Justiţie
CCR: Punerea sub interdicție a anumitor persoane este neconstituțională
Curtea Constituțională a României a admis o excepție de neconstituționalitate, și a decis că dispozițiile art. 164 alin. (1) din Codul civil sunt neconstituționale.
Astfel, miercuri, în Monitorul Oficial nr. 88 din 27 ianuarie 2021, a fost publicată Decizia nr. 601 din 16 iulie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 164 alin. (1) din Codul civil.
- Ana-Maria CTCE
- Justiţie
- Accesări: 6368
CEDO: Cauza Michnea împotriva României
În Monitorul Oficial nr. 24 din 11 ianuarie 2021, a fost publicată Hotărârea din 7 iulie 2020, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Michnea împotriva României.
Cererea reclamantului se referă la încălcarea dreptului său la respectarea vieţii sale de familie, în măsura în care o decizie a unei instanţe naționale i-a respins cererea de înapoiere a copilului său în Italia, unde îşi are domiciliul reclamantul şi unde locuiau el şi soţia lui la data naşterii copilului, în martie 2017.
În speță, Curtea de Apel Bucureşti a refuzat să dispună înapoierea copilului în Italia din motivul că nu se putea considera că reşedinţa obişnuită a copilului era în acea ţară.
- Ana-Maria CTCE
- Justiţie
- Accesări: 1847
CEDO: Cauza Lascău împotriva României
În Monitorul Oficial nr. 1247 din 17 decembrie 2020, a fost publicată Hotărârea din 9 iunie 2020, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Lascău împotriva României. România suferă, astfel, o nouă condamnare, de această dată pentru încălcarea art. 6 § 1 din Convenție,
Reclamantul s-a plâns de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil, în cadrul procedurii penale desfășurate împotriva sa. Îi impută Înaltei Curți de Casație și Justiție faptul că l-a condamnat pentru luare de mită și pentru spălare de bani, în lipsa administrării nemijlocite de probe și mai cu seamă de mărturii.
- Ana-Maria CTCE
- Justiţie
- Accesări: 1935
CEDO: Cauza Vereș împotriva României
În Monitorul Oficial nr. 1121 din 23 noiembrie 2020, a fost publicată Hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Vereș împotriva României.
Asistăm astfel, la o nouă condamnare a României la CEDO pentru încălcarea articolului art. 3 din Convenție, potrivit căruia: „Nimeni nu poate fi supus torturii și nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”.
- Ana-Maria CTCE
- Justiţie
- Accesări: 2285
CJUE: Orange nu a obținut corect consimțământul clienților
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat, recent, o hotărâre prin care a stabilit că Orange România SA a colectat și a stocat actele de identitate ale clienților săi fără ca aceștia să-și fi dat consimțământul în mod valabil.
În acest sens, instanța europeană a analizat contractele operatorului în care căsuța referitoare la acest consimțământ al clientului era bifată de operator înainte de semnarea înțelegerii.
- Ana-Maria CTCE
- Justiţie
- Accesări: 1960
CEDO: Discriminare sau nu la bacalaureat?
Marți. 14 octombrie 2020, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins reclamația formulată de mai mulți cetățeni români de etnie maghiară, care acuzau o discriminare prin faptul că au fost obligați susțină două examene suplimentare la Bacalaureat: oral și scris în limba maternă. Este vorba de decizia pronunțată în Cauza ÁDÁM și alții împotriva României, fiind disponibilă, la acest moment, doar în limba engleză.
Reclamanții sunt etnici maghiari care și-au întemeiat plângerea pe dispozițiile articolului 1 al Protocolului 12 la Convenție. Ei au susținut că li s-a aplicat un tratament discriminatoriu, în sensul că au fost obligați să susțină două examene suplimentare în aceeași perioadă de timp de care au beneficiat toți liceenii care au susținut examenul de Bacalaureat.
- Ana-Maria CTCE
- Justiţie
- Accesări: 2194
- A fost votată Legea pentru confiscarea extinsă a averilor
- Dezlegare chestiuni de drept - cererile privind prejudiciile cauzate prin erori judiciare
- CEDO: anularea diplomelor de licență - Cauza Convertito și alții împotriva României
- Parchetul general - Un nou portal web cu date despre criminalitatea organizată