Stiri Legislative
CEDO: anularea diplomelor de licență - Cauza Convertito și alții împotriva României
În Monitorul nr. 743 din 17 august 2020 s-a publicat Hotărârea din 3 martie 2020, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Convertito şi alţii împotriva României. Cererea ce a stat la baza acestei cauze priveşte anularea diplomelor de licenţă obţinute de către reclamanţi pentru nereguli administrative care au vizat procedura de înscriere în anul întâi de studii.
Reclamanţii au reproșat autorităţilor naţionale anularea imprevizibilă a diplomelor lor, pe motive care nu le puteau fi imputate, după ce îşi consacraseră şase ani studiilor universitare.
- Ana-Maria CTCE
- Justiţie
- Accesări: 3954
CJUE: răspunderea pentru pierderea sau distrugerea bagajului
Zborul întârziat sau anulat, un bagaj pierdut sau deteriorat - toate acestea constituie temeiuri care pot atrage răspunderea companiei aeriene. Una dintre cele mai importante reglementări în materie o reprezintă Convenția pentru unificarea anumitor norme referitoare la transportul aerian internațional ce a fost încheiată la Montréal la 28 mai 1999, fiind cunoscută și sub numele de „Convenția de la Montréal”. Cu privire la interpretarea a două articole din această Convenție, s-a pronunțat recent și Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-86/19 SL v Vueling Airlines.
- Ana-Maria CTCE
- Actualitate
- Accesări: 2158
Parchetul general - Un nou portal web cu date despre criminalitatea organizată
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dat publicității un comunicat prin care informează că a demarat un proiect menit să dezvolte un sistem informatic de colectare integrată şi transfer în cazul datelor referitoare la criminalitatea organizată, care să asigure interconectarea instituţiilor cu atribuţii în domeniu.
Contractul de finanţare semnat are ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile de către Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capacitate Administrativă pentru implementarea proiectului „Întărirea capacităţii de procesare şi analiză a datelor referitoare la criminalitatea organizată şi creşterea capacităţii administrative a Ministerului Public”.
- Ana-Maria CTCE
- Justiţie
- Accesări: 2527
Competențe sporite pentru avocați
În data de 2 septembrie 2020, Camera Deputaților a votat, ca for decizional, proiectul legislativ de includere expresă a avocaților în corpul profesioniștilor care pot atesta înscrisuri în materie comercială, dar și în materie de eliberare a certificatelor de cazier judiciar și de stare civilă. Din expunerea de motive reiese că s-a pornit de la premisa că printre înscrisurile necesare înregistrării unei societăți se regăsesc unele – cum ar fi specimenul de semnătură al administratorului, declarația de nesuprapunere sau declarația privind beneficiarul real, care pot fi autentificate/legalizate de notarul public sau pot fi date în fața unui funcționar de la Registrul Comerțului.
- Ana-Maria CTCE
- Actualitate
- Accesări: 1937
Scenariile de organizare și desfășurare a cursurilor în unitatea de învățământ
În Monitorul Oficial nr. 804 din 1 septembrie 2020, s-a publicat Ordinul comun MS și MEC pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/ instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 nr. 5.487/1.494/2020.
Actul normativ reglemetează măsurile privind mijloacele de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 care se vor aplica în unitățile/instituţiile de învăţământ.
- Ana-Maria CTCE
- Actualitate
- Accesări: 2157
Se iau măsuri pentru începerea în bune condiții a anului școlar.
Prin Ordonanța de urgență nr. 144 din 24 august 2020 s-au luat măsuri necesare pentru desfăşurarea în bune condiţii a procesului educaţional atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice în contextul crizei pandemice create de coronavirusul SARS-CoV-2, pentru a evita o creştere rapidă a infecţiei cu coronavirus, dar şi pentru a crea condiţiile necesare desfăşurării activităţilor didactice.
- Bogdan CTCE
- Actualitate
- Accesări: 2001
- Schemă de ajutor de stat: măsuri de sprijinire a economiei în contextual actualei epidemii.
- Măsuri de sprijin IMM-uri, pentru combaterea efectelor economice negative generate de pandemie.
- Decontare combustibil pentru persoanele cu dizabilități.
- Conducătorii auto vor putea prezenta polița RCA pe suport hârtie sau în format electronic.