Recrutarea asistenţilor judecătorului
- Detalii
- Andreea CTCE
- Justiţie
- Accesări: 1249
Parlamentul României a emis Legea nr. 393 din 13 decembrie 2023 privind statutul asistentului judecătorului, act normativ publicat în Monitorul Oficial nr. 1132 din 14 decembrie 2023. Ea reglementează statutul asistentului judecătorului, a cărui activitate constituie un sprijin pentru judecători şi asigură premisele pentru îmbunătăţirea eficienţei şi calităţii actului de justiţie, prin îndeplinirea oricăror atribuţii stabilite în condiţiile legii de judecători.
Asistentul judecătorului este obligat ca, prin întreaga sa activitate, să respecte independenţa judecătorului, drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora.
Asistenţii judecătorului funcţionează la curţile de apel, la tribunale, precum şi la tribunale specializate. Numărul de posturi de asistenţi ai judecătorului pentru fiecare curte de apel şi instanţele din circumscripţia acestora se stabileşte, în funcţie de necesarul de personal calificat al instanţelor judecătoreşti, de către ordonatorul principal de credite, cu avizul conform al Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Preşedintele curţii de apel poate dispune ca oricare dintre asistenţii judecătorului care funcţionează la instanţele din circumscripţia curţii de apel să îşi desfăşoare temporar activitatea la o altă instanţă din aceeaşi circumscripţie, chiar dacă nu există posturi ori acestea nu sunt vacante, dacă situaţia acelei instanţe impune această măsură. Desfăşurarea temporară a activităţii se realizează în condiţiile detaşării prevăzute la art. 45-47 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Recrutarea asistenţilor judecătorului se face prin concurs organizat la nivelul curţilor de apel. Procedura de organizare şi desfăşurare a concursului se stabileşte prin regulament aprobat de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Organizarea concursului pentru ocuparea posturilor de asistent al judecătorului la instanţele judecătoreşti se aprobă de către Secţia pentru judecători, la propunerea curţii de apel în a cărei circumscripţie sunt aceste posturi. Numărul de posturi scoase la concurs se stabileşte de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în funcţie de posturile vacante existente în cadrul instanţelor judecătoreşti.
Calendarul desfăşurării concursului, numărul de posturi vacante de asistent al judecătorului scoase la concurs, cu indicarea expresă a instanţelor în cadrul cărora există aceste posturi, tematica şi bibliografia pentru concurs, cuantumul taxei de înscriere, precum şi locul susţinerii acestuia se publică pe pagina de internet a curţii de apel, cel mai târziu cu 45 de zile înainte de data susţinerii probei scrise.
Dosarele de înscriere se depun la sediul curţii de apel la nivelul căreia se organizează concursul, în termen de 10 zile de la data publicării anunţului de concurs, şi trebuie să cuprindă toate documentele din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor de participare la concurs. Prin cererea de înscriere candidaţii optează fie pentru posturile vacante scoase la concurs pentru curtea de apel, fie pentru posturile vacante scoase la concurs pentru un tribunal şi instanţele din circumscripţia acestuia.
Pentru înscrierea la concurs, candidatul plăteşte o taxă al cărei cuantum se stabileşte de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în funcţie de cheltuielile necesare pentru organizarea concursului. Taxa de înscriere la concurs se restituie în cazul unor situaţii obiective de împiedicare a participării la concurs intervenite înainte de susţinerea primei probe a concursului.
Poate fi numită în funcţia de asistent al judecătorului persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
- are cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu;
- este licenţiată în drept;
- nu are antecedente penale;
- cunoaşte limba română;
- este aptă, din punct de vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei;
- se bucură de o bună reputaţie;
- are o vechime de cel puţin 3 ani în funcţiile de specialitate juridică prevăzute la art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Concursul pentru numirea în funcţia de asistent al judecătorului constă în susţinerea următoarelor probe:
- o probă practică eliminatorie de verificare a abilităţilor de operare pe calculator;
- o probă scrisă eliminatorie de verificare a cunoştinţelor juridice, teoretice şi practice;
- un interviu.
Verificarea abilităţilor de operare pe calculator se face de către comisia de examinare şi se notează cu „admis“ sau „respins“. Rezultatele se publică pe pagina de internet a curţii de apel. Candidaţii declaraţi admişi la proba practică eliminatorie participă la susţinerea probei scrise de verificare a cunoştinţelor juridice, teoretice şi practice. Proba scrisă de verificare a cunoştinţelor juridice constă în elaborarea unei lucrări la disciplinele drept civil, drept procesual civil, drept penal şi drept procesual penal. Baremul de evaluare şi notare la proba scrisă se publică pe pagina de internet a curţii de apel după încheierea probei. În termen de 24 de ore de la publicarea baremului candidaţii pot formula contestaţii la acesta, care se depun ori se transmit, prin fax sau e-mail, la curtea de apel. Contestaţiile la barem se soluţionează de comisia de soluţionare a contestaţiilor, în cel mult 48 de ore de la expirarea termenului de contestare. Soluţia se motivează în termen de 3 zile de la expirarea termenului pentru soluţionarea contestaţiilor. Baremul stabilit în urma soluţionării contestaţiilor se publică pe pagina de internet a curţii de apel. Lucrarea se notează cu note de la 1 la 10, cu două zecimale, fără rotunjire. Nota 1 se acordă atunci când punctajul obţinut de candidat este mai mic sau egal cu această notă.
Candidaţii declaraţi admişi la proba scrisă susţin un interviu în faţa comisiei de examinare. În cadrul probei interviului, comisia evaluează:
- motivaţia candidatului;
- existenţa aptitudinilor specifice funcţiei de asistent al judecătorului, fiind avute în vedere aptitudinea de comunicare clară şi logică a ideilor, capacitatea de gândire critică, capacitatea de analiză, motivare şi sinteză, capacitatea de relaţionare, înţelegerea realităţii sociale, folosirea corectă a limbii române;
- elemente de etică specifice funcţiei.
Candidaţii declaraţi admişi la concurs sunt verificaţi sub aspectul îndeplinirii condiţiei de a fi apt din punct de vedere psihologic pentru exercitarea funcţiei. Testarea psihologică constă în susţinerea unui test scris şi a unui interviu în faţa psihologului din cadrul curţii de apel. Pentru motive obiective, testarea psihologică se poate realiza şi de un alt psiholog desemnat de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea preşedintelui curţii de apel care organizează concursul, din rândul psihologilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, curţilor de apel ori din Registrul unic al psihologilor cu drept de liberă practică din România atestaţi în condiţiile legii.
Candidaţii care îndeplinesc condiţia de a fi apt din punct de vedere psihologic vor fi verificaţi sub aspectul îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii. Verificările privind îndeplinirea condiţiei bunei reputaţii se fac de comisia de organizare a concursului, cu respectarea legislaţiei în vigoare referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.
Dispozițiile, pe larg, din sfera formării iniţiale a asistenţilor judecătorului şi perioada de probă - AICI