Stiri Legislative
"Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor" – procedura de implementare a fost aprobată
Prin Ordinul nr. 3.083 din 19 octombrie 2020 a fost aprobată Procedura de implementare a măsurii "Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor" din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene.
- Bogdan CTCE
- Economie
- Accesări: 1984
Încadrări în sistem, fără concurs, pentru activităţile destinate prevenirii şi combaterii pandemiei de COVID-19
În contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pe parcursul stării de urgenţă instituţiile din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, din Ministerul Sănătăţii şi unităţile subordonate, din unităţile sanitare şi serviciile de asistenţă socială au avut posibilitatea, potrivit prevederilor art. 6 şi 16 din anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, precum şi ale art. 9 şi 25 din anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, de a încadra fără concurs, pe durată determinată de 6 luni, personal care să contribuie la îndeplinirea misiunilor specifice în contextul determinat, respectiv personal implicat direct în activităţi destinate prevenirii şi combaterii pandemiei de COVID-19.
- Bogdan CTCE
- Actualitate
- Accesări: 1900
Modificări legislative în contextul epidemiologic actual!
Luând în considerare actualul context epidemiologic, determinat de creşterea numărului de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 care necesită îngrijiri medicale acordate de către medici în cadrul unei unităţi sanitare sau la o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare sau de către medicii de familie pentru persoanele aflate în izolare la domiciliu sau la o locaţie declarată de acestea, precum şi necesitatea acordării certificatelor de concediu medical pentru carantină sau izolare şi a indemnizaţiilor aferente acestor certificate, pe baza documentului eliberat de direcţiile de sănătate publică, în vederea îmbunătăţirii accesului persoanelor asigurate la prestaţiile acordate de sistemul de asigurări sociale de sănătate, și ţinând cont de faptul că până la data cunoaşterii rezultatului investigaţiilor paraclinice specifice persoana se poate afla în carantină, s-a impus intervenţia legislativă de urgenţă asupra Legii nr. 136/2020, republicată, în sensul stabilirii măsurii de izolare la domiciliu sau la o locaţie declarată, cu acordul persoanei sau în baza documentelor eliberate de direcţiile de sănătate publică, precum şi asupra Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, în sensul modificării reglementărilor referitoare la acordarea certificatelor de concediu medical persoanelor asigurate pentru care se instituie măsura izolării la domiciliu sau la o locaţie declarată.
- Bogdan CTCE
- Actualitate
- Accesări: 1967
CEDO: Discriminare sau nu la bacalaureat?
Marți. 14 octombrie 2020, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins reclamația formulată de mai mulți cetățeni români de etnie maghiară, care acuzau o discriminare prin faptul că au fost obligați susțină două examene suplimentare la Bacalaureat: oral și scris în limba maternă. Este vorba de decizia pronunțată în Cauza ÁDÁM și alții împotriva României, fiind disponibilă, la acest moment, doar în limba engleză.
Reclamanții sunt etnici maghiari care și-au întemeiat plângerea pe dispozițiile articolului 1 al Protocolului 12 la Convenție. Ei au susținut că li s-a aplicat un tratament discriminatoriu, în sensul că au fost obligați să susțină două examene suplimentare în aceeași perioadă de timp de care au beneficiat toți liceenii care au susținut examenul de Bacalaureat.
- Ana-Maria CTCE
- Justiţie
- Accesări: 2437
Noi facilități pentru studenți și elevi
Conducerea CFR Călători a luat măsuri pentru a facilita elevilor și studenților emiterea legitimațiilor de călătorie online și prin automatele de vânzare. Astfel, aceștia îşi vor putea procura procura legitimaţiile de călătorie cu trenul și online sau prin intermediul automatelor de vânzare plasate în Stațiile CFR, reducându-se timpul de așteptare la casele de bilete, modalitatea de rezervare a locului devenind mult mai facilă pentru studenți.
Joi, 15 octombrie 2020, s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 950 din 15 octombrie 2020, actul normativ care modifică hotărârea de guvern ce aprobă normele metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru elevi şi studenţi. Este vorba despre Hotărârea nr. 863 din 14 octombrie 2020, care a intrat în vigoare din momentul publicării în Monitorul Oficial.
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1903
Se recrutează „asistenți ai judecătorilor”
Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat demararea procedurii de selecție a unui număr de 165 experți externi în implementare, care vor avea atribuții de asistenți ai judecătorului și care își vor desfășura activitatea în cadrul a 19 instanțe pilot, în cadrul proiectului „Optimizarea managementului la nivelul sistemului judiciar. Componența de instanțe judecătorești”.
Potrivit proiectului, în vederea testării modelului de management standard integrat conceput, cei 165 experți externi în implementare, vor funcționa ca personal suport pentru judecători și vor desfășura activități specifice, din perspectiva partajării atribuțiilor non judiciare la nivelul personalului instanțelor judecătorești.
- Ana-Maria CTCE
- Evenimente
- Accesări: 2859