Stiri Legislative
Concediu medical pentru părinții care își îngrijesc copilul carantinat/izolat
Parlamentul României a emis Legea nr. 73 din 30 martie 2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, act legislativ publicat în Monitorul Oficial nr. 315 din 31 martie 2022 care își produce efectele începând cu data de 3 aprilie 2022.
- Andreea CTCE
- Sănătate
- Accesări: 1911
Acordarea indemnizaţiilor sportive
Pe 30 martie 2022 a intrat în vigoare Ordinul Ministerului Sportului nr. 151 din 18 martie 2022 privind aprobarea procedurilor pentru acordarea indemnizaţiilor sportive, act publicat în Monitorul Oficial nr. 306 din 30 martie 2022. În sensul prezentului ordin pregătirea centralizată reprezintă acţiunea de pregătire sportivă, convocată de federaţia sportivă naţională/Comitetul Naţional Paralimpic, desfăşurată în ţară sau străinătate, în care sportivii şi colectivele tehnice sunt cazaţi pe perioada acţiunii într-un loc anume (hotel, motel, pensiune, complex sportiv sau altele asemenea), pe o perioadă definită, realizată în baza unui program stabilit, având ca scop dezvoltarea psihomotrică a sportivului şi participarea la competiţii sportive internaţionale. Prin excepţie, sportivii cu dizabilităţi şi colectivele tehnice ale acestora pot să efectueze pregătirea centralizată şi în localitatea de reşedinţă, la convocarea Comitetului Naţional Paralimpic/federaţiei sportive naţionale.
- Andreea CTCE
- Sănătate
- Accesări: 2304
Valabilitatea carnetului de marinar se mărește!
Guvernul României a emis Hotărârea nr. 382 din 23 martie 2022 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 245/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 42/1997 privind transportul naval. Actul normativ se regăsește publicat în Monitorul Oficial nr. 304 din 29 martie 2022, însă intră în vigoare începând cu 28 aprilie 2022.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 3875
Plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale
Având în vedere situația determinată de creșterea prețului pe piețele de energie electrică și gaze naturale la nivel internațional, precum și efectele provocate de aceste creșteri, Guvernul a adoptat un act normativ care prevede plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale atât pentru consumatorii casnici cât și pentru consumatorii non-casnici.
Este vorba despre Ordonanța de urgență nr. 27 din 18 martie 2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, publicată în Monitorul Oficial nr. 274 din 22 martie 2022.
Trebuie menționat faptul că noile măsuri se vor aplica pentru un an, respectiv în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023.
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 2101
S-a introdus asistența medicală mobilă!
Legea sănătății a suferit recent modificări prin introducerea conceptului de asistență medicală mobilă și a regulilor pentru asigurarea acestui nou tip de servicii medicale.
Astfel, în Monitorul Oficial nr. 281 din 23 martie 2022, a fost publicată Legea nr. 65 din 22 martie 2022 pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
În expunerea de motive se menționează că la nivel național, arii populaționale largi nu beneficiază în prezent de servicii medicale complexe, integrate, fie din cauza infrastructurii, a lipsei personalului medical de specialitate (concentrate în marile centre), fie din motive ce țin de lipsa accesului la informație. Cu toate acestea, grupurile constituite în categorii vulnerabile au nevoie de servicii medicale care să le vină în sprijin.
- Ana-Maria CTCE
- Actualitate
- Accesări: 2562
A fost înființat Task Force!
La nivelul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării a fost înființat Grupul Operativ pentru Implementarea și Monitorizarea reformelor și investițiilor privind transformarea digitală a României (Task Force), care va funcționa pe toată durata derulării PNRR al României.
Grupul Operativ pentru Implementarea și Monitorizarea reformelor și investițiilor privind transformarea digitală-Task Force înlocuiește Task Force-Unitate de management al programelor de transformare digitală.
Actul normativ prin care au fost adoptată această măsură este Ordonanța de urgență nr. 30 din 23 martie 2022 privind unele măsuri pentru consolidarea capacității instituționale și administrative a Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării și a Autorității pentru Digitalizarea României necesare implementării componentei C7 - Transformare Digitală din Planul Național de Redresare și Reziliență precum și alte categorii de măsuri, publicată în Monitorul Oficial nr. 285 din 24 martie 2022.
- Ana-Maria CTCE
- Actualitate
- Accesări: 1736