Legii nr. 361/2023, precum şi ale prezentului regulament.
- Andreea CTCE
- Justiţie
- Accesări: 1180
Organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Plenul Curții Constituționale a adoptat Hotărârea nr. 5 din 30 ianuarie 2025 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Curții Constituționale. Actul normativ a fost publicat vineri, în Monitorul Oficial nr. 115 din 7 februarie 2025 și stabilește organizarea și funcționarea Curții Constituționale, regulile de procedură specifice activității sale jurisdicționale, atribuțiile Plenului și ale președintelui Curții Constituționale, precum și pe cele ale structurilor acesteia.
Actele de sesizare a Curții Constituționale, stabilite potrivit legii, se depun personal sau se transmit prin curier, poștă sau orice mijloc de comunicare ce asigură transmiterea textului actului supus comunicării, precum și confirmarea primirii actului. Compartimentul grefă, registratură și arhivă jurisdicțională înregistrează aceste acte în aceeași zi, cu dată certă, după care se prezintă de către prim-magistratul-asistent președintelui Curții Constituționale, având atașate și plicurile.
- Ana-Maria CTCE
- Justiţie
- Accesări: 1089
Activitatea de evaluare a activităţii profesionale a procurorilor
Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru procurori a emis Hotărârea nr. 1.674 din 10 decembrie 2024 pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea activităţii profesionale a procurorilor. Actul normativ se regăsește în Monitorul Oficial al României nr. 9 din 9 ianuarie 2025. Evaluarea activității profesionale a procurorilor are ca obiectiv stabilirea nivelului de competență profesională al acestora și vizează îmbunătățirea performanțelor profesionale, creșterea eficienței activității parchetelor și a încrederii publice în autoritatea judecătorească, menținerea și consolidarea calității sistemului judiciar.
- Andreea CTCE
- Justiţie
- Accesări: 1146
Modalitatea de gestionare de către poliţişti a cazurilor privind actele de violenţă
Ministerul Afacerilor Interne a emis Ordinul nr. 138 din 22 august 2024 privind stabilirea modalităţii de gestionare de către poliţişti a cazurilor privind actele de violenţă. Actul normativ este publicat în Monitorul Oficial al României nr. 853 din 27 august 2024. Ordinul reglementează modalitatea de gestionare de către poliţişti a actelor de violenţă, stabilind următoarele:
- procedura de intervenţie a poliţiştilor în cazurile privind actele de violenţă şi de cooperare cu celelalte instituţii cu atribuţii în prevenirea şi combaterea actelor de violenţă;
- modelul formularului de evaluare a riscului iminent şi metodologia de utilizare a acestuia;
- procedura de emitere şi modelul ordinului de protecţie provizoriu;
- procedura de punere în executare a ordinului de protecţie provizoriu;
- procedura de monitorizare a respectării măsurilor dispuse prin ordinele de protecţie provizorii.
- Andreea CTCE
- Justiţie
- Accesări: 1154
Dobândirea calității de notar stagiar
Ministrul justiției a oficializat Ordinul nr. 1.727/C din 24 iulie 2024 privind aprobarea Regulamentului pentru organizarea și desfășurarea examenului sau a concursului pentru dobândirea calității de notar stagiar. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. nr. 767 din 6 august 2024.
Potrivit acestuia, Institutul Notarial Român, denumit în continuare INR, organizează de regulă anual, într-o zi lucrătoare, la solicitarea Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, denumit în continuare Consiliul Uniunii, examenul sau, după caz, concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar. Examenul sau concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar este național și se desfășoară la București, pe posturile destinate dobândirii calității de notar stagiar.
- Ana-Maria CTCE
- Justiţie
- Accesări: 1362